Fiecare dintre cele patru finale de Cupa României prezentate până acum de ProSport a avut o poveste aparte. Nici cea de-a cincea pe care v-o prezintă cotidianul nostru, ce a pus față în față Universitatea Craiova și Poli Timișoara, n-a fost scutită de evenimente neobișnuite.
În ultimul act al Cupei din 1981, pe „Republicii” din București, s-au întâlnit două echipe universitare complet deosebite. Bănățenii erau deținătorii trofeului, dar aliniau un „11” îmbătrânit, în vreme ce oltenii mizau pe jucători care aveau să-și câștige celebritatea în sezonul următor, atunci când au ajuns în semifinalele Cupei UEFA: Balaci, Cîrțu, Donose și alții.
Craiova a învins cu 6-0 în finala din ’81, marcând retragerea nefastă din fotbal a legendarului Emeric Dembrovschi. Totodată, în urma înfrângerii rușinoase a Timișoarei, profesorul Ion V. Ionescu a fost demis chiar la finalul partidei.
„A fost un rezultat-fantomă”
Emeric Dembrovschi și-a încheiat atunci cariera de jucător la Poli Timișoara. Fostul mare internațional, care a intrat în istoria Cupei Mondiale și a României după ce a înscris un gol Braziliei lui Pele la turneul final din Mexic 1970, nu poate uita dezastrul de la București: „Atunci m-am lăsat de fotbal. Noi jucam și luam câte un gol aiurea, nu ne venea să credem… Craiova n-a fost mai bună ca noi. Dacă nu-mi mai amintesc cum s-au dat golurile, vă dați seama cât am fost de supărat. A fost un rezultat-fantomă. Știu că, după meci, Jackie Ionescu a fost schimbat. Au vrut să mă pună pe mine în locul lui, dar n-am vrut. Am zis că rămân doar antrenor secund, pentru că nu eram pregătit să fiu principal”.
Avansat conferențiar, dar mazilit!
Jackie Ionescu, antrenorul de atunci al Politehnicii Timișoara, dezvăluie ciudatul episod în urma căruia a fost demis de la echipă. „După meci, ne-am dus la o masă la hotelul Parc. Președintele Francisc Covaci m-a luat de-o parte după ce am terminat de mâncat felul întâi. M-a felicitat în holul hotelului, și-a cerut mii de scuze, mi-a promis că mă va avansa de la lector la conferențiar universitar și mi-a spus apoi că nu mai sunt antrenor! M-a dat afară între felul întâi și felul doi… La felul întâi mâncasem o ciorbă, mă săturasem. N-am mai mâncat felul doi. Mă săturasem cu ciorba numită conducerea secției de fotbal a Politehnicii”, a povestit, pentru ProSport, profesorul Ionescu, cel care a adus ultimul trofeu pentru Poli Timișoara în calitate de antrenor.
La raport, în fața „tovarășilor” de la partid „Au vrut să rămân, dar să pună pe cineva care să se ocupe de pregătirea tactică. Era vorba de un jucător de-al meu din acea echipă (n.r. – dă de înțeles că e vorba de Dembrovschi). Era o absurditate”, povestește Jackie Ionescu.
La acea vreme, ședințele oficialilor lui Poli se țineau la Județeana Partidului Comunist. „M-au chemat la Consiliul Județean de Partid. Erau acolo primul secretar Dănică, rectorul Universității Politehnice și președintele clubului. Când a auzit propunerea președintelui de la club, primul secretar s-a împotrivit și a zis că lucrurile nu se vor schimba. Generația aceea de jucători mi-a dorit schimbarea, fiind influențată de conducere. Erau dependenți de șefii de la club. Așa se și explică de ce am pierdut cu 6-0. Jucătorii știau că voi fi demis. Îmi asum incapacitatea de a motiva echipa și conducerea ca să se câștige Cupa”, și-a încheiat profesorul mărturia-șoc. Timișoara a stat în picioare doar 20 de minute. Scorul putea fi mai mare, dar am ratat un penalty la 2-0 pentru noi. Eram o echipă de fotbaliști și de petrecăreți. Ne dăruiam jocului, ne era rușine să ieșim învinși de pe teren Ilie Balaci, fost atacant Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER