EXCLUSIV | „Gigi Becali e orice, numai credincios nu!”. Interviu de colecție despre rasism și xenofobie. Vezi cum i-a depășit Nicoliță pe Lăcătuș și Ilie Dumitrescu: „Să se uite în oglindă!”
Ultima perioadă a reaprins atât în România, cât și în Europa, discuția despre rasism și combaterea acestui flagel. În acest context, un interviu pe care ProSport i l-a luat în urmă cu două săptămâni lui Gelu Duminică, sociolog și director executiv al agenției „Împreună”, ar trebui să fie obiect de studiu pentru a înțelege mai bine rădăcinile arzătoarei probleme.
Pe parcursul unei ore care a servit drept oră de istorie, dar și ca lecție de filozofie, Gelu Duminică a analizat pentru ProSport tangența între sport și rasism într-o notă specială. A celui care, din pricina etniei din care face parte, s-a confruntat în permanență cu discriminarea și obstacolele pe care ea le aruncă în calea victimelor sale. Mai jos, aveți un interviu cu de toate: de la războaiele pe care Olimpiadele le oprea în timpul Greciei Antice, la cei 500 de ani de sclavie ai romilor și la vremurile actuale, în care Bănel Nicoliță este dat exemplu pozitiv, în antiteză cu Ilie Dumitrescu sau Marius Lăcătuș.
ProSport: În toate acțiunile pe care le desfășurați, cât de mult vă orientați și spre sport? Și pornesc de la această idee pentru că cei care ne conduc nu au mai tratat de mult aspectul acesta ca pe o prioritate.
Gelu Duminică: Nu o să spun sport, o să spun mișcare. Foarte multe lucruri concrete pe care le facem în comunitățile astea dezavantajate sunt locuri de joacă. Dacă te duci în zonele astea, o să vezi că nu au nimic. N-au absolut nimic! Nici măcar un loc unde să se joace. Și lumea se așteaptă ca respectivii copii să socializeze în condițiile în care nu li se creează spații de socializare. Ceea ce au la școală e o pseudoșcoală, de multe ori nu au grădiniță. Singura lor socializare se realizează pe stradă, exact cum se întâmpla acum zeci de ani. Prima vârstă, 0-7 ani, e foarte importantă, pentru că îți dă valoarea atitudinii și comportamentului. Și atunci noi încercăm să creăm tot felul de premise pe chestia asta și creăm locuri de joacă. Unul dintre primele noastre proiecte – undeva la Nușfalău, în județul Sălaj – era un program mare de dezvoltare comunitară într-o fostă comunitate unde stăteau ciumați. Și acolo i-au mutat pe romi. Iar cartierul se numea așa, cumva batjocoritor, «Brazilia». După ce făcusem foarte multe acolo, drumuri, poduri, case, am tras curent, acte de identitate, acte de proprietate, oamenii ne zic la un moment dat: «Domne, vrem echipă de fotbal».
În «Brazilia»?
Da. Eu când am auzit asta pentru prima dată am zis: «Bă, dă-vă-n Doamne iartă-mă! Adică voi nu aveți după ce mâna și de fotbal vă arde?». Și partenerul meu olandez, mentorul meu profesional, vine și zice: «Nu vrei să susții tu? Susțin eu!». Și a fost o investiție minoră, că jucau în cea mai de jos ligă: niște tricouri, taxa aia modică și mingi de fotbal. Și ăștia și-au făcut echipă serioasă. Și în primul meci au bătut echipa de gagii cum se zice, de străini, că gagiu înseamnă tot ce e ne-rom, nu e nimic peiorativ în toată povestea asta. Și mă sună bulibașa de acolo și-mi zice: «Bă Gelu, i-am bătut!». Erau atât de fericit. Și pe urmă mi-a spus o chestie care mi-a rămas în cap: «Nu suntem așa cum zic ei». Ideea era că după cât au muncit oamenii ăia, tot niște ciori împuțite erau considerați. Și atunci, pe terenul de fotbal le-au arătat că sunt mai buni decât ei. După vrei doi ani cât timp au jucat ei în echipa… comunitară, ca să-i zicem așa, foarte mulți dintre ei au ajuns în echipa comunei. Pentru ei asta a însemnat foarte mult pentru că, în sfârșit, erau parte din localitatea aia. Nu mai erau ăia de acolo, știi? Bineînțeles că printre dinți tot li se mai zicea ceva, bineînțeles că se mai făceau glume, dar primii pași spre înțelegere, spre a vedea că există și potențial – sportiv, în cazul ăsta – se făcuseră.
Acum vreo câțiva ani, spre exemplu, una dintre primele activități de dezvoltare comunitară în Dâmbovița, la Ludești, a început cu fotbalul. Sunt foarte multe lucruri în care zonele astea de mișcare, sport, aduc oamenii împreună. Sportul înseamnă bucurie. Sportul nu înseamnă ură, nu înseamnă vituperare. Sportul înseamnă fair-play.
Eu am jucat handbal la amatori și am învățat niște chestii simple: colegialitate, prietenie, camaraderie. Și atunci am încercat să le transferăm și noi acolo unde putem, chiar dacă noi nu suntem focusați pe zona de sport.
Noi mergem foarte mult pe dezvoltare comunitară participativă. Adică dacă respectiva comunitate identifică drept problemă sau nevoie chestia asta, atunci o susținem. Însă de foarte multe ori, având în vedere că sunt mari probleme la nivelul comunităților noastre țintă, mișcarea și sportul trec undeva în plan secundar. În foarte multe cazuri, n-au curent. E mult mai important! Important e că nu au acte de identitate, că nu au drum, că n-au, n-au, n-au, n-au. Și atunci, mișcarea se duce undeva în spate.
În toate activitățile acestea, pentru că eu consider că integrarea romilor ar trebui să fie una dintre prioritățile statului, cât vă ajută guvernul?
Statul nu te ajută cu aproape nimic. Dar nu e doar pe zona de romi. Nu te ajută pe zona de dizabilități, statul nu te ajută în zona de droguri și în multe alte locuri. Pentru că, din păcate, avem parte de un stat care este centrat pe cu totul și cu totul alte probleme decât pe cele curente care există la nivelul societății. Așa că n-aș spune că e neapărat un rasism. Cu toate că parte din argumentele folosite sunt multe care pot fi considerate foarte ușor ca fiind rasiste. «Nu facem ceva cu țiganii pentru că or să ne sară românii în cap». La nivel local auzim tone de primari care ne spun chestia asta. «Domnule, dacă vrei să pierzi voturi, investește în țigani».
„Cea mai lungă robie de pe fața pământului, 500 de ani, e robia romilor”
Dar când vine ziua votului se bazează foarte mult pe comunitățile de romi…
Da, da, absolut! Doar atunci sunt cetățeni, în cealaltă perioadă sunt cetățeni de mâna a doua. Dar nu suntem singuri: și persoanele cu dizabilități votează, dependenții sociali, și ei votează, bătrânii, și ei votează. Deci nu suntem singurii. Însă la noi se folosesc de foarte multe ori argumente care sunt bazate pe prejudecăți și stereotipuri. Te rog, nu uita! Suntem foștii robi. Cea mai lungă robie de pe fața pământului: 500 de ani. Și asta a denaturat mult mentalul și de-o parte, și de alta. Adică și în interiorul comunității majoritare, să-i spunem așa, și în interiorul comunității romilor. Le-a denaturat! «Dacă nu stai cuminte, vine țiganul și te fură!». Dacă cineva fură un portofel și e etnie romă, în momentul ăla se etichetează întreaga comunitate. «Țiganii au furat». Dacă Dincă a omorât, nimeni nu vorbește de identitatea lui etnică. Tu nu te simți vinovat de ce-a făcut Dincă. Dar mie mi se cer explicații pentru cazul Berevoiești. Acolo nu mai este o chestiune individuală. Mi se spune: «Ai tăi, mă, au ținut sclavi!». Da, mă, au făcut. Să facă legea ceea ce trebuie. Însă au acționat în calitate de romi sau în calitate de demenți?
