EXCLUSIV | Doar buldozerele își iau rămas-bun de la Stadionul Steaua! Șefii CSA au abandonat planurile unei ceremonii înainte de demolarea legendarei arene

EXCLUSIV | Doar buldozerele își iau rămas-bun de la Stadionul Steaua! Șefii CSA au abandonat planurile unei ceremonii înainte de demolarea legendarei arene
  • Publicat:
  • Actualizat:

La mai bine de 44 de ani de la inaugurare, Stadionul Steaua urmează să fie demolat și reconstruit la standarde moderne. Arena pe care au fost disputate unele dintre cele mai importante meciuri din istoria fotbalului românesc va fi rasă de pe fața pământului fără ca microbiștii să își poată lua rămas-bun și fără să fie organizată o ceremonie, așa cum se întâmplă de obicei în cazul demolării stadioanelor importante din întreaga lume.

Compania Națională de Investiții (CNI) a preluat controlul total asupra Stadionului Steaua și va începe demolarea în vederea ridicării unei noi arene care va face parte din planul de infrastructură sportivă cu care România își va respecta angajamentul luat în fața UEFA în vederea Campionatlui European din 2020. Arena din Bulevardul Ghencea urmează să intre, în această vară, într-un amplu proces de demolare, însă fără ca microbiștii români să aibă posibilitatea să își ia rămas-bun și să plece cu un suvenir de pe stadionul actual. Conducerea Clubului Sportiv al Armatei, cea care are în administrare stadionul Steaua, a renunțat la planurile de organizare a unui eveniment care să marcheze evenimentul, așa cum era stabilit inițial.

Cu toate că, la inițiativa suporterilor Stelei, a fost pusă pe hârtie organizarea unui eveniment care ar fi dat șansa microbiștilor să calce, pentru ultima dată, în tribunele Stadionului Steaua, Clubul Sportiv al Armatei a renunțat la idee. „E vorba despre faptul că nu au fost date avizele pentru a se putea organiza un eveniment de genul ăsta. Am urmat calea legală, oficială, Asociația Steliștilor 1947 a făcut o intervenție oficială la noi și ne-a obligat să urmăm toți pașii. Neavând avizul părții care răspunde de partea asta, nu s-a putut concepe nimic. Totul din cauza faptului că stadionul a fost predat CNI-ului și există un grafic care trebuie respectat, ca să nu mai existe vreo îndoială legată de rea voință. Cu răspunsuri asumate, în scris, din păcate. Din câte știu, asta e ultima decizie„, a declarat Cristian Cîrlan, directorul de marketing al clubului Steaua, pentru ProSport.

Potrivit informațiilor ProSport, fanii Stelei au propus clubului organizarea unui eveniment care ar fi permis pentru ultima dată suporterilor accesul în stadion. Planul includea organizarea unei ceremonii de rămas bun la care să ia parte gloriile clubului, alături de suporteri, iar aceștia din urmă ar fi putut achiziționa suveniruri de pe actuala arenă sportivă.

Construit de militarii din 39 de unități

Stadionul Steaua a fost inaugurat pe 9 aprilie 1974. Atunci, ziarul „Sportul” anunța pe prima pagină „Astăzi, fotbal pe stadionul Steaua. Steaua – OFK Belgrad, un meci care promite”. Era felul în care presa acelor vremuri anunța inaugurarea arenei, ducerea la bun sfârșit a muncii militarilor care, din vara lui 1973 și până în primăvara lui 1974 au muncit pentru ridicarea stadionului. Trei ofițeri au fost puși să se ocupe de șantierul de la Steaua. Maiorul Traian Draghia, șef de lucrări cu partea de stadion și utilități, maiorul inginer Emil Pătrașcu, șef de lucrări la tribuna oficială și la grupul social și locotenent-colonel Beniamin Botezan, comandantul care trebuia să supravegheze toată lucrarea. În 2011, maiorul Traian Draghia rememora în „Observatorul militar”: „Cel care ne-a ajutat moral era Valentin Ceaușescu. Conta mult atitudinea lui. Când mai marii nu știau nici unde e stadionul, el sărea peste molozul ăla și venea să ne întrebe dacă merge treaba. Își pleca fruntea și zicea «Să trăiți!”.

Potrivit documentelor lui Draghia, 39 de unități militare au contribuit cu efective la construirea Stadionului Steaua. În ziua inaugurării a fost pus la punct un program care a inclus o reprezentație a fanfarei militare, un meci de old boys între Steaua și Dinamo, demonstrații ale cercurilor de aeromodelism din București, iar totul s-a încheiat cu meciul Steaua – OFK Belgrad.

Modernizările din 1991 și 1996

Capacitatea stadionului a fost, inițial, de 30.000 de locuri. Aceasta s-a micșorat în 1991, atunci când renovarea a presupus instalarea scaunelor de plastic, motiv pentru care s-a ajuns la 28.365 de locuri. O nouă renovare a avut loc în 1996, atunci când a fost construită tribuna oficială din cei 4,3 milioane de dolari primiți de pe urma transferului lui Ilie Dumitrescu la Tottenham. Tot în acel an a fost pus la punct cantonamentul jucătorilor de sub tribuna a doua, la nivelul unui hotel de patru stele, modern pentru acele vremuri. Instalația de nocturnă a fost montată în 1991 și inaugurată pe 14 august, la un meci Steaua – FCM Bacău 4-1. 

Momentele importante în istoria Stadionului Steaua

  • 09.041974: Steaua-OFK Belgrad: 2-2, a fost meciul inaugural
  • 28.04.1974: Steaua-FC Brașov: 2-2, primul meci oficial
  • 22.03.1977: România-Turcia: 4-0 în Cupa Balcanică, prima dispută a naționalei în Ghencea
  • 03.10.1979: Steaua-Young Boys Berna: 6-0, cea mai mare victorie în cupele europene a Stelei în Ghencea
  • 16.04.1986: Steaua-Anderlecht: 3-0 în semifinalele Cupei Campionilor Europeni. În urma acestei victorii Steaua a obținut calificarea în finala de la Sevilla.
  • 07.12.1988: Steaua-Corvinul: 11-0, cea mai mare victorie a roș-albaștrilor în campionat
  • 15.03.1989: Steaua-Goteborg: 5-1, sferturile Cupei Campionilor Europeni
  • 05.04.1989: Steaua-Galatasaray: 4-0, seminalele Cupei Campionilor Europeni
  • 15.11. 1989: România-Danemarca: 3-1, tricolorii se califică la Campionatul Mondial din Italia, 1990
  • 13.09.1995: Steaua-Glasgow Rangers: 1-0, prima victorie pentru steliști în Champions League
  • 04.04.1998: Steaua-Dinamo: 5-0, cea mai mare victorie împotriva rivalilor de la Dinamo
Cristian Scutariu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Bill Gates, previziune sumbră privind inteligenţa artificială. Se va întâmpla în mai puţin de 10 ani!
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Descoperire ȘOCANTĂ într-o parcare din București! Om de afaceri, găsit MORT în mașină
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Memphis Depay s-a reinventat în Brazilia și primește un bonus uriaș pentru câștigarea primului trofeu
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică,
Răzvan Lucescu în locul lui Şumudică, "bomba" lui Dan Şucu pentru banca Rapidului! Antrenorul spune "da" cu o condiţie | EXCLUSIV
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Babs, de nerecunoscut! Cum arată acum fosta iubită a lui Dorian Popa. Operațiile estetice i-au schimbat complet înfățișarea
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
Dispar banii de pe carduri, ANAF şi BNR avertismente pentru toţi românii cu carduri
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi exploatată
EXCLUSIV. O mină în paragină din România, readusă la viaţă cu 200 de milioane €. Resursa vitală care va fi…
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Ce a descoperit știința despre oamenii care cred că Dumnezeu le iartă greșelile?
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face totul la fel. Sunt fericit
Celebrul milionar care şi-a tocat întreaga avere de peste 20 de milioane de euro şi nu regretă deloc: Aş face…
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
SINGURUL electrocasnic care trebuie scos din priză după fiecare utilizare. Majoritatea românilor îl folosesc zilnic
Se transformă buletinele. Obligație până la final de martie. Cum vor fi folosite noile cărți de identitate
Se transformă buletinele. Obligație până la final de martie. Cum vor fi folosite noile cărți de identitate
"Ceasul rău l-a dus acolo" Constantin a fost găsit fără suflare în Iași, la trei luni de la dispariție. Bărbatul…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×