Federer, implicat în pariuri ilegale?** Finala Roland Garros din 2006, suspectă

IMG, una dintre cele mai importante companii de management în
sport, este cercetată de către autoritățile din Los Angeles pentru
acuzația de fraudă în pariurile sportive. Potrivit acuzațiilor,
patronul IMG, Theodore Forstmann, a obținut fraudulos milioane de
dolari din pariuri ilegale, pariind chiar împotriva propriiilor săi
clienți, Tiger Woods și Roger Federer, notează site-ul
TMZ.org

Conform unor surse, Forstmann îl detesta pe Tiger Woods pentru că
era negru. Patronul IMG a criticat stilul de viață al lui Woods,
după scandalul sexual în care a fost implicat.

Curtea Supremă din Los Angeles a primit săptămâna de săptămâna
rapoarte referitoare la pariuri sportive. Unul dintre reclamanți
este Jim Agate (reprezentantul unei companii de tipografie), care
îl acuza pe Theodore Forstmann că s-a folosit de funcția sa pentru
a paria pe anumite evenimente sportive. Mai concret, Forstmann
este acuzat că a câștigat multe milioane de dolari după ce a pariat
pe meciurile propriilor săi clienți.

Agate susține că una dintre partidele care i-au adus mulți bani lui
Forstmann este finala de la Roland Garros din 2006 când, după ce-a
purtat o discuție cu Federer, a marit miza de la 10.000 $ la 40.000
$, după convorbire. Partida respectivă a fost câștigată de Rafael
Nadal în patru seturi, cu 1-6, 6-1, 6-4, 7-6 (4).

Agate spune că Theodore Forstmann a câștigat sume mari de bani și
de pe urma unor pariuri făcute contra luiTiger Woods, reușind
astfel să-și salveze compania de la faliment.

Reprezentanții lui Forstmann au declarat că acuzațiile sunt
false și că Jim Agate nu este la prima acuzație, în 2009 existând
un fapt asemănător. Reprezentații lui Fereder au refuzat să facă
orice declarație.

Publicat: 15 10. 2010, 15:42
Actualizat: 15 10. 2010, 15:43