Flacăra olimpică, în premieră la 900 de kilometri de Polul Nord

Ștafeta flăcării olimpice a JO de la Vancouver, din 2010, cea mai lungă într-o singură țară din istoria olimpismului, va stabili, duminică, încă un record, ajungând la aproape 900 de kilometri de Polul Nord, informează AFP. Sosită, joi, în Nunavut, flacăra olimpică va încheia, luni, o etapă de 6.630 de kilometri pe teritoriul inuit din Canada. Duminică, flacăra va fi purtată de 22 de persoane ce fac parte din ștafetă, până la Alert, o bază militară canadiană, cea mai nordică zonă locuită permanent din lume, la aproape 900 de kilometri de Polul Nord. Torța a fost concepută de producătorul canadian Bombardier pentru a rezista celor mai dure condiții meteorologice, până la -50 de grade Celsius. Pentru a parcurge teritoriul imens Nunavut, care are doar 31.000 de locuitori, torța va călători 6.600 de kilometri pe calea aerului. Flacăra va fi purtată 20 de kilometri de persoanele alese pentru ștafetă, care vor ajunge în cinci așezări, dintre care patru sunt comunități inuite. Flacăra olimpică va ajunge la Vancouver, în data de 12 februarie 2010.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ștafeta flăcării olimpice a JO de la Vancouver, din 2010, cea
mai lungă într-o singură țară din istoria olimpismului, va stabili,
duminică, încă un record, ajungând la aproape 900 de kilometri de
Polul Nord, informează AFP.

Sosită, joi, în Nunavut, flacăra olimpică va încheia, luni, o
etapă de 6.630 de kilometri pe teritoriul inuit din Canada.
Duminică, flacăra va fi purtată de 22 de persoane ce fac parte din
ștafetă, până la Alert, o bază militară canadiană, cea mai nordică
zonă locuită permanent din lume, la aproape 900 de kilometri de
Polul Nord.

Torța a fost concepută de producătorul canadian Bombardier
pentru a rezista celor mai dure condiții meteorologice, până la -50
de grade Celsius.

Pentru a parcurge teritoriul imens Nunavut, care are doar 31.000
de locuitori, torța va călători 6.600 de kilometri pe calea
aerului. Flacăra va fi purtată 20 de kilometri de persoanele alese
pentru ștafetă, care vor ajunge în cinci așezări, dintre care patru
sunt comunități inuite.

Flacăra olimpică va ajunge la Vancouver, în data de 12 februarie
2010.

sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
Spaniolii îi transmit un mesaj direct lui Andrei Rațiu: „Nu există o șansă mai bună!”
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de zile, înfășurat într-un cearșaf și îngropat în șanț
A sugrumat-o cu un prosop pe mama copiilor săi, orbit de gelozie. Trupul femeii a fost găsit după 68 de…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×