EXCLUSIV | ProSport vă prezintă textul proiectului de amnistie fiscală prin care cluburilor de fotbal li se pot șterge datorii de sute de milioane de lei. Ce spun oamenii din fotbal

Guvernul a publicat miercuri, pe site-ul Ministerului Finanțelor, proiectul de lege al amnistiei fiscale care ar putea salva multe dintre cluburile de fotbal din România prinse în menghina datoriilor către bugetul de stat. Materialul, publicat în exclusivitate marți de ProSport, a stârnit valuri printre conducătorii de cluburi din toate ligile, cei mai mulți fiind găsiți cu restanțe către ANAF în urma controalelor. Fiscul a stabilit că mare parte dintre cluburi s-au sustras obligațiilor către buget folosindu-se de diverse interpretări ale legilor pentru a plăti un impozit mai mic, dar și pentru a evita plata asigurărilor de sănătate, șomaj etc. Au rezultat datorii, în unele cazuri, uriașe, de ordinul milioanelor și chiar zecilor de milioane de lei. „Vârfurile de lance” sunt CFR Cluj, cu o datorie de peste 50 de milioane de lei către Fisc, și Petrolul, cu 7,2 milioane de lei.

Nodul gordian al întregii afaceri îl reprezintă statutul pe care-l au fotbaliștii. Situația a fost lămurită, pentru ProSport, de un specialist în legislație economică: „Dacă meseria de fotbalist este una liberală, conform proiectului de lege, vor fi șterse toate datoriile rezultate din aplicarea Codului Fiscal. Asta înseamnă că nu va mai trebui plătită suma reclamată de Fisc drept diferență pentru CAS, ajutor de șomaj și așa mai departe”.

Un alt detaliu foarte important este statutul TVA-ului. Firmele (cluburile) care au făcut deja cerere de rambursare a Taxei pe Valoarea Adăugată nu mai intră în prevederile amnistiei fiscale.

De departe cel mai avantajat club ar putea fi CFR Cluj. Formația patronată de Arpad Paszkany ar fi păgubit Fiscul, prin anumite subterfugii, cu 26 de milioane de lei, alte 24 de milioane adăugându-se sub formă de penalități. Dacă se va stabili că e vorba numai despre aceste interpretări eronate, CFR se va salva.

Dacă se stabilește că meseria de fotbalist e una liberală, cluburile au scăpat de datorii

Problema constă în însuși statutul fotbaliștilor. Nici măcar conducătorii de cluburi din Liga 1 nu sunt foarte lămuriți dacă profesia de fotbalist este una liberală, ca să intre sub incidența acestei legi pregătite de guvern și care ar urma să fie dezbătută de Parlament.

„Cred că meseria de fotbalist este o meserie liberală. Eu așa cred, așa ar fi normal să fie… Dacă se pune în aplicare această lege, înseamnă salvarea pentru foarte multe cluburi din România”, a comentat pentru ProSport administratorul judiciar al echipei Oțelul Galați, Vlad Răpișcă. Oțelul este una dintre cele șapte formații din Liga 1 intrate în insolvență. „Noi suntem în insolvență exclusiv din cauza acestei reinterpretări a legilor, ne-am trezit că avem de plătit 27 de miliarde de lei vechi diferență la impozite pe intervalul 2009-2013. Problema e că sunt două tabere, unii consideră jucătorii ca având profesii liberale și unul din argumente ar putea fi acela că fotbaliștii, atunci când își reziliază contractul, nu primesc, de exemplu, ajutor de șomaj. Alții spun că n-ar fi profesie liberală pentru că se folosesc de baza materială a clubului și vin în fiecare zi la slujbă, adică la antrenament. Rămâne de văzut ce se va stabili. Ar trebui ca federația și liga să se adreseze ministerului, ca să clarificăm o dată pentru totdeauna problema”, completează și Lucian Munteanu, președinte la CSM Râmnicu Vâlcea, una dintre echipele din Liga 2 găsite cu datorii de către Fisc.

ProSport vă prezintă alăturat textul proiectului de lege care ar putea însemna iertarea cluburilor din fotbalul românesc de o sumă colosală, de sute de milioane de lei.

„LEGE  

Privind anularea unor obligații fiscale

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. 1 (1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente acestora, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a reconsiderării / reîncadrării unei activități ca activitate dependentă, pentru perioadele fiscale de până la 1 iunie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Organul fiscal nu reconsideră / reîncadrează o activitate ca activitate dependentă și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de reconsiderare / reîncadrare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015.

 

Art. 2 (1) Se anulează diferențele de obligații fiscale principale și / sau obligațiile fiscale accesorii stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, ca urmare a recalificării sumelor reprezentând indemnizație primită pe perioada delegării și detașării de către angajații care efectuează transport internațional, precum și a celor plătite de către agenții de muncă temporară,  aferente perioadelor fiscale de până la 1 iunie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Organul fiscal nu recalifică sumele de natura celor prevăzute la alin. (1) și nu emite o decizie de impunere în legătură cu o astfel de recalificare, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015.

Art. 3 (1) Se anulează diferențele de taxă pe valoarea adăugată aferentă veniturilor realizate din drepturi de proprietate intelectuală, precum și obligațiile fiscale accesorii aferente, stabilite de organul fiscal prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului ca urmare a depășirii plafonului și neînregistrării ca plătitor de taxă pe valoarea adăugată, pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015 și neachitate până la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(2) Organul fiscal nu emite decizie de impunere pentru obligațiile fiscale și accesoriile de natura celor prevăzute la alin. (1) pentru perioadele anterioare datei de 1 iunie 2015.

(3) În cazul în care contribuabilul și-a exercitat dreptul de deducere, potrivit legii, în primul decont de taxă pe valoarea adăugată depus după emiterea deciziei de impunere organul fiscal nu anulează diferențele de taxă pe valoarea adăugată. În acest caz, organul fiscal anulează doar obligațiile fiscale accesorii aferente diferențelor de taxă pe valoarea adăugată.

 

Art. 4 (1) Se anulează contribuția de asigurări sociale de sănătate stabilită prin decizie de impunere emisă și comunicată contribuabilului, datorată de persoanele pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este mai mică decât salariul de bază minim brut pe țară aferentă perioadelor fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014 și neachitată până la data intrării în vigoare a prezentei legi.  

 (2)  Organul fiscal nu emite decizie de impunere pentru obligațiile fiscale și accesoriile de natura celor prevăzute la alin. (1) pentru perioadele fiscale cuprinse între 1 ianuarie 2012 și 31 decembrie 2014.

(3) Prevederile alin. (2) sunt aplicabile și pentru anul fiscal 2015.

(4) Prevederile alin. (1)-(3) sunt aplicabile și persoanelor care nu realizează venituri și pentru care baza lunară de calcul a contribuției de asigurări sociale de sănătate este salariul de bază minim brut pe țară.

(5) Contribuabilii care beneficiază de prevederile prezentului articol își păstrează calitatea de asigurat în sistemul asigurărilor sociale de sănătate.

 

Art. 5 (1) Anularea obligațiilor fiscale prevăzute la art. 1- 4 se efectuează din oficiu, de către organul fiscal competent, prin emiterea unei decizii de anulare a obligațiilor fiscale care se comunică contribuabilului.

(2) În cazul în care anterior intrării în vigoare a prezentei legi organul fiscal competent a emis dar nu a comunicat decizia de impunere prin care a stabilit obligații de natura celor prevăzute la art. 1- 4 acesta nu mai comunică decizia de impunere iar obligațiile fiscale se scad din evidența analitică pe plătitor pe bază de borderou de scădere.

 

Art. 6 Procedura de aplicare a prezentei legi se aprobă prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală care se emite în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia.”

 

Publicat: 13 05. 2015, 17:42
Actualizat: 13 05. 2015, 17:54