„Vă rugăm să închideți telefoanele! Jucătorii au nevoie de liniște totală”, ni se spune la intrarea într-o sală din Pitești, unde se joacă, probabil, singura formă de fotbal fără gălăgie. Și pe întuneric. Este fotbalul orbilor. Da, și orbii joacă fotbal. O fac din plăcere, una dintre puținele pe care viața le-o mai oferă. Rămași fără vedere sau mulți dintre ei fără să fi văzut macar vreodată, acești tineri se întrec între ei, se bucură la goluri sau ratează, se accidentează și trăiesc la fel ca oricare alt fotbalist pe teren, cu deosebirea că ei nu încântă niciun spectator. Nu bucură sau nu întristează pe nimeni rezultatele lor, decât pe ei înșiși, pentru că nu există public.
Minge Grea, cu clopoței
Imaginea este copleșitoare. Șase jucători, trei de-o parte, trei de cealaltă, jucând fotbal pe un teren de dimensiunile unuia de tenis. De fapt fotbal este un termen puțin forțat. Da, sunt două porți, ca la fotbal, se înscriu goluri, dar șuturile cu piciorul nu există. Mingea este aruncată cu mâna, pentru că doar așa orbii o pot controla. Nici n-ai putea să șutezi cu piciorul într-o minge fără să știi unde este.
Totul se desfășoară într-o tăcere deplină, pentru că orbii au nevoie să-și folosească aici la maximum alt simț, auzul. Mingea este una specială, foarte dură, mai grea decât cea de fotbal, și este plină cu niște clopoței care indică permanent prezența balonului. Când mingea este la o echipă, jucătorul care vrea să tragă la poarta adversă bate cu palma de pământ, zgomotul spunând că vrea el să șuteze. Colegii îi pasează mingea, iar jucătorul o aruncă puternic spre poarta adversă.
Bucuria, mai tare ca durerea
Dincolo, în apărarea adversă, ceilalți trei jucători orbi așteaptă mingea, îi intuiesc direcția după clinchetele care se aud și plonjează pe parchet, exact ca un portar, pentru a n-o lăsa să intre în poartă. De multe ori reușesc, alteori mingea îi păcălește și sare peste ei sau le trece printre brațe. Alteori, mingea îi lovește în plin în burtă, în față sau în alte zone sensibile, doar câte un geamăt surd trădând durerea loviturii.
Și jocul merge așa, timp de două reprize a câte 20 de minute, timp în care liniștea e tulburată doar de uralele celor care reușesc să înscrie. Dar, indiferent că pierd sau câștigă, jucătorii orbi au mereu un zâmbet larg pe fețe, semn că trăiesc la maximum plăcerea jocului. Una sinceră și complet nemotivată, dovadă că fotbalul lor, jucat într‑o altă lume, a întunericului, este mult mai curat și mai cinstit decât cel adevărat.
Ochelari pentru condiții egale și pentru protecție
Toți jucătorii intră pe teren cu o pereche de ochelari de genul celor folosiți de schiori, iar pe dedesubt unii fotbaliști mai au și o bandă din material textil. Explicația acestei recuzite ține în primul rând de faptul că nu toți sunt orbi complet. Unii mai pot zări umbre sau mișcarea obiectelor din jur. Ochelarii sunt astfel folosiți pentru condiții egale de joc, dar și pentru protecție. Mingea, care este mai grea decât una normală, poate să le provoace răni la nivelul feței.
Dragoste oarbă
Cosmin Calotă este unul dintre cei mai buni jucători orbi. Este din București și vorbește despre cum vede fotbalul prin prisma unui om care nu a văzut nicioată în viața lui un teren de fotbal sau o minge.
Cosmin, de când practici sportul ăsta?
De prin clasa a II-a, de la școală.
Tu nu ai văzut niciodată, cum poți descrie fotbalul?
Este foarte greu, fără să fi văzut nimic. Doar mi-l imaginez, din auzite.
La televizor?
Da, sau chiar pe stadion. La televizor ascult toate meciurile, emisiunile, îmi place. Pe stadion, mai mergeam pe Ghencea, pentru că țin cu Steaua.
Și nu mai mergi?
Nu, pentru că acum mi-e frică. Se înjură prea mult, e prea multă violență, este foarte urât. Înainte mergeam și trăiam meciul în tribune, ascultam scandările, bucuriile, supărările, era frumos…
Ai un jucător preferat?
Da, îmi place de Bănel foarte mult. Dar și de Chivu sau de Gică Popescu, mi se par mari caractere.
„Viața nu ne poate oferi altceva”
Ce te motivează să joci fotbal, Cosmin?
Doar plăcerea, alte avantaje nu avem.
Nu e greu? Te mai lovești…
Da, este, dar ce altceva ne mai poate oferi viața?
Alte sporturi?
Mai fac atletism, îmi place să alerg. Și aruncarea greutății.
Din ce trăiești?
Din masaj. Dar este foarte greu. Iar în București nu avem deloc condiții să facem sport.
Te antrenezi?
Da, de câteva ori pe săptămână.
Cum simți jocul, fazele?
Poate avem și alte simțuri mai dezvoltate, noi, cei fără vedere. Auzim mingea, intuim pozițiile adversarului… Simțim…
120 de lei primește fiecare jucător din echipa câștigătoare a unui turneu de fotbal pentru orbi
6 orașe au echipe de fotbal pentru orbi: București, Rm. Vâlcea, Cluj, Satu Mare, Suceava și Pitești
Am jucat fotbal până la 9 ani, când mi-am pierdut vederea. Mă bucur că s-a găsit o soluție ca să putem simți fotbalul. Dar mi-e dor să simt din nou gazonul Marius Cârleț, jucător orb
Meciurile pentru nevăzători se desfășoară într-o liniște totală, pentru că jucătorii se bazează foarte mult pe auz
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER