EXCLUSIV | Motivarea arestării preventive pentru dare de mită a fraților Becali. Fragmente incredibile din dosar. Cum s-au întâlnit Ioan Becali și Geanina Terceanu într-un birou al stadionului Ghencea, circuitul șpăgii și teama judecătoarei de a nu-i mânca banii rozătoarele!

Redactor:
Andru Nenciu
EXCLUSIV | Motivarea arestării preventive pentru dare de mită a fraților Becali. Fragmente incredibile din dosar. Cum s-au întâlnit Ioan Becali și Geanina Terceanu într-un birou al stadionului Ghencea, circuitul șpăgii și teama judecătoarei de a nu-i mânca banii rozătoarele!
  • Publicat:
  • Actualizat:

ProSport a intrat în posesia motivării Curții de Apel București în privința deciziei potrivit căreia judecătoarea Geanina Terceanu, Ioan Becali și Victor Becali au fost arestați preventiv pe 20 noiembrie pentru o perioadă de 30 de zile. Hotărârea survine după ce inculpații au fost acuzați de luare, respectiv dare de mită în dosarul care a scos de sub preș o parte a mizeriei din fotbalul românesc, un dosar ce părea fără sfârșit, unul cu nenumărate decizii greu de anticipat.

  • ProSport vă dezvăluie o serie de detalii privind cererile inculpaților, despre locurile în care s-a țesut pânza aranjării modalităților prin care banii urmau să fie livrați în poșeta judecătoarei Geanina Terceanu și alte capitole interesante care ajută la punerea într-un context mai larg a informațiilor.

Geanina Terceanu și frații Ioan și Victor Becali au fost arestați, pe 20 noiembrie, de magistrații Curții de Apel București, la solicitarea procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA), care au acuzat-o pe judecătoare că ar fi luat 220.000 de euro mită pentru a-i achita pe cei doi și pe alți șase oameni de fotbal implicați în Dosarul Transferurilor.

Cum s-a ajuns însă până aici? În martie anul trecut, Curtea de Apel a dispus, prin sentință definitivă, condamnarea celor 8 inculpați din Dosarul Transferurilor prin care statul a fost păgubit cu un munte de bani. Cluburile, de asemenea, au fost grav prejudiciate la vânzarea fotbaliștilor. Percepuți drept „mințile luminate” ale mecanismului construit la lumina lumânării, cel mai aspru au fost pedepsiți Ioan Becali (6 ani și 4 luni), Cristi Borcea (6 ani și 4 luni) și Victor Becali (4 ani și 8 luni).  În primă fază, procesul a decurs anevoios din 2008 până în 2012 la Tribunalul București, unde judecător era Geanina Terceanu. Dar pe 3 aprilie 2012, Geanina Terceanu a dispus achitarea tuturor celor opt inculpați trimiși în judecată în legătură cu efectuarea de tranzacții ilegale la transferurile unor fotbaliști către cluburi din străinătate, ceea ce a produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste zece milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal. Pe atunci, judecătoarea motiva decizia de achitare din 3 aprilie 2012 prin faptul că DNA nu a probat că banii din conturile inculpaților din dosarul transferurilor fotbaliștilor proveneau din sumele „diferență de transfer”, arătând că nu s-a dovedit caracterul ilegal al veniturilor celor opt oameni de fotbal.

Procurorii au făcut recurs și au obținut, la Curtea de Apel, condamnarea celor opt. A fost rândul inculpaților să facă un recurs excepțional la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde, completul a decis casarea sentinței și retrimiterea cazului la Curtea de Apel. În final, judecătorii de la această instanță au decis din nou, pe 4 martie 2014, condamnarea făptașilor. La finalul lunii trecute, procurorii au reușit să obțină de la vinovați mărturia că au mituit-o cu 220.000 de euro pe judecătoarea Terceanu, pentru ca aceasta să îi facă scăpați.

În Concluziile deciziei de arestare preventivă a celor trei pentru 30 de zile sunt subliniate cu lux de amănunte modalitățile prin care cei 220.000 de euro i-au fost livrați judecătoarei și motivarea reținerii inculpaților. Iată pe scurt cum ștampila pusă pe fruntea celor trei: „Gravitatea actului infracțional constă în aceea că un judecător a primit o sumă considerabilă de bani, pentru a îndeplini un act contrar dispozițiilor judiciare, respectiv de a pronunța în mod discreționar o hotărâre de achitare, în discordanță cu materialul probator existent în dosar. În ceea ce-i privește pe inculpații Becali Victor și Becali Ioan s-au reținut infracțiuni care constau în acte de cumpărare a unei hotărâri judecătorești, în condițiile posibilităților financiare pe care le dețin. Trebuie avut în vedere comportamentul inculpaților pe parcursul cercetărilor, care constă în încercarea acestora de a determina pe martori să nu colaboreze și de a-i influența pe aceștia. Cu privire la inculpata Terceanu Geanina gravitatea faptei constă în aceea că aceasta s-a folosit de calitatea sa de judecător pentru a obține pentru sine foloase necuvenite”, se arată în Soluționarea cauzei penale având ca obiect propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția Națională Anticorupție, în dosarul nr. 221/P/2015

„RATELE” ȘI VÂNĂ‚TORII. Distribuirea banilor către judecătoare și valorificarea lor

Șpaga a fost trimisă în mai multe etape, potrivit probelor luate de anchetatori, iar împărțirea firimiturilor s-a efectuat după mai multe criterii. Mai jos vă prezentăm

  • În luna aprilie 2009 suspecta Terceanu Geanina a primit în mod direct de la suspectul Becali Ioan suma de 10.000 de euro, sumă remisă cu prilejul unei întâlniri pe care cei doi au avut-o într-un birou din incinta stadionului de fotbal Ghencea din București.
  • Alți 10.000 de euro au fost primiți de către suspecta Terceanu Geanina în mod direct de la suspectul Becali Victor, în prezența suspectului Becali Ioan, în luna mai 2009, la locuința acestora din urmă situată în satul Pipera, comuna Voluntari, județul Ilfov.
  • Tot în luna mai 2009 suspecta Terceanu Geanina a mai primit suma de 40.000 de euro de la suspecții Becali Ioan și Becali Victor, sumă pe care aceștia din urmă au trimis-o judecătoarei prin intermediul martorului Manole Teodoris.
  • Sumele de bani primite de către suspecta Terceanu Geanina de la suspecții Becali Ioan și Becali Victor până la acest moment (mai 2009) au fost folosite de către acesta pentru achiziționarea unei locuințe (situate în București, Calea Văcărești nr. 338, bloc 15, scara A, etajul 2, apt. 9, sectorul 4); din evidența informatizată a Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară rezultă faptul că această locuința a fost cumpărată de către suspecta Terceanu Geanina la data de 22 mai 2009, pentru suma de 93.000 de euro.
  • În anul 2012, anterior pronunțării hotărârii de achitare în dosarul menționat, suspecta Terceanu Geanina a mai primit de la suspecții Becali Ioan și Becali Victor suma de 105.000 de euro, sumă pe care cei doi au trimis-o judecătoarei prin intermediul martorei Manole Gabriela-Veronica, soția martorului Manole Teodoris. Această sumă a fost remisă judecătoarei Terceanu Geanina în localitatea Movila, județul Ilfov, localitate în care locuiește sora acesteia, Ciuciulă Livia.
  •  Această sumă primită de către inculpata Terceanu Geanina a fost lăsată, spre păstrare, de către aceasta surorii sale Ciuciulă Livia. Din această sumă, la percheziția domiciliară efectuată la data de 19 noiembrie 2015 la locuința numitei Ciuciulă Livia a fost găsită cea mai mare parte a sumei, anume suma de 96.000 de euro, în bancnote a câte 500 de euro. Cu prilejul percheziției, numita Ciuciulă Livia a arătat că acești bani îi are de la sora sa Terceanu Geanina, care i-a cerut să îi păstreze.
  • Tot în anul 2012, după pronunțarea hotărârii de achitare, în lunile aprilie – mai, suspecta Terceanu Geanina a mai primit de la suspecții Becali Ioan și Becali Victor suma toată de de 45.000 de euro, sumă pe care cei doi au trimis-o judecătoarei tot prin intermediul martorei Manole Gabriela-Veronica, în două tranșe.
  • De asemenea, în anul 2012, anterior pronunțării hotărârii de achitare în dosarul menționat, suspecta Terceanu Geanina a mai primit de la suspectul Borcea Cristian suma de 10.000 de euro

OAMENII CHEIE, ETICHETA PUSĂ‚ JUDECĂ‚TOAREI ȘI ÎNTREZĂ‚RIREA PORTIȚEI DE SCĂ‚PARE: „Avem intrare la ea”

Pentru a pune foaie peste foaie la dosar și pentru a aduna probele prin care au fost scose la lumină infracțiunile acuzațiilor, oamenii legii s-au agățat de fiecare capăt de ață și de fiecare voce dispusă, dintr-un motiv sau altul” să vorbească. Așa s-a ajuns la personaje precum Alexandru Constantin Roșu, Petre Daniel sau Manole Teodoris. „În ceea ce privește existența probelor sau a indiciilor temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpații au săvârșit infracțiunile pentru care sunt cercetați, la dosarul cauzei se află declarațiile martorilor denunțători Manole Teodoris și Manole Gabriela, înregistrările în mediul ambiental ale convorbirilor dintre cei doi martori și inculpata Terceanu Geanina, precum și imaginile înregistrate cu această ocazie, înregistrările în mediul ambiental ale convorbirilor dintre martorul Manole Teodoris și inculpatul Becali Victor, procesul verbal de efectuare a percheziției domiciliare la locuința numitei Ciuciulă Livia, sora inculpatei Terceanu Geanina, înscrisurile relative la achiziționarea unui apartament de către inculpata Terceanu Geanina, declarațiile martorului Ploeșteanu Ionel”, se mai arată în document.

Prin declarațiile acordate anchetatorilor, martorul Manole Teodoris, om-cheie în dosar, a reliefat exact avantajul care i-a determinat pe inculpați să-și lățească zâmbetul. „Dosarul a picat la o judecătoare la care frații aveau intrare”, e mărturisirea care scoate în evidență nu numai punctul de pornire din circuitul șpăgii, ci alimentează și dubiile privind capacitatea oamenilor în negru de a împărți dreptatea cu aceeași măsură.  „Pe avocatul Petre Dan, zis Buzoianu, îl cunosc din anul 2004, întrucât acesta a fost avocatul meu în niște dosare penale în care eu eram cercetat. Acesta știa că eu sunt rudă cu familia Becali. În acest context, cred că în anul 2010, avocatul Petre Dan m-a sunat și mi-a cerut să ne întâlnim, aspect cu care am fost de acord. Astfel, m-am întâlnit cu acesta, la restaurantul meu din acea vreme, situat în B-dul Pache Protopopescu, denumit „Manolo”. Aici, avocatul Petre Dan mi-a spus că dosarul „Transferurilor” în care erau cercetați, printre alții, Becali Victor și Becali Ioan, a picat la o judecătoare la care acesta avea „intrare”. Știind că eu sunt rudă cu familia Becali, m-a întrebat dacă sunt de acord și dacă doresc să vorbesc cu aceștia, în sensul de a-i întreba dacă sunt interesați de acest subiect. Am fost de acord cu solicitarea acestuia, astfel că în zilele următoare am mers la locuința lui Becali Ioan, zis Giovanni, din Pipera și i-am spus că dosarul în care acesta este cercetat împreună cu fratele său și cu alții a picat la o judecătoare la care avocatul Petre Dan avea „intrare”.

PIESELE DE DOMINO: ROȘU, PETRE DANIEL, MANOLE TEODORIS

Scânteia mărturiilor a fost aprinsă, conform dosarului, într-o zi obișnuită de aprilie de Alexandru Constantin Roșu. Tip săritor, cel menționat a formulat un denunț prin care susținea că s-ar fi aflat în miezul problemei și că ar avea cunoștință despre fapte de corupție din Dosarul Transferurilor. Roșu a dat indicațiile prețioase și a pasat gălușca fierbinte spre avocatul Petre Daniel, etichetat drept „inițiator al negocierii”, și spre Manole Teodoris, rudă de sânge al familiei Becali și piesă principală pe rutele în care au zburat banii. Odată găsite figurile principale, anchetatorii au trecut la audieri. „În cauză nu au mai fost efectuate alte acte de cercetare până la data de 03.06.2015, când au fost audiați în calitate de martori numiții Manole Gabriela și Manole Teodoris”, se precizează în documentul intrat în posesia ProSport.

STADIONUL GHENCEA, LOCUL FERIT DE OCHII LUMII (!?), ARENA ÎN CARE NICI MUSCA NU-I DERANJA. „Am stat împreună cu judecătoarea la lojă, după care am fost sunat de către Becali Ioan și mi-a cerut să o conduc pe aceasta într-un birou de la tribuna oficială”

Următoarele fragmente ale Motivării din 20 noiembrie au puterea de a oferi alte informații care ajută la creionarea portretului oamenilor care au decis carierele unor fotbaliști, și-au impus punctul de vedere la prima reprezentativă, iar cuvântul lor a devenit literă de lege cândva și în cazurile în care au fost numiți diverși antrenori. Povestește Teodoris.

(…) „La câteva zile, am sunat-o pe numărul de telefon indicat de aceasta și am stabilit, de comun acord, să cumpărăm două telefoane noi, cu cartele prepay, pentru a putea ține legătura mai în siguranță, aspect care s-a și întâmplat. Eu am cumpărat telefoanele și am stabilit o întâlnire cu aceasta, cred că la piața din zona Timpuri Noi, împrejurare în care i-am înmânat telefonul.

După o săptămână sau două, am aranjat o întâlnire între Becali Ioan și judecătoarea Terceanu Geanina, la stadionul din Ghencea, la un meci de fotbal, disputat – cred că – între Steaua și Gloria Bistrița. Din câte îmi amintesc, înainte de a merge la meci pentru această întâlnire, judecătoarea Terceanu Geanina a venit la restaurantul „Manolo”, după care am plecat împreună la stadionul Ghencea. Aici, am ocazionat întâlnirea între Becali Ioan și judecătoarea Terceanu Geanina. Astfel, am stat împreună cu judecătoarea la lojă, după care am fost sunat de către Becali Ioan și mi-a cerut să o conduc pe aceasta într-un birou de la tribuna oficială. Am condus-o pe judecătoare la acest birou, împrejurare în care, de față cu mine, au început discuțiile între Becali Ioan și aceasta. Astfel, Becali Ioan i-a spus acesteia că lucrurile nu stau chiar așa cum reies din dosar și i-a cerut să îl ajute, atât pe ele, cât și pe Becali Victor. Judecătoarea i-a confirmat acestuia că o să îl ajute și că speră să dea chiar o soluție de achitare în dosar. La sfârșitul acestei discuții, Becali Ioan i-a întins un plic cu 10.000 euro judecătoarei, iar aceasta mi-a zis mie să îi iau eu până ieșim din stadion, motiv pentru care i-am luat de față cu cei doi. După ce am luat plicul cu bani, la indicațiile judecătoarei, am plecat împreună de la meci, eu având asupra mea cei 10.000 euro. Imediat ce am ajuns la mașina mea, i-am înmânat acesteia plicul cu bani, ocazie cu care aceasta s-a uitat în plic și mi-a zis că sunt 10.000 euro”.

Odată cimentată legătura, judecătoarea Geanina Terceanu se pare că ar fi preluat inițiativa. Din declarațiile martorului mai sus menționat, ies la iveală secvențe uluitoare despre modul în care femeia care se ocupa de Dosarul Transferurilor le solicita generoșilor frați Becali o sumă durdulie de bani. Remarcabil e și modul de redactare al mărturiei din dosar, fragmentele importante fiind introduse, probabil la îndrumarea cu voce înceată a anchetatorilor, cu formula „fac precizarea”.

„Tot în anul 2010, cred că prin vară întrucât era foarte cald, am fost sunat de către judecătoarea Terceanu Geanina și mi-a cerut să ne întâlnim. M-am întâlnit cu aceasta prin zona Timpuri Noi, unde am înțeles că locuia cu chirie într-o garsonieră, și m-a întrebat dacă pot să vorbesc din nou cu familia Becali să-i dea 70.000 euro, pentru că are nevoie de bani. I-am spus că o să vorbesc cu ei, astfel că l-am sunat pe Becali Ioan și i-am spus că am nevoie de niște bani, acesta înțelegând practic că trebuie să îmi dea bani pentru judecătoare. În ziua următoare, m-a sunat Becali Ioan și mi-a spus că este acasă în Pipera și că pot veni la acesta pentru a-mi da banii. Imediat am sunat-o pe judecătoarea Terceanu Geanina, am mers cu mașina mea marca VW Touareg, la locuința acesteia din zona Timpuri Noi, unde locuia cu chirie, am luat-o și am plecat împreună la locuința lui Becali Ioan din Pipera. Fac precizarea că în aceeași curte cu Becali Ioan se află și casa lui Becali Victor. Cred că acest lucru se întâmpla într-o sâmbătă. Când am ajuns împreună cu judecătoarea Terceanu Geanina la locuința acestora din Pipera, aici am găsit atât pe Becali Ioan, cât și Becali Victor. Fac precizarea că cei doi se așteptau să vin cu judecătoarea, întrucât în discuțiile anterioare avute cu aceștia îmi spuneau de fiecare dată dacă pot să o aduc și pe judecătoare la întâlnire.

La locuința acestora, frații Becali au început să discute cu judecătoarea, spunându-i că vor să fie achitați în dosarul pe care aceasta îl judeca, aspect cu care ea a fost de acord. Tot în cadrul acestei discuții, Becali Victor s-a exprimat față de aceasta, spunându-i că după finalizarea favorabilă a dosarului urma să „fie foarte generoși” cu aceasta. La un moment dat, eu i-am spus lui Becali Ioan că aceasta vrea suma de 70.000 euro. Becali Ioan și Becali Victor mi-au spus că nu aveau pregătiți atâția bani, ci doar 10.000 euro, urmând ca a doua zi să îmi dea diferența. Apoi, Becali Victor a mers la barul situat lângă piscină, de unde a luat un plic și, de față cu mine și cu fratele lui, i-a dat judecătoarei acel plic, spunându-i că nu sunt decât 10.000 euro, urmând ca a doua zi să îi dea acesteia, prin intermediul meu, și diferența. Aceasta a luat plicul cu bani, i-a pus în geantă și a plecat împreună cu mine la locuința acesteia. A doua zi, cred că într-o zi de duminică, m-am întâlnit cu Becali Victor la barul Bugy situat în Pipera, unde acesta mi-a dat suma de 40.000 euro, pentru a o înmâna judecătoarei. În aceeași zi, am sunat-o pe judecătoarea Terceanu Geanina, i-am spus că am rezolvat cu diferența de bani și că va trebui să ne întâlnim.

În ziua de luni a săptămânii imediat următoare, m-am întâlnit cu aceasta la Piața Timpuri Noi. Judecătoarea Terceanu Geanina a venit la întâlnire cu o mașină marca Skoda Fabia, cu numărul de înmatriculare ce avea terminația GTY, de culoare galbenă. I-am dat acesteia cei 40.000 euro prin geamul deschis al mașinii, spunându-mi că se grăbește. I-am spus totodată că în plic sunt 40.000 euro, iar aceasta a rămas un pic surprinsă întrucât se aștepta la mai mult”


„Știu de la judecătoarea Terceanu Geanina că, înainte de pronunțarea hotărârii în dosarul „Transferurilor”, Borcea Cristian l-a trimis pe avocatul Iorgovan, fiul răposatului Antonie Iorgovan, să-i dea acesteia suma de 10.000 euro, în același scop, menționat mai sus, lucru care s-a și întâmplat, din spusele acesteia. De asemenea, știu că din cei 60.000 euro dați de familia Becali prin intermediul meu judecătoarei, aceasta și-a achiziționat un apartament în zona Văcărești-Tineretului, în apropierea Mall-ului Sun Plaza, cu suma de aproximativ 70.000 euro”.

Manole Teodoris, martor denunțător


COMOARA DIN CUTIA METALICĂ‚. „Îi era teamă că banii ar putea fi mâncați de rozătoare”

Documentul conține și pasaje comice. Discuțiile dezvăluite de martorul Manole Teodoris pun în lumină o judecătoare cu comportament diferit generat de stadiul în care se afla și procesul sau de finalitatea lui. Teodoris le-a povestit anchetatorilor cum Terceanu a cerut ajutorul în momentul în care a primit o pungă cu 105.000 de euro. Problema judecătoarei era cauzată de locul în care ar fi urmat să depoziteze „cadoul”. „După pronunțarea hotărârii, m-am întâlnit din nou cu Terceanu Geanina, împrejurare în care aceasta mi-a dat un draft de pe motivarea sentinței care urma să apară la Tribunalul București, spunându-mi să o dau familiei Becali, lucru pe care l-am și făcut. Legat de cei 105.000 euro, fac precizarea că, în cadrul altor întâlniri și discuții pe care le-am avut cu judecătoarea Terceanu Geanina, aceasta m-a întrebat insistent cum să ascundă banii, iar eu i-am sugerat că poate să-i pună într-o cutie metalică pe care s-o îngroape foarte adânc, fără să o vadă nimeni, lângă curtea surorii sale. Acesteia îi era teamă că banii ar putea fi mâncați de rozătoare, iar eu i-am sugerat din nou ca dacă îi pune într-o cutie metalică nu o să se întâmple acest lucru. De asemenea, judecătoarea Terceanu Geanina mi-a spus că este posibil să îi ascundă în beciul casei surorii sale. Este posibil ca acești bani să se afle în prezent într-una din locațiile la care am făcut referire. Tot în discuțiile cu Terceanu Geanina, am înțeles de la aceasta că, după ce primise cei 105.000 euro intenționa să își cumpere o casă mai mare, într-o zonă rezidențială, însă eu am sfătuit-o să nu facă acest lucru, întrucât „bate la ochi”.

CITIȚI MÂINE pe WWW.PROSPORT.RO suma oferită judecătoarei de către frații Becali și ce cadou a primit soțul judecătoarei, un tip pasionat de tenis, de la frații Becali prin intermediul lui Manole Teodoris

 


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată averea sa
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
”Duel între doi giganți” pentru transferul lui Dennis Man! Parma a luat imediat decizia
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Ungaria se ”implică” după ce UEFA a decis să dea cele 3 puncte României: ”Va plăti un preţ mare!”
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot:
Becali a sărit să-şi bată un fotbalist din lot: "I-am spus că nu ştie fotbal. Antrenorul s-a făcut mic". Toţi…
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista a rămas aproape dezgolită
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. '' Îi urez tot binele din lume''
Ce reacție a avut Reghe, la o săptămână de când Anamaria Prodan i-a dat mesaj și i-a cerut iertare. ''…
BANCUL ZILEI.  Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a divorţat legenda Stelei
Prima mare iubire a lui Gabi Balint a împlinit 50 de ani! Cât de frumoasă este femeia de care a…
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Poliția, chemată la vila lui Silviu Prigoană! Totul la scurt timp după ce copiii lui au fost luați de autorități
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
Informația dimineții despre Corina Chiriac. Ce s-a întâmplat cu marea artistă a României
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit:
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită". Condusă pe ultimul drum cu…
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
FC Botoşani-FCSB 1-0, în meciul restanţă din etapa a 4-a a Superligii
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cât costă cea mai ieftină Dacia Logan la final de 2024. Varianta full e mai scumpă decât noul Duster
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce au anunțat meteorologii
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate ninsori și vânt puternic. Ce…
×