Feriți-vă de pompiță!** Foștii sportivi care au copiii la liceul Emil Racoviță s-au asigurat că urmașii lor nu vor păți ce a pățit Valentina Brat
„Dubios”. Așa îl caracterizează Cătălin Liță pe profesorul Mihai Sandu.
„Facem urgent o comisie, vom analiza cazul”. E angajamentul lui Marian Banu, purtător de cuvânt la Inspectorat, luat după ce un părinte, Cristian Radu, a dezvăluit că același Inspectorat știa de cazul Mihai Sandu, antrenorul care a pus-o pe înotătoarea Valentina Brat să-și introducă aer în fund cu o pompiță. Sună tentant – comisie, anchetă, poate chiar sancțiuni – , însă tot părintele a avertizat că funcționarii fără față din Inspectorat sunt specialiști în a da senzația că lucrează.
Liță și-a ferit băieții
Cu mult înainte de ancheta Inspectoratului, mulți părinți care au copiii la liceul Emil Racoviță și-au ferit micuții de profesorul controversat. Primul caz: Cătălin Liță, fost fotbalist la FC Național, la Steaua. „Mulți zic că e dubios, de aceea nu l-am lăsat pe Mihai (n.r – băiatul cel mare) la antrenorul Sandu”, spune actualul impresar. Mihai Liță are acum 14 ani și a lăsat înotul pe planul doi. „Joacă fotbal. Poate e mai bine, e atacant central la Pigulea, e supertalentat”, spune Liță care s-a asigurat că și David, al doilea său băiat, elev în clasa a doua a liceului Emil Racoviță, va sta departe de Mihai Sandu, profesorul cu „metoda pompița”.
Traume din copilărie
În aceeași situație se află și o medaliată olimpică și mondială la gimnastică, Mirela Pașca. Are doi băieți la „Emil Racoviță”, Codruț, în clasa a III-a, și Cătălin, în clasa a VI-a. Niciunul nu lucrează cu Sandu. Explicația vine din trecutul Mirelei. De fapt, din traumele suferite în copilărie. În 1992, Mirela Pașca a fost medaliată cu bronz la Campionatele Mondiale de la Paris, la paralele, iar la Jocurile Olimpice de la Barcelona a luat argintul cu echipa României. Ambele performanțe le-a reușit concurând într-o singură mână, stânga. Dreapta pur și simplu nu funcționa.
„M-am accidentat cu o săptămână înainte de Paris. Mi-au spus că nu e nimic grav, dar, deși mă durea, a trebuit să concurez. Am strâns din dinți de durere, dar am luat medalie atât la CM, cât și la JO. Mâna mă durea din ce în ce mai rău, pentru ca în decembrie, după ce am venit din vacanță, să n-o mai pot mișca deloc. În ianuarie ’93 a trebuit să fiu operată de urgență. Nu am idee nici acum dacă medicul Ioachim Oană sau cei de la federație au știut cât de grav sunt accidentată, dar atât la Paris, cât și la Barcelona nu se concura cu rezerve, lotul fiind la limită”, povestește Mirela.
Vertebra ignorată
În 1998, ignoranța antrenorilor de la lotul de gimnastică s-a întregit. Problemele cu mâna trecuseră. Mirela antrena în Spania, însă a rămas cu spatele blocat. „La un concurs în Anglia, în ’91, rămăsesem înțepenită după un salt. De obicei, la lot nu aveam decât o asistentă. Mi-au zis că nu e nimic grav, așa că am continuat. Peste ani, când antrenam în Spania, am pățit-o din nou, iar în urma unui control mi s-a spus că de fapt era o fisură la una dintre vertebre, căpătată la concursul din Anglia”. Nimeni din federația de gimnastică nu a dat doi bani pe afecțiunea unei sportive, afecțiune care putea să o coste chiar și viața.
Cătălin Liță și Mirela Pașca, părinți care au trăit și au trecut prin multe în sportul de performanță, au știut să-și protejeze copiii. Mulți alții, luați de valul vanităților, ajung să acționeze împotriva propriilor copii, lăsându-i pe mâna unor profesori dubioși. Decontul – mâini rupte, vertebre fisurate, intestine șubrezite – îl plătește copilul de gâtul căruia de multe ori nu atârnă nici măcar o medalie dintr-un material de duzină.