Exact! Se întâmplă asta la orice pas…
Prejudecata și stereotipul există. E ușor să punem în cutiuță. Așa am fost învățați, din păcate. Prin cultură în sociologie înțelegem tot ce se transmite genetic. Și de multe ori ni se transmite ideea asta, că unii sunt altfel doar pentru că aparțin categoriei respective. Ungurii sunt naționaliști, vor Ardealul, turcii au harem, rușii beau vodcă, țiganii fură, evreii sunt buni afaceriști și așa mai departe. Sunt etichete care ne arată limita noastră, nu limita lor. Nu ei sunt de vină pentru etichetele astea, ci noi suntem de vină, pentru că generalizarea este un păcat uman, dar problema e când persiști în generalizare. Cu toate că ai aceleași exemple și în propriile comunități și ar fi foarte simplu ca și ceilalți să generalizeze la rândul lor. Dar e situația aceea când cauți vinovați în altă parte. E mult mai ușor să plasezi lucrurile astea care țin de anomie, inferioritate etc. către ceilalți. Că noi suntem buni, ospitalieri, harnici, dar ăialalți au vrut pământul, apa și ne-au distrus. Noi întotdeauna am fost buni. Știi?
Ca să continuăm în aceeași linie, că tot vorbim de eșecurile proprii pe care le punem pe seama altora, am văzut întâmplător o declarație de-ale dumneavoastră în care spuneați că «diferența între eșec și realizare e capacitatea mea de a strânge din dinți». Pare ceva care se poate aplica în orice situația, nu?
Da. Pentru foarte mulți dintre noi, a viețuii în societatea asta e o luptă continuă. Eu, personal, am fost învățat de mic, când merg în autobuz să țin ambele mâini pe bară. Dacă Doamne ferește! dispare ceva, lumea să vadă că am avut mâinile pe bară. Am fost învățat să mă spăl mai mult decât ceilalți. Cu toate că o făceam la balie, la lighean. Nu aveau ai mei baie. Însă pentru simplul motiv că dacă eu miros, lumea nu o să-și dea seama că e rezultatul unui stres emoțional, sau de la căldură. O să zică «Așa put ei, mă, așa put ei! E ceva în gena lor care îi face să pută altfel». Și atunci e foarte ușor să cedezi când auzi din jurul tău cât de slab ești. Îți mai dă și nu știu ce profesor un șut în suflet. Uite, cum era profesoara de zilele trecute care spunea că vrea să se ducă cu pistolul la clasă. Vezi cazul dat exemplu de Cristina Tunegaru (n.r. – în care unei fetițe de 13 ani de etnie romă i-a fost interzis transportul cu microbuzul școlar din cauza unui conflict pe teme rasiale cu șoferul acestuia). Alea se întâmplă mai des decât vă închipuiți. Nu cred că este zi în care să nu fim anunțați de un caz de genul ăsta undeva în țară. Și e foarte greu atunci. Ce aș putea să-i spun eu copilului ăluia? «Du-te, mă, la școală pentru că?». La școală toată lumea îl urăște, la școală lumea îl pune în clase separate. Mai e și sărac, mai are și-un părinte nu știu cum sau plecat în afară. Și atunci toată lumea îl judecă pe el dându-i toate scursurile sistemului așteptându-se să fie cel puțin egal cu ceilalți. Aici e fariseismul. Adică faptul că tu aștepți ca celălalt să fie la nivel cu tine când tu îi dai rămășițele sistemului. Tu îi dai efectiv ultimele scursuri. Acolo e problema majoră. Avem un tip de fariseism din ciclul «dăm un bănuț pe stradă și suntem samariteni».
„Gigi Becali e orice, numai credincios nu”
Mă faceți să mă gândesc la Gigi Becali. Am văzut zilele trecute un clip în care era cu bodyguarzii lângă el și dădea câte 200 de lei fiecăruia. Ce m-a șocat a fost faptul că după ce le dădea banii, îi împingea pe absolut toți.
Oh, Doamne! Recomand tuturor să citească Biblia și să vadă acolo ce înseamnă milostenie. Și Iisus spune la un moment dat că atunci când dai unui sărac, Lui îi dai. Atunci când faci un bine, Lui îi dai. Și le spune altora «Voi sunteți la dreapta mea pentru că mi-ați dat!». Și ei întreabă: «Când ți-am dat noi ție, Doamne?». «În momentul când i-ai dat lui celălalt, mie mi-ai dat». Dacă și lui Isus îi dăm două milioane și îl împingem și suntem credincioși, e ok. Dar pentru milostenia înseamnă cu totul altceva. Milostenia nu înseamnă milă, by the way.
E un sentiment urât, mila, într-adevăr…
Mila e un sentiment uman, dar ce are nevoie omul ăla, de mila ta sau de sprijinul tău? E o mare diferență între milă și sprijin. Ceea ce facem noi în fundația asta este să sprijinim. Sprijin spre dezvoltare, ca omul ăla să ajungă la un moment dat independent. Lucrăm în momentul de față cu peste o sută de bursieri, copii nu doar din orașele cu romi. Pentru că noi nu lucrăm doar cu romi. Principiul e același pentru toată lumea. Da, lucrăm în special pentru minoritatea romă, dar nu lucrăm doar cu copii romi. Că nu putem spune la nivelul unei comunități: «Tu ești rom, primești. Tu nu ești rom, nu primești». Doamne ferește! Ideea este ca respectivul copil să ajungă la maximul de potențial pe care îl are. Și pentru asta îl sprijinim! Mergând iar pe zona religioasă, așa cum ne învață și Biblia. A nu se înțelege că suntem o organizație religioasă. Nu suntem o organizație religioasă.
Am mers pe metafora asta doar pentru a-ți continua exemplul tău cu Gigi Becali pe care eu îl consider orice, dar nu drept credincios. Dumnezeu să mă ierte, o fi păcatul meu, poate e trufie, poate e mândrie, poate e nu știu ce. Știu că sunt păcătos și încerc să mă corectez în fiecare zi. Dar ce fac cei care ostentativ își arată «bunătatea», și pune ghilimele la «bunătate», e orice, dar nu e cuvântul lui Dumnezeu.
Haideți să ieșim din zona asta și să vă spun cum v-am descoperit: când ați scris un text pe adevărul.ro despre originea zicalei «S-a înecat ca țiganul la mal». Am fost șocat. Sper să nu vă supărați că vă pun întrebarea asta, dar se poate spune că romii sunt primii înotători de performanță ai României?
(Râde) Bă… Nu neapărat. E o glumă cam macabră.
Da, tocmai, dar sunt convins că nu multă lume știe despre istorioara aceea și am vrut s-o aduc în discuție…
Da. Din păcate multe din lucrurile pe care le vedem în momentul de față ca zicători, proverbe, cvasi majoritatea lor sunt peiorative când vorbim de romi. Își au originea în perioada respectivă. Nu prea există în folclor – sau cel puțin eu nu am identificat – proverbe care să prezinte comunitatea romă într-o notă pozitivă. Erau oameni inferiori. Aveau același statut ca obiectele. Codul din 1818 spune că, citez, «țiganul se naște rob».
„Originea teatrului românesc e la romi. E vina noastră că nu am reușit să scoatem la suprafață lucrurile astea”
1818?!
Da, da. Și nu exista altă formă decât asta. Bineînțeles, unii erau eliberați, pentru că ofereau deținătorilor foarte multe servicii, inclusiv de natură sexuală. S-a ajuns inclusiv la os domnesc: Răzvan Vodă, care a domnit în Principat, era pe jumătate rom. Toate mizeriile astea sunt acolo. Spre exemplu: romii au fost primii bucătari. Romii au fost primii circari. Originea teatrului românesc e la romi. Măscăricii erau romii.
Serios?
Da, erau singurii care puteau să facă chestia asta pentru că nu era o meserie demnă pentru majoritari. Ce însemna aia, să cânți și să te scălămbăi? Lăutăria, circăraia, că d-asta erau ursarii, circarii. Era o meserie eminamente a romilor. Vasilache și Mărioara, personajele de teatru sătesc, erau romi. Romii au contribuit major la ceea ce înseamnă dezvoltarea societății românești. E și vina noastră, a celor care aparținem minorității și care lucrăm în zona asta, că nu am reușit să scoatem la suprafață chestiile astea. Dar e și vina statului român, care a fost și este extrem de rigid la orice informație care vine de la romi. Spre exemplu, noi în manualul de istorie studiem sclavia afro-americană, dar nu studiam despre robia de aici.
E o chestie de identități. Fiecare dintre noi are în același timp mai multe identități. Eu sunt în același timp cetățean român, sunt burtos, sunt chelos, sunt copil, sunt partener, sunt bucureștean și așa mai departe. Am foarte multe identități. Ei bine, și sunt judecat doar în funcție de una singură: cea de rom. Celelalte nu mai există. Indiferent ce spun, sunt atât de mulți care mă înjură pentru apartenența mea etnică.
Am renunțat să mai scriu pe adevărul.ro în parte pentru că familia mea citea comentariile. Și mi-era foarte greu să mă uit în ochii lor din momentul în care 70 la sută din comentarii spuneau, chiar dacă eu scriam despre explorarea Lunii, «Bine, mă, vreți voi pe Lună să furați de acolo ceva». E dureros. E prea mult! Și atunci îți dai seama că tu ești judecat în primul rând pentru că ceilalți vor să-și clameze pseudosuperioritatea. Un țigan nu poate fi vreodată egalul tău, așa că «Dă-te dracu, te fac eu în toate felurile ca să îți arăt că nu ești egalul meu». Și te umilesc.
Sincer, și eu am aflat despre asta extrem de târziu…
Este cea mai lungă robie atestată documentar. Cea mai lungă! 500 de ani! Deci nu există. Cea a afro-americanilor a durat 250 de ani. Și există multe asemănări între statutul robilor afro-americani și statutul robilor din spațiul românesc. Există și foarte multe deosebiri, evident. Foarte puțină lume că și tătarii au fost sclavi în spațiul românesc până în secolul 17. Dar asta pentru că nu studiem. Deoarece la noi, începând cu perioada comunistă, istoria a fost profund denaturată. Înainte de 1945 se menționa că romii au fost robi, inclusiv în dicționare, în cărțile de istorie. Dar după s-a șters pentru că ideea asta de spațiu sclavagist, să-l numesc așa, spațiu deținător de robi, nu pușca cu «noi, apărătorii creștinătății, cei mai buni dintre pământeni». Nu pușca! Și atunci au zis «Stai puțin, bă. Ștergem toată zona asta». 50 de ani care efectiv ne-au distrus aici (n.r. – își duce degetul la cap). Că de ce ne-au distrus 50 de ani și nu am ținut cont de ceilalți 2000 de ani? Nu știu. E o dilemă. Nu știu cum niște pseudovalori din manuale au reușit să pătrundă în societate atât de bine.
Și sunt atât de împământenite încât nu știu când vom putea scăpa de ele…
Recitește Platon, Mitul Peșterii, și ai să vezi: în momentul când îi arăți unui om de suficient de multe ori o minciună, ajunge să creadă că e adevăr. Mai ales că românul este ignorant.
„E mai multă deschidere în epoca Burleanu decât era în epoca «Nașu»”
Ați colaborat în vreun fel cu sportivi de etnie romă? De exemplu, boxul este un sport în care romii au făcut istorie.
Frații Simion sunt unii dintre reprezentanții noștri într-o campanie. Se numește LikeRom. E o campanie în care încercăm să arătăm romi profesioniști din varii domenii și am ales și sportul. Frații Simion sunt unii dintre cei care ne ajută în această campanie. Uite, de exemplu, primele acțiuni le-am avut cu FRF. Cu foarte multă vreme înainte. Campania aia antirasistă și de combatere a tuturor prejudecăților a fost inițiată cu noi. De noi și de Policy Center.
În ce perioadă?
Era perioada preaderare (n.r. – în UE), cred că 2006. Atunci a venit și Bănel Nicoliță, dacă îți mai aduci aminte. Noi ne-am retras la un moment dat și am lăsat Policy Center for Roma and Minorities. Dar la ultima campanie caritabilă pe care am susținut-o – avem una în fiecare an în perioada Crăciunului -, FRF-ul ne-a susținut. Ne-a donat un tricou semnat de jucătorii echipei naționale. Deci FRF-ul este un susținător punctual atunci când este cazul. Florin Șari este un tip foarte mișto care a susținut o grămadă de chestii. Au donat inclusiv cărți pentru biblioteci pe care noi le-am făcut.
Deci asta acum, recent?
Da, da. Acum, hai să-i zicem epoca Burleanu. Dacă ar fi să compar, este mai multă deschidere acum, în epoca Burleanu, decât în epuca Nașul.
Referitor laFRF, ați văzut discuțiile din ultima vreme legate de rasismul pe stadioane. Chiar sportul nu e neapărat nișa dumneavoastră, ce părere aveți?
Fii atent! A nu se înțelege că noi apărăm romii, noi apărăm un principiu. Iar principiul e «Ceea ce ceri, aia trebuie să oferi: respect». Nu mă culpabiliza pe mine pentru ceea ce face X. Sunt tot felul de oameni. Nu-mi da nasoale pentru că tu crezi că merit nasoale. Dă-mi nasoale pentru că ți se dovedește că merit nasoale. Dacă tu mă consideri inferior că așa ai fost învățat fără să ai răbdarea să vezi cine sunt, aia e o problemă. Faptul că în sport se întâmplă ceea ce se întâmplă și în societate nu mă miră. Adică din păcate, după atâția ani, avem mari probleme de promovare a diversității și de internalizare a valorilor care țin de respect, de diversitate și așa mai departe. Și atunci, dacă în toată societatea românească se întâmplă chestii, de ce nu s-ar întâmpla și în sport? Sportul nu poate să facă abstracție de ceea ce societatea este. Chiar dacă valorile pe care le promovează uneori sunt bazate pe fair-play. Pentru că există oameni care sunt angrenați în sistemul ăsta, care trăiesc în societatea asta, și consideră că a fi negru înseamnă că ești împuțit, că a fi arab înseamnă că ești terorist, că a fi ungur înseamnă că ești naționalist.
Eticheta îți vine foarte repede. Și la nervi, în momentele de tensiune, o spui. Nu e scuzabil. Însă, pornind de la exemplul ăsta, ar trebui să ne uităm la ceea ce facem noi în societate. Spre exemplu, cum ne uităm când o persoană de culoare trece pe stradă? Și o să vezi că mulți ne întoarcem după ea și facem și o glumă proastă. Noi între noi, eu cu prietenul de lângă. Fac o glumă proastă legată de culoarea respectivului, nu o văd ca pe o normalitate. Și atunci simt nevoia de foarte multe ori, tributar fiind educației mele, să îmi clamez superioritatea printr-un mișto: «Bă, da negru mai e!». Astea-s chestii pe care în momentul de față le vedem ca pe niște limite ale societății noastre. Eu nu cred că fotbalistul ăla (n.r. – Bancu, cel care l-a numit „cioară împuțită pe Bradley de Nooijer) e fundamental rasist. Uite declarația lui Boloni, care a zis că nu degeaba ne vede Europa drept o țară de țigani. Nu cred că a fost o declarație dată pentru că omul e profund rasist. Ci ăla nu a făcut decât să perpetueze un stereotip în momentul acela. De foarte multe ori o faci inconștient. Sunt convins că la experiența profesională a domnului Boloni a învățat foarte multe privind diversitatea. A lucrat cu tot felul de jucători, din toate culturile. Dar undeva, pavlovian, a fost nevoie de un bec ca să-i aprinzi o chestie pe care o avea undeva latentă. «Cioară împuțită!». Așa a făcut și jucătorul ăla. Care nu cred că e fundamental rasist. Pentru că nu cred că dacă mâine ar vedea persoane de culoare pe stradă ar începe să-i înjure, să-i spurce.
Bănel Nicoliță, exemplu pentru Ilie Dumitrescu sau Marius Lăcătuș
Apropos. Rom sau țigan? Întreb pentru că sunt mulți etnici romi care preferă să se numească între ei «țigani».
Din punct de vedere etimologic și științific, rom. Îți spun doar o singură chestie: în 1837, lucrarea de doctorat a lui Mihail Kogălniceanu, care e pe romi. Și omul spune așa: «Țiganii între ei se numesc romi». Punct! 1837! Termenul de «România» nici măcar nu exista. Noi știm foarte bine cum ne numim. Că alții consideră că trebuie să nu numească așa e limita lor, nu limita mea. Spune-i unui om că e prost zi de zi și o spună că e prost. Ai prieteni care au o poreclă și unii se recomandă cu porecla?
Da, evident.
Pe el îl cheamă cum spune că se recomandă? Însă dacă și s-a spus de o mie de ori, și-a internalizat-o. În teorie sociologică se numește internalizarea stigmei. Adică ajungi să o consideri valoare.
Noi glumim amar uneori și spunem că e mult mai juicy pentru a investi în zona de câini ai străzii decât în romi. Pentru că o să vină foarte multă să te atace și să-ți spună «Bine, mă, că te-ai găsit tu de cine să ai grijă». Ai să vezi câte înjurături o să-ți iei dacă scrii articolul ăsta. Pentru că lumea nu o să reușească să vadă subiectul. Tu le zgândări educația aia pavloviană, prejudecata. Și atunci vor scoate la suprafață chestiile astea.
Ce recomandare le-ați face celor din lumea sportului, din federații, de unde să apuce problema asta a rasismului?
Să-și aducă aminte că sportul e în primul rând o bucurie, după aceea e o industrie. Să-și aducă aminte că sportul înseamnă împărtășire de valori. În Grecia Antică, pe vremea Olimpiadei, se opreau războaiele, frate! Sportul însemna cu totul și cu totul altceva. Sportul nu înseamnă numai competiția, numai banii. Nu! Sportul înseamnă valori, atitudini, comportamente. Înseamnă sănătate mentală și democratică. Dacă ăia acum mii de ani reușeau să oprească războaiele, noi de ce nu putem opri războiul ăsta între noi? Am schimbat războaiele astea armate cu războaiele între sexe, între rase, între nații…
Sportul e bucurie! Dacă-și reușesc să-și amintească ce a însemnat sportul la fundamentul său, lucrurile or să se schimbe. Dacă nu reușesc, lucrurile vor genera mult mai mult rău. Toleranța împotriva rasismului și a discriminării e, din păcate, încă mare în România. Da, anumite federații au luat anumite acțiuni ferme în zona asta, gen FRF. Pentru că era un sport foarte vizibil și acțiunile erau foarte vizibile. De exemplu, când vedeai «Un milion de ciori, o singură soluție. Antonescu» la un meci Rapid – Steaua, aia nu mai are nicio legătură cu sportul. Nu are nicio legătură cu valorile pe care sportul le promovează. Dumnezeule, glorifici Holocaustul, care este una din marile pete din istorie pe obrazul omenirii. Nu poți să glorifici chestia asta! Teoretic, astfel de lucruri nu ar trebui să mai existe.
