Fostul antrenor al Timișoarei: „I-am învățat fotbal pe englezi”
Belgrad, deluroasa capitală a sârbilor, mocnește de conflicte,
în special la capitolul fotbal. Rivalitățile locale au ajuns să
afecteze chiar și bunul mers al naționalei, însă în inimile fanilor
sârbi există și o oază cu iz pacifist, care rămâne constant:
respectul pentru fostul fotbalist Vladimir Petrovic, actualul
selecționer al Serbiei și fost antrenor al lui Poli.
La două luni de la despărțirea de Timișoara, Petrovic ne-a
primit la el acasă, la Belgrad, pe „Maracana”. „Pizon” este una din
cele doar cinci legende oficiale ale clubului Steaua Roșie. Loja de
pe „Maracana” care îi poartă numele este dotată și cu o poză a
fostului mijlocaș, sub care sunt notate cifre impresionante: 493
meciuri și 117 goluri.
În 1979, Steaua Roșie a eliminat-o pe Arsenal din Cupa UEFA și a
jucat finala, cu Borussia Mönchengladbach. Englezii au vrut să îl
ia atunci pe Petrovic, dar au fost nevoiți să mai aștepte trei ani,
până când fotbalistul a împlinit 27 de ani, vârsta la care
fotbaliștii iugoslavi puteau să se transfere în străinătate.
Întrebat fiind ce a învățat de la englezi, Petrovic a răspuns
lăsând modestia la o parte: „Nu am învățat foarte multe,
pentru că am știut în general cam tot ce era legat de fotbal
înainte să merg la ei. Eu i-am învățat pe ei mai multe. Ei au avut
puțini jucători de profilul meu. În ziarele englezești s-a scris că
am fost precursorul Arsenalului din ziua de azi. Nici în țara mea
natală nu s-a scris la modul acesta despre mine”.
„Vreau să
joc cu România la Timișoara”
„Pizon” spune că a plecat din România fără regrete și cu
satisfacția că a lăsat-o pe Poli neînvinsă. „Îmi pare bine
că mi‑am făcut niște prieteni foarte buni în Timișoara și am avut
norocul ca din acel oraș să primesc cea mai bună ofertă din
carieră, aceea de a lucra la națională. Aceasta este o încununare a
carierei mele și din acest motiv Timișoara va rămâne mereu o
amintire plăcută în sufletul meu”, spune selecționerul
Serbiei.
Legenda Stelei Roșii își dorește să se întoarcă pe stadionul
„Dan Păltinișanu” cât mai curând. „Ar fi foarte interesant
să jucăm cu România la Timișoara, dar nu putem decide noi asta, ci
cei care conduc federațiile. Pentru următorul an se cam știu
meciurile, programul e deja făcut. S-ar putea să organizăm ceva, să
jucăm un meci doar cu jucători din campionatele interne”,
a afirmat Petrovic.
Despre
Contra și Zicu, la superlativ
Pentru „Pizon”, rezultatele lui Cosmin Contra în postura de
antrenor nu sunt surprinzătoare. „Nu e o surpriză că a
rămas neînvins în campionat. Este un fotbalist cu o mare
experiență, cunoaște fotbalul și îmi pare bine pentru el. Mereu
m-au susținut, și el, și Alexa. Ei doi au ținut vestiarul și mi-au
ușurat munca”, spune Petrovic, care a ținut să îl laude și
pe actualul golgheter al lui Poli: „Am avut norocul să
antrenez unul dintre cei mai buni jucători români actuali, Zicu.
Păcat că nu a fost în perioada de pregătire și nu am putut să îl
folosim mai mult. Noi am reușit să îl aducem, încet-încet, la forma
la care este acum”.
Singura presiune la Poli se simțea din partea lui Iancu, dar
nici asta nu era foarte mare, pentru că dânsul stătea la București.
Lucram foarte relaxați, s-a reușit crearea unei atmosfere
bune
Vladimir Petrovic, selecționer Serbia
Antrenorii sârbi care au lucrat în România înaintea mea nu
prea au avut rezultate, iar mulți ziariști români erau
circumspecți
Vladimir Petrovic, selecționer Serbia