EXCLUSIV: „Dinamo și Steaua domină fotbalul prin șantaj și forță!”** Vezi cine a avut curajul să declare așa ceva în ’89!
ProSport a descoperit un text nepublicat al Maestrului, scris
înainte de 1989, în care acesta, în ciuda faptului că era
considerat „poetul lui Ceaușescu”, desființa echipele
departamentale Steaua și Dinamo. Adrian Păunescu vorbea cu o
lejeritate uimitoare despre corupția din fotbalul românesc, într-o
perioadă în care Universitatea Craiova ajunsese pe locul 17 în
clasament.
Legătura dintre ocrotitorul Craiovei Maxima și familia Ceaușescu
creează controverse și astăzi. Poetul a trecut în neființă, însă
legăturile sale cu Nicolae Ceaușescu reprezintă în continuare un
subiect de polemică. ProSport vine cu o dovadă incontestabilă a
faptului că Adrian Păunescu a avut tăria să critice regimul
comunist atunci când a crezut de cuviință, atacând două dintre
echipele de fotbal conduse de acesta: Steaua și Dinamo. Mărturia
stă într-un text nepublicat, o prefață de carte, iar povestea
acesteia e spusă chiar de autorul ei, jurnalistul și scriitorul Ion
Jianu.
„Întâlnire cu un
buchet de flori”
Jianu a scris șase cărți despre clubul Știința, dar prima este
cea care are o istorie specială. „Am intitulat cartea
«Universitatea Craiova-40. Leii din Bănie», iar pentru aceasta i-am
solicitat lui Adrian Păunescu o prefață. Mi-a spus să vin la el
acasă, în București, cu manuscrisul și cu un reportofon. În martie
1989, în partea a doua a lunii, m-am dus pe strada Dionisie Lupu,
cu un buchet de flori, și m-am întâlnit cu Maestrul. Discuția a
avut loc în bucătăria de la parter”, rememorează acesta.
Trecuseră 20 de etape din sezonul 1988-1989, iar singura echipă
pe care Craiova o depășea în clasament era ASA Târgu Mureș.
Alb-albaștrii lui Păunescu erau amenințați cu retrogradarea, iar
poetul fusese exclus de patru ani din viața publică după episodul
de pe stadionul din Ploiești, în urma căruia a murit și Cenaclul
Flacăra. A urmat atunci un moment de răbufnire al Maestrului.
„Competitoarele,
transformate în echipe-serviciu”
Discursul lui Adrian Păunescu este unul radical, în care poetul
explică cum „echipele Armatei și ale Securității domină fotbalul
românesc prin șantaj, forță și ilegitimitate”. „Nu cred că există
un moment mai nefast al fotbalului românesc decât acesta, care pare
a fi și cel mai fast, în care s-au obținut cele mai bune rezultate
– și anume modul în care două grupări și-au împărțit prada și
domină prin șantaj, forță și ilegitimitate. Uitați-vă și
dumneavoastră, stimați cititori și iubitori ai fotbalului, dacă
există vreo țară civilizată în Europa care să aibă în fruntea
campionatului național echipele Armatei, Securității, Miliției…
Eu cred că discuția despre corupția arbitrilor este un fleac. Nu
corupția arbitrilor a adus la necazurile din fotbalul românesc, ci
faptul că această corupție face parte dintr-o eroare mai mare, și
anume din dizolvarea fotbalului românesc, prin desființarea
cluburilor competitoare, prin transformarea lor în echipe-serviciu
ale celor două mari cluburi”, scria Păunescu în textul său.
„Dinamo,
mai cu seamă Dinamo!”
Principala țintă a poetului a fost echipa Ministerului de
Interne, aflată pe locul secund, la două puncte de Steaua: „Dinamo,
mai cu seamă Dinamo, are atâtea cluburi care îi sunt obligate,
încât rezultatele se știu dinainte. S-a ajuns în fotbalul românesc
ca echipa Corvinul Hunedoara să fie surclasată de Steaua, cu scorul
de 11-0! Sau Dinamo să câștige în deplasare cu șapte goluri
diferență!? Unde ne trezim? Ba, mai mult, conducătorii acestor
cluburi, după ce că desființează alte cluburi, se și plâng că n-au
cu cine juca. Asta e culmea absurdului, dar și culmea obrăzniciei.
De aceea nu iubește lumea ceea ce se întâmplă, întrucât este
obținut în mod fraudulos”, a continuat Maestrul.
Păunescu a oferit și exemple elocvente în ceea ce privește modul
în care Steaua și Dinamo racolau jucătorii sau își influențau
adversarii, prin metode specifice. „Deci, Steaua îi dă
Universității Craiova, pentru Silviu Lung, pe Gherasim, de la FC
Olt, care după doar câteva etape pleacă și primește drept de joc
iarăși la FC Olt?! De ce? Pe ce criterii? Așa făceam noi comerț
exterior cu sovieticii: noi le dădeam grâu și ei ne luau porumb! Și
atunci, ce campionat e ăsta? De altfel, o simplă lectură a presei
sportive din Europa arată că, acolo unde Dinamo se află pe locul 1,
sunt multe probleme de natură alimentară, pe piața alimentară.
Prezența echipelor Dinamo și Steaua, deci echipele Armatei și
Ministerului de Interne, în fruntea clasamentului de fotbal al unei
țări arată ceva din situația socială și economică din acea țară”,
scria cu amărăciune cel de numele căruia începuse să se teamă clica
de la putere.
Dosar
pentru intimidarea lui Ștefănescu
Poetul oferă și un alt exemplu al influenței celor două echipe.
Mai exact, explică amănunțit modul în care jucători de bază ai
Universității Craiova erau constrânși să nu joace în meciurile
directe cu roș-albii. „Își aminteau băieții de la Miliție că
Ștefănescu are un cumnat care a făcut fărădelege în urmă cu câțiva
ani și ba închideau dosarul, ba îl deschideau. Și Ștefănescu juca
cu picioarele «moi» împotriva lor, ori stătea pe margine”.
„N-am
avut curaj să predau textul editurilor”
Mărturia curajoasă a lui Adrian Păunescu n-a văzut până astăzi
lumina tiparului, deși poetul știa că „aceste lucruri vor fi spuse,
sigur, în viitor”. Motivul este pe cât de simplist, pe atât de
frustrant. „N-am avut curajul în 1989 să predau acest text
editurilor, din cauză că Adrian Păunescu făcea afirmații tari,
curajoase, absolut reale, dar mie mi-a fost frică să nu am
probleme. După Revoluție, acea carte a rămas în manuscris, din
pricina faptului că nu mai prezenta interes”, a explicat Jianu,
jurnalist la Gazeta de Sud.
„Lumea ar trebui să știe că spuneam lucrurilor pe
nume”
Cartea n-a mai fost publicată, iar Maestrul a rămas cu un singur
regret. „Mi-a reproșat deseori nepublicarea materialului. «Lumea,
istoria ar trebui să știe cum am luptat eu în acei ani pentru
adevăr, pentru Universitatea Craiova. Cum spuneam lucrurilor pe
nume», cam așa îmi argumenta Adrian Păunescu”.
Acum, fotbalul românesc se află sub zodia abuzului total. N-au
ce căuta la Dinamo Rednic, Mateuț, Andone, Klein sau Cămătaru. Nici
Hagi, Lung sau Ungureanu la Steaua
pasaj din textul lui Adrian Păunescu