Cel mai iubit român din Salonic! Răzvan Lucescu și-a lipit iremediabil numele de istoria lui PAOK după ce a cucerit titlul de campion cu echipa din nordul Greciei în acest sezon, totul după o „secetă” de 34 de ani. Cum a trăit antrenorul în vârstă de 50 de ani orele de după câștigarea campionatului ne-a dezvăluit chiar el, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru ProSport.
ProSport: De la cine ați primit cel mai frumos mesaj de felicitare după câștigarea titlului? Răzvan Lucescu: Am primit foarte multe mesaje, unele chiar suprinzătoare de la persoane de la care nu m-aș fi așteptat niciodată să îmi scrie și, mai mult, să îmi scrie în felul în care au scris. Dar, până la urmă, cred că cele mai frumoase au fost momentele pe care le-am petrecut cu ai mei, cu copiii mei, cu soția, cu tatăl și mama mea, pentru că am simțit cât de fericiți sunt. Mai fericiți decât mine.
Despre Mircea Lucescu ce-mi puteți spune, cum a trăit toată această perioadă? Pe tatăl meu l-am simțit întotdeauna aproape, mă căuta în fiecare zi, mă suna imediat după meciuri, nu avea răbdare, nu se mai gândea că aveam conferință de presă sau mai aveam discuții pe aici. A fost foarte emoționat și a fost mai implicat decât m-am așteptat.
Cum ați dormit în prima noapte după câștigarea titlului? A fost o noapte mai agitată, mai complicată. În afară de mulțumirea, de satisfacția, de sentimentul acela de „datorie îndeplinită”, l-am avut acasă și pe nepotul meu. M-am culcat la patru și m-am trezit la șase. A fost mai specială noaptea aceea din toate punctele de vedere 🙂
Mai este o etapă și se încheie sezonul (n.red. – duminică, 5 mai, este ultima etapă, PAOK joacă în deplasare cu PAS Giannina, echipă de locul 14 în clasament), vă amintiți cum erați la începutul anului, cu ce gânduri ați pornit la drum? Am plecat de la primul joc cu ideea că vom câștiga campionatul, am fost convinși, am avut o încredere totală. Niciunul dintre noi nu a lăsat locul cuvântului „dacă” în discursurile noastre despre acest campionat. Am avut o încredere totală, care a venit din valoarea grupului, din caracterul jucătorilor pe care i-am avut, din munca pe care am făcut-o, din forța clubului, din ceea ce s-a întâmplat anul trecut, frustrarea, nedreptatea. Am știu că vom câștiga, fără nicio falsă modestie.
Nu aveți nicio înfrângere în acest sezon, bucurie mare pe teren, dar în interiorul vestiarului a fost la fel? Sau ați întâmpinat și probleme cu jucătorii? Mici conflicte? Nemulțumiri? În fiecare zi într-o echipă de fotbal sau într-un grup în care sunt foarte multe caractere diferite există nevoia discuțiilor, există și apar probleme. Sunt meciuri care se termină cu o victorie, iar a doua zi la antrenament sunt jucători care sunt triști, nemulțumiți că nu au jucat și atunci este clar că trebuie gestionată foarte bine situația apărută, pentru că o echipă câștigă datorită întregului grup. Chiar într-unul dintre discursurile după câștigarea campionatului, înaintea returului din semifinala de Cupă, am punctat acest lucru, că absolut fiecare, de la cel mai tânăr jucător, care nu a jucat niciun minut în acest campionat, până la cel care a jucat cele mai multe meciuri și a adus contribuția totală, contează în reușita noastră. Pentru că vorbim despre munca de zi cu zi, fiecare trebuie să dea absolut totul la antrenament, calitatea antrenamentelor trebuie să fie ridicată, fiecare jucător trebuie să poată beneficia de antrenamente în modul cel mai corect. Așa crește o echipă.
Care a fost cel mai important moment al acestui sezon? Cred că victoria de la Atena contra lui Olympiakos în etapa a cincea, scor 1-0. Am pornit și cu minus două puncte, un dezavantaj uriaș aici, în Grecia, pentru că orice pas greșit în primele patru etape ne-ar fi îndepărtat, iar aspectul emoțional este foarte important aici și se trece foarte ușor de la o extremă la alta, se pierde foarte ușor încrederea, dar, în același timp, se și câștigă ușor. Cu minus două puncte și cu un eventual egal ne-am fi dus la minus patru. Acest lucru ar fi fost mult mai complicat, pentru că deja începusem cu acel handicap uriaș. Faptul că am câștigat cu AEK Atena în etapa a patra ne-a dat încredere mare, apoi ne-am dus la Olympiakos, am câștigat și acela a fost meciul pe care l-aș putea considera momentul cheie al sezonului.
Plecarea golgheterului Aleksandar Prijovic la Al-ittihad, în această iarnă, a fost o lovitură, este un jucător care a evoluat în doi ani în 86 de meciuri și a marcat 55 de goluri. Ce părere aveți de mutarea în Arabia Saudită? Fiecare jucător și fiecare om are dreptul să aleagă așa cum crede el că este mai bine pentru viața lui. El a făcut un pas uriaș înainte prin prisma contractului oferit, pe care nu cred că putea să îl refuze cineva. El a fost un jucător care a fost foarte important pentru noi, am avut un raport excelent, un jucător foarte profesionist, un golgheter cu mare simț al golului și a fi prezent în fața porții. Rămân cu amintiri superbe despre perioada în care am lucrat cu el.
Cum ați trăit „nebunia” de la Salonic, după câștigarea titlului? A fost special pentru că a fost acea sărbătoare și acea festivitate de premiere și a fost ceva incredibil. Suporterii lui PAOK sunt la un nivel incredibil, aici este fenomenul PAOK, se trăiește în spiritul PAOK, își educă copiii de la un an. Cei mici de un an sunt îmbrăcați în PAOK și sunt aduși la stadion, îi învață cântece, este o pasiune incredibilă, iar această pasiune este transmisă la echipă, sunt energii care vin, iar acest lucru te face să fii și mai responsabil față de ei pentru că știi ce emoții sunt în spatele muncii pe care tu o faci și câte trăiri poți crea, de fericire incredibilă sau de tristețe mare. E ceva incredibil, iar noi înțelegem total și ne și motivează.
În curând se încheie sezonul, care sunt gândurile pe final? Noi suntem foarte motivați pentru duminică (n.red. – 5 mai, partida cu formația PAS Giannina), este ultima etapă. Avem un an și două luni de când nu am pierdut, iar într-un an și șase luni am pierdut un singur meci în campionat. Avem un parcurs incredibil, sunt 29 de etape din acest campionat fără înfrângere, suntem aproape de un record absolut aici în Grecia. Acest lucru ne motivează să rămânem concentrați și să ne gândim la meciul următor, apoi ne vom gândi la finala Cupei.
Am vorbit despre performanța obținută în acest an la PAOK, dar ce-mi puteți spune despre antrenorul Răzvan Lucescu, cât de asemănător este de domnul Mircea Lucescu? Am luat de la tatăl meu două lucruri extrem de importante. Primul are legătură cu filosofia de joc, unul ofensiv, care vrea să domine adversarul, iar al doilea lucru este modul profesionist de a pregăti lucrurile, seriozitatea de a face munca. Apoi, cred că am căutat și citit și am umblat, am mers de fiecare dată de câte ori am putut să văd antrenori și antrenamente să mă informez, sunt lucruri care mă ajută, pentru că la fiecare echipă la care am fost am făcut pași înainte.
Vă considerați un antrenor norocos? Eu îi datorez enorm tatălui meu, datorită lui am avut posibilitatea să fac alegerile mele, nu am fost obligat să fac compromisuri, am putut să fiu independent și asta contează foarte mult.
Care este secretul dumneavoastră? Mă comport natural, pentru mine cel care lucrează la teren, cel care lucrează la bucătărie, băieții de la magazie, de la echipamente, staff-ul medical, cel tehnic, pe toți îi consider la același nivel cu mine. Le acord încredere totală, îi respect ca oameni, ca profesioniști și în jurul nostru este mereu o atmosferă bună. Atmosfera bună care vine din afara grupului de jucători, dar care este acolo lângă ei, ajută foarte mult.
Când ați început cariera de antrenor, care au fost obiectivele propuse? Obiectivul numărul unu a fost să fiu capabil să le transmit jucătorilor mei încredere și forță de luptă. Îmi imaginam jucătorii de pe teren, uitându-se la mine pe bancă și având încredere totală. Așa am plecat, de la această idee. După aceea au mai fost situații și s-au mai schimbat lucrurile, am avut o strategie, am fost capabil să plec de la o echipă unde câștigasem de două ori Cupa României, Rapid, și am ajuns și în sferturile de finală într-o cupă europeană la locul 11 în Divizia B, la Brașov. Am făcut acest lucru pentru că i-am promis domnului Nicolae, când mi-a dat drumul prima dată de la Brașov la Rapid, că după ce plec de la Rapid mă întorc la Brașov și m-am ținut de cuvânt. Obiectivul a fost ca la fiecare echipă la care merg să facem un pas înainte și așa s-a întâmplat. La Rapid am ajuns într-un moment în care echipa era la 11 puncte distanță față de campioană, afară din Europa. Am câștigat Cupa, ne-am dus în sferturile de finală de cupă europeană, ne-am bătut la titlu. La Brașov, împreună cu staff-ul meu și cu oamenii de acolo am promovat în primul an. Am revenit la Rapid într-un moment complicat și am ajuns iar în finala Cupei României, am ajuns în grupele Europa League, după ce în patru ani de zile nu a trecut nici măcar de sferturile de finală ale Cupa României. În Qatar a fost primul trofeu pe care l-am obținut pentru acea echipă (n.red. – El-Jaish). M-am dus la Skoda Xanthi, o echipă cu tradiție care în 29 de ani nu retrogradase în Liga a II-a, dar, în acel moment, era pe loc de retrogradare și s-a salvat la baraj. Am ajuns în prima finală din Cupa Grecia, în istoria lui Xanthi.
Și în august 2017 ați semnat cu PAOK… Da, aici, împreună cu staff-ul meu, cu jucătorii, cu managementul care ne-a pus la dispoziție lucruri importante, am reușit să câștigăm o Cupă, am câștigat anul trecut campionatul pe teren, dar care ne-a fost luat și am câștigat acest campionat. Vorbim și despre campionatul de anul trecut, pentru că noi pe teren l-am obținut. În plus, acum suntem în finala Cupei din nou, dar nu știu ce se va întâmpla, vom vedea.
Ce ai spune de un amical cu Rapid pe noul stadion? Ah, nu, nu putem să ne facem planuri în legătură cu ce vom face peste trei ani 🙂 atunci când va fi gata stadionul. Primul gând este meciul următor.
Poate peste trei ani, „când va fi gata și stadionul din Giulești”, se vor mai schimba lucrurile în fotbalul românesc. Ne lipsesc suporterii de pe stadioane… Sunt mai multe aspecte aici, dar, din câte am înțeles, meciurile din campionatul nostru sunt mai urmărite decât alte meciuri din Germania, Italia, deci interes există. Probabil că lumea nu se mai duce la stadion și din cauza faptului că au dispărut echipele cu nume, echipele care creau senzații tari. Imaginează-ți un meci Rapid – Dinamo sau Steaua – Dinamo. Acum și Dinamo este într-o situație complicată, este al doilea an la rând în care joacă în play-out, sunt destule probleme. FCSB, care din punctul meu de vedere este Steaua, și-a pierdut dreptul la nume, suporterii s-au împărțit. S-a pierdut acel entuziasm. Sunt foarte multe echipe mici, foarte mici, ok, oamenii de acolo au lucrat foarte bine, dar Voluntari, Chiajna, nu sunt echipe care să atragă foarte mult. Hermannstadt, ce reprezintă Hermannstadt? Ce înseamnă în fotbalul ăsta? Măcar dacă ar fi fost cunoscut clubul ca Sibiu, sunt multe situații complicate. Viitorul este echipă mică, atrage foarte mult prin numele lui Hagi, oamenii vin să vadă echipa lui. Dar, să te duci la stadion nu este atât de entuziasmant. Echipele din orașele cu tradiție Pitești, Brașov, Constanța au dispărut, iar lumea și-a pierdut interesul. Nici Craiova actuală nu este acea Craiova, să nu mai spunem de Timișoara, acolo sunt trei echipe în Divizia B, n-ar fi mai bine să fie una, pe care să o preia cineva?
Pe lângă asta sunt și problemele financiare din cadrul cluburilor, probabil că nici cei care au preluat cluburile, nici oamenii de afaceri puternici nu au avut interes să preia echipe de fotbal și atunci situația financiară este complicată, se trăiește 80%, dacă nu 100% din drepturile de televizare. Automat calitatea jucătorilor scade, nu mai sunt aduși jucători de mare valoare și atunci și jocurile sunt la un nivel scăzut, așa că nu mai ai o plăcere deosebită să mergi la stadion. Însă, eu spun că încet, încet lucrurile se pot așeza. Este o criză, iar de fiecare dată omenirea a ieșit din criză, așa că rămâne speranța.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER