EXCLUSIV | Documentul care arată adevăratul salariu al lui Reghe la Al Hilal. Arabii spun că familia Reghecampf a rămas cu datorii și amenință cu o plângere la FIFA

Încă din primele momente ale plecării lui Laurențiu Reghecampf de la Steaua la Al Hilal, presa de sport a oferit informații bombastice cu privire la salariul pe care antrenorul urma să îl aibă în Arabia Saudită. Au apărut chiar și interviuri cu Reghecampf în care acesta se declara ușor mâhnit de faptul că în România se vorbea despre un salariu de „doar” 2,5 milioane de euro pe sezon. În fine, ajutați de mărturisirile făcute de soția-impresar, mai mulți reprezentanți ai presei „au convenit” că antrenorul va primi 3,5 milioane de euro pe sezon.

Realitatea este cu totul alta, iar documentele în posesia cărora a intrat ProSport indică faptul că salariul lui Reghecampf, deși foarte mare, nu este comparabil cu cel prezentat în presa din România. Un impresar din Arabia Saudită cere soției-impresar un comision de 7% din valoarea contractului lui Reghecampf pentru că, susține el, a aranjat venirea antrenorului la Al Hilal. Mai exact, impresarul cere 280.000 de euro, ceea ce înseamnă că salariul antrenorului a fost de 4 milioane de euro pentru cei doi ani ai înțelegerii inițiale, adică 2 milioane de euro pe sezon.

Suma negociată a fost de 5 milioane de euro pentru doi ani, un milion din această sumă fiind destinată întregii echipe de secunzi și oameni din staff-ul medical. Ceea ce cer eu, 280.000 de euro, reprezintă 7% din cele 4 milioane de euro care erau salariul lui Reghecampf pe doi ani„, a mărturisit pentru ProSport impresarul Abdulrahman Bin khnain. Acesta reclamă faptul că nici acum, la aproape un an de zile de la semnarea contractului dintre Reghecampf și Al Hilal, soția-impresar a antrenorului nu i-a plătit comisionul, așa cum se angaja în documentul pe care îl puteți vedea mai jos.

Impresarul mandatat de soția lui Reghecampf susține că nu și-a primit comisionul

Potrivit lui Abdulrahman Bin khnain, dacă soția-impresar nu va plăti suma datorită în termen de două săptămâni, acesta se va adresa FIFA pentru a-și primi banii. Totuși, există discuții cu privire la validitatea mandatului impresarului. În documentul parafat de soția lui Reghecampf se precizează că Abdulrahman Bin khnain era mandatat să îi negocieze antrenorului contractul până pe 20 mai 2014, însă informațiile cu privire la semnarea contractului au apărut pentru prima dată pe 22 mai, moment în care, teoretic, mandarul expirase. Abdulrahman Bin khnain susține însă că înțelegerea cu Al Hilal a fost semnată pe 20 mai, ultima zi de valabilitate a mandatului.


Documentul pe care impresarul saudit susține că l-a primit de la soția antrenorului Reghecampf conține, într-o engleză aproximativă, împuternicirea care îi dădea dreptul să îl reprezinte pe antrenor în negocierile cu Al Hilal

Impresarul saudit a formulat o adresă prin care își cere drepturile financiare de pe urma semnării contractului dintre Laurențiu Reghecampf și Al Hilal.

Publicat: 16 02. 2015, 13:13
Actualizat: 16 02. 2015, 17:14