Fiica lui Ganea, aruncată de pe cal la un antrenament

Clipe de panică ieri după-amiază, la baza de echitație „Felix Țopescu” din Capitală!

Sub privirile părinților, care o supravegheau în timp ce se antrena, Ioana, fiica lui Ionel Ganea, a căzut din șa de pe calul său, Peggy. Acesta s-a speriat de agitația din jur, a aruncat-o pe fetiță din șa și a călcat-o pe picior. Panicați, fotbalistul și soția sa Dana au alergat să-i acorde fiicei lor primul ajutor. Imediat, la fața locului a ajuns o Ambulanță, iar medicul i-a imobilizat preventiv piciorul drept și a decis să o transporte pe fată la spital. În Salvare, Ioana a fost însoțită de mama sa, iar Ganea le-a urmat cu mașina personală.

Din fericire, la Urgență, doctorii au constatat că Ioana nu are nicio leziune internă, că nu i-a fost fracturat niciun membru, ci a fost vorba doar de o sperietură zdravănă!

Ionel Ganea


Publicat: 01 06. 2008, 21:13