Suporterii români ai clubului FC Barcelona se pot înscrie de astăzi în fan clubul FC Barcelona Bucarest.Fan clubul a fost deschis oficial,astăzi, la Costinești. La marele eveniment au participat doi foști internaționali români, Gică Popescu, fost căpitan al Barcelonei în perioada 1995-1997 și Gică Hagi, fost fotbalist la Barcelona și „regele” fotbalului românesc.La festivitatea de deschidere a fan clubului au mai fost prezenți Ionel Blănculescu (președintele asociației Barca Fan Club Bucarest), Xavier Marco (vice-președintele asociației Barca Fan Club Bucarest), Pau Vilanova (manager al departamentului internațional din cadrul clubului FC Barcelona) dar și Carles Reixach, fost jucător și totodată, cel care l-a descoperit pe Lionel Messi,cel mai valoros jucător al momentului.
„Suntem bucuroși să obținem această recunoaștere oficială și să devenim ambasada clubului în România. FC Barcelona este mai mult decât un club, și rolul fan-clubului nu este doar cel de a reuni suporterii ci și de a organiza evenimente caritabile și de ajutorare. Înființarea a fost aprobată de consiliul de administrație al clubului catalan după ce am prezentat platforma program, iar luna viitoare, la reuniunea mondială a fan-cluburilor FC Barcelona, vom putea spune că și România are un astfel de fan-club oficial”, a declarat Ionel Blănculescu,președintele Asociației Barca Fan Club Bucarest. La rândul său, Gică Hagi și-a reamintit cu plăcere de perioada petrecută la clubul catalan(1994-1996).„Barcelona a fost un club unde mi-am dorit mult să ajung pentru filozofia de acolo și m-am bucurat să pot face față concurenței unor fotbaliști de clasă. Sunt mândru că fac încă parte din această familie și că am lăsat ceva amintiri plăcute în urmă, și le mulțumesc celor care au decis să accepte înființarea acestui fan club în România. Sper ca suporterii să se înscrie în număr cât mai mare și să contribuie activ la acțiunile fan-clubului”, a mai spus Gică Hagi.
Cel supranumit „Baciul” și probabil viitorul președinte al FRF a vut doar cuvinte de laudă la adresa acestei idei de fan club în România.”Sunt bucuros că am avut privilegiul și onoarea de a fi căpitanul acestei echipe, iar faptul că eu și Gică Hagi reușeam să jucăm într-o perioadă în care era permis să ai doar trei străini pe teren și cinci în lot arată că am meritat să evoluăm aici. Am lăsat ceva în urmă și vom susține toate acțiunile fan clubului” a declarat Gică Popescu.
„Nimeni nu putea reprezenta mai bine clubul decât cei doi, chiar dacă primul jucător român intrat în istoria clubului blau-grana este Simatoc”, a declarat managerul al departamentului internațional din cadrul clubului FC Barcelona,Pau Vilanova.
Articol scris de Alexandru RAITĂ‚
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER