Trupa rock Foo Fighters, care a lansat de curând un album inspirat din originile muzicii americane, va susține în vara anului 2015 un turneu în Statele Unite, care va fi alcătuit din concerte ce vor avea loc exclusiv pe stadioane de baseball, informează contactmusic.com.
Turneul, care va include 29 de show-uri, va debuta pe 4 iulie 2015 cu un concert pe RFK Stadium din Washington și se va încheia pe 7 octombrie cu un concert pe stadionul FedExForum din Memphis.
Dave Grohl, solistul trupei Foo Fighters, a dezvăluit marți că grupul său va concerta, printre altele, pe 18 și 19 iulie la Fenway Park, stadionul echipei Red Sox din Boston, cel mai vechi din Liga națională americană de baseball.
În cadrul aceluiași turneu, Foo Fighters va concerta și pe stadioanele altor echipe de baseball celebre, precum Wrigley Field din Chicaco – stadionul echipei Chicago Cubs – și pe Citi Field – stadionul echipei New York Mets.
Trupa Foo Fighters, renumită pentru ritmurile sale agresive de chitară, a înregistrat cel mai recent album al ei, „Sonic Highways”, în opt orașe-simbol pentru istoria muzicii din Statele Unite, pentru a se impregna cu spiritul muzicii locale.
Albumul a fost produs de casa de discuri Roswell/RCA și reprezintă o continuare a materialului discografic „Wasting Lights”, din 2011, care a fost nominalizat la Grammy Awards.
Piesele pe acest album au fost compuse în timpul unor ședințe de înregistrare pe care trupa americană le-a organizat în New Orleans, Chicago, Austin, Nashville, Los Angeles, Seattle, New York și Washington.
Trupa rock Foo Fighters, care, în octombrie 2012, a anunțat că va lua o pauză în carieră pe o perioadă nedeterminată, a revenit pe scenă în decembrie 2013, pentru un concert susținut pe stadionul Foro Sol din Ciudad de Mexico, unde a cântat hiturile care au consacrat-o, pe lângă o serie de coveruri ale trupelor The Beatles și Pink Floyd, în fața unui public format din aproximativ 55.000 de fani.
Solistul și chitaristul Dave Grohl a înființat trupa Foo Fighters în 1995, în Seattle, după ce trupa Nirvana, unde cânta la tobe, s-a destrămat, în urma sinuciderii lui Kurt Cobain, în 1994. De-a lungul unei cariere de aproape 19 ani, Foo Fighters a lansat opt materiale discografice de studio, dintre care patru au primit premiul Grammy pentru cel mai bun album rock al anului. Precedentele șapte albume Foo Fighters au fost, de altfel, nominalizate la premiile Grammy.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER