EXCLUSIV | Suspectul reținut pentru uciderea suporterului dinamovist face parte din galeria Rapidului: „Mi-a zis personal că au ieșit să se bată cu câinii”. Mărturie șocantă obținută de ProSport
Alexandru Badea, bărbatul de 25 de ani reținut pentru uciderea suporterului dinamovist nu face parte din galeria Stelei, așa cum au circulat zvonurile, ci din cea a Rapidului, susțin pentru ProSport surse autorizate. Poliția l-a reținut imediat după decesul lui Adrian Matei, puștiul de 18 ani care a fost lovit cu o sticlă în cap în timp ce se întorcea de la meciul Steaua – Dinamo, iar apropiații lui Badea vorbesc despre felul în care presupusul criminal s-ar fi comportat în seara de sâmbătă. „El face parte din galeria Rapidului și mi-a zis după derby că au ieșit țiganii să se bată cu câinii„, spune un vecin al lui Badea pentru ProSport.
Omul care a ținut să își păstreze anonimatul a susținut pentru ProSport că Alexandru Badea a făcut parte dintr-un grup care se afla în zona conflictului în seara meciului Steaua – Dinamo. Cu privire la echipa cu care simpatizează Badea, mărturiile sunt că este fan al Rapidului: „Îl știu din școala generală, e rapidist de mic, mergea și în deplasări. De curând a fost și la ziua Rapidului când au împlinit ei nu știu câți ani„. Potrivit unor informații, Badea ar face parte din gruparea Radicals.
Adrian Danie Matei (foto în dreapta) a decedat în cursul zilei de miercuri, după ce fusese lovit cu o sticlă în cap în noaptea de sâmbătă spre duminică, după derby-ul Steaua – Dinamo, scor 1-1