Explicațiile pentru care am rămas rușinea Europei la terenurile de joc. Care sunt hibele gazonului de la Craiova
- Unul dintre specialiștii firmei care a pus gazonul pe stadionul Petrolului – poate cel mai rezistent gazon de pe stadioanele construite în ultimii ani în România – explică de ce terenul din Craiova arată atât de rău la numai patru luni de la inaugurare.
Într-un interviu pentru www.caramavrov.ro, Seidel Francisc, managerul de vânzări al departamentului privat de la Garden Center Grup, face dezvăluiri importante din interiorul afacerilor cu stadioane din România: „Terenul de pe arena Ion Oblemenco s-a rupt pentru că s-a folosit gazon cu substrat prost, făcut de o firmă care nu are utilaje profi pentru producerea rulourilor sport. În plus, ruloul este foarte subțire și necesită o perioadă lungă, de peste 60 zile, de prindere a rădăcinilor de patul de pământ pe care a fost montat”.
Interesant este că primarul din Craiova a vorbit despre o firmă olandeză care s-a ocupat de gazon pentru noul stadion din Bănie, dar realitatea e alta. Gazonul a fost montat de o firmă românească, iarba fiind adusă din două locuri, o parte din România și o mică parte, în zona porților, din Olanda! Intervievatul explică și cum a ajuns această firmă (aceeași de la Craiova) să pună gazonul pe Cluj Arena, deși era înființată cu doar câteva luni înainte de inaugurarea stadionului: fără pic de experiență în domeniu, fără angajați și fără să mai fi pus gazon pe un alt stadion!