EXCLUSIV | Lupu iese din spital luni! „A depășit faza critică, dar mai are probleme cu țigările, pentru că nu se mai află sub influența sedativelor”

Internat la Spitalul „Matei Balș” din București încă de sâmbătă, Dănuț Lupu (46 de ani) se află în afara oricărui pericol și va părăsi unitatea medicală săptămâna viitoare.

Fostul internațional, component al lotului naționalei la Coppa del Mondo 1990, a suferit o dublă pneumonie, dar a fost pus pe picioare de o echipă medicală condusă de profesorul Streinu Cercel. Lupu a avut imunitate zero, iar tratamentul a fost bazat și pe multe antibiotice. Raportat la penicilina normală, el a făcut 1.000.000 de unități la opt ore pentru a-și reveni.

„Se simte foarte bine și, cel mai probabil, luni sau în cursul săptămânii viitoare va părăsi spitalul. E puțin nervos pentru că nu se mai află sub influența sedativelor și organismul are nevoie de tutun! El fuma câte două pachete de țigări pe zi. Dănuț ar fi vrut să plece încă de zilele astea din spital, dar medicii nu l-au lăsat, chiar dacă a depășit faza critică. În câteva zile se va simți și mai bine. Poate că de luni ar putea să părăsească spitalul”, a dezvăluit pentru ProSport unul dintre cei mai buni prieteni ai fostului fotbalist de la Dinamo, Rapid, Panathinaikos și Brescia.

Contactată de ProSport, o sursă medicală a explicat: „Tratamentul cu penicilină se fracționează pe 24 de ore, doza ajustându-se în funcție de greutatea corporală a bolnavului. Spre exemplu, 1.000.000 de U.I. (n.r. – unități internaționale) la șase-opt ore”. Dănuț Lupu are în jur de 130 de kilograme.

Considerat de multe voci din fotbalul românesc la fel de talentat ca Gică Hagi, Lupu s-a retras din activitate în 2001, după ce de-a lungul carierei a jucat pentru Dinamo București, Rapid București. Panathinaikos (Grecia), Korinthos (Grecia), OFI Creta (Grecia), Brescia (Italia) și Tzafririm Holon (Israel), câștigând cinci trofee. La echipa națională, Dănuț Lupu a strâns 14 prezențe, între 1989 și 1998 și a făcut parte din lotul României la Campionatul Mondial din 1990, disputat în Italia.

Publicat: 28 01. 2016, 17:25
Actualizat: 28 01. 2016, 17:36