Aveți vreun mesaj pentru romii care activează în sport și care au reușit, probabil înfruntând și depășind multe din aceste stereotipuri?
Să se uite în oglindă! Pentru că indiferent ce vor face, oglinda nu-i minte. Mulți dintre ei nu recunosc, mulți dintre ei spun că sunt altceva, dar noi știm că sunt de etnie romă. Și ei spun într-un mediu sigur că sunt de etnie romă. Dar se consideră că afirmarea identității poate genera o serie de etichetări, stigme din partea celorlalți. Și nu vorbim doar de zona de sport. Avem medici foarte buni, avem procurori la DNA, în toate zonele există romi foarte bine așezați în societate. Cu o parte dintre ei noi lucrăm. Și îi invităm în școli să își spună povestea. Să le spună copiilor că – revin cu chestia asta – diferența dintre a eșua și a reuși e din puterea ta de a strânge din dinți. Și, uneori, trebuie să fii de trei ori mai bun ca un român ca să fii tratat la fel. Nu e drept, nu e corect, însă una dintre soluții e asta. Și atunci tu trebuie să te bați cu tine. Trebuie să fii conștient că, de fapt, bătălia ta nu e cu ceilalți, e cu tine. Și dacă ei au putut, s-ar putea să poată și alții. Ideea e să-și transfere povestea, s-o spună. Pentru că în momentul când își neagă identitatea, își neagă propria familie. Își neagră strămoșii care poate unii dintre ei au murit din cauza faptului că erau romi.
Deci da, îi invit să se uite în oglindă și dacă vor vreodată să meargă cu noi în școli și să-și spună povestea, să știe că pot produce mult mai multă schimbare în mentalul colectiv doar dacă își afirmă identitatea. Ia exemplul Bănel Nicoliță. Când a jucat Steaua cu Real Madrid și și-a dat autogol, îmi aduc aminte titlul în Gazetă era «Te-ai înecat ca țiganul la mal». La ceva vreme, Steaua joacă la Sevilla și Bănel dă două goluri. «Jucătorul român care a făcut și care a rupt». Băi, e același jucător. În momentul în care a greșit, eticheta etnică a fost acolo. Când a fost bun, eticheta lui etnică nu a mai rezistat. Pentru mine, Bănel Nicoliță a fost unul dintre motoare. Unul dintre oamenii care relaxat a venit și a spus «Da, eu sunt rom și îmi fac treaba». Știm despre foarte mulți jucători ai echipei naționale, inclusiv din Generația de Aur, care sunt de etnie romă.
Cine?
Ilie Dumitrescu, clar! Lăcătuș, clar! Însă ei au considerat că e mai safe pentru ei și pentru familia lor să nu spună. Nu îi judec. Însă le spun cu toată simpatia că mulți din cei din jurul lor tot țigani îi fac. Și atunci, dacă tot mă fac țigan, nu pot să le arăt că sunt țigan, dar sunt mai deștept, mai buni ca ei de două ori? Însă să nu se supere când copilul lor va veni acasă pentru că cineva l-a făcut «cioară» și va întreba: «Băi tată, tu ce ai făcut ca să nu mai fim numiți așa?».
Cine este Gelu Duminică?
Originar din Galați, acolo unde s-a născut în urmă cu 43 de ani, sociologul Gelu Duminică este directorul executiv al Agenției „Împreună”, care are drept scop dezvoltarea comunitară. Profesor la Facultatea de Sociologie din cadrul Universității din București, Duminică provine dintr-o familie simplă de romi, cu tatăl judecător de stabor și mama analfabetă. Acesta a reușit să parcurgă traseul complet de la voluntar la director executiv la agenția pe care o coordonează, iar acum este recunoscut drept una din vocile cu cea mai mare autoritate în zona rasismului și a incluziunii sociale.