Fotbal cu ochii larg închiși

„Vă rugăm să închideți telefoanele! Jucătorii au nevoie
de liniște totală”, ni se spune la intrarea într-o sală
din Pitești, unde se joacă, probabil, singura formă de fotbal fără
gălăgie. Și pe întuneric.
Este fotbalul orbilor. Da, și orbii joacă fotbal. O fac din
plăcere, una dintre puținele pe care viața le-o mai oferă. Rămași
fără vedere sau mulți dintre ei fără să fi văzut macar vreodată,
acești tineri se întrec între ei, se bucură la goluri sau ratează,
se accidentează și trăiesc la fel ca oricare alt fotbalist pe
teren, cu deosebirea că ei nu încântă niciun spectator. Nu bucură
sau nu întristează pe nimeni rezultatele lor, decât pe ei înșiși,
pentru că nu există public.

Minge
Grea, cu
clopoței

Imaginea este copleșitoare. Șase jucători, trei de-o parte, trei
de cealaltă, jucând fotbal pe un teren de dimensiunile unuia de
tenis. De fapt fotbal este un termen puțin forțat. Da, sunt două
porți, ca la fotbal, se înscriu goluri, dar șuturile cu piciorul nu
există. Mingea este aruncată cu mâna, pentru că doar așa orbii o
pot controla. Nici n-ai putea să șutezi cu piciorul într-o minge
fără să știi unde este.

Totul se desfășoară într-o tăcere deplină, pentru că orbii au
nevoie să-și folosească aici la maximum alt simț, auzul. Mingea
este una specială, foarte dură, mai grea decât cea de fotbal, și
este plină cu niște clopoței care indică permanent prezența
balonului. Când mingea este la o echipă, jucătorul care vrea să
tragă la poarta adversă bate cu palma de pământ, zgomotul spunând
că vrea el să șuteze. Colegii îi pasează mingea, iar jucătorul o
aruncă puternic spre poarta adversă.

Bucuria,
mai tare ca
durerea

Dincolo, în apărarea adversă, ceilalți trei jucători orbi
așteaptă mingea, îi intuiesc direcția după clinchetele care se aud
și plonjează pe parchet, exact ca un portar, pentru a n-o lăsa să
intre în poartă. De multe ori reușesc, alteori mingea îi păcălește
și sare peste ei sau le trece printre brațe. Alteori, mingea îi
lovește în plin în burtă, în față sau în alte zone sensibile, doar
câte un geamăt surd trădând durerea loviturii.

Și jocul merge așa, timp de două reprize a câte 20 de minute,
timp în care liniștea e tulburată doar de uralele celor care
reușesc să înscrie. Dar, indiferent că pierd sau câștigă, jucătorii
orbi au mereu un zâmbet larg pe fețe, semn că trăiesc la maximum
plăcerea jocului. Una sinceră și complet nemotivată, dovadă că
fotbalul lor, jucat într‑o altă lume, a întunericului, este mult
mai curat și mai cinstit decât cel adevărat.

Ochelari pentru
condiții egale și pentru
protecție

Toți jucătorii intră pe teren cu o pereche de ochelari de genul
celor folosiți de schiori, iar pe dedesubt unii fotbaliști mai au
și o bandă din material textil. Explicația acestei recuzite ține în
primul rând de faptul că nu toți sunt orbi complet. Unii mai pot
zări umbre sau mișcarea obiectelor din jur. Ochelarii sunt astfel
folosiți pentru condiții egale de joc, dar și pentru protecție.
Mingea, care este mai grea decât una normală, poate să le provoace
răni la nivelul feței.

Dragoste
oarbă

Cosmin Calotă este unul dintre cei mai buni jucători orbi. Este
din București și vorbește despre cum vede fotbalul prin prisma unui
om care nu a văzut nicioată în viața lui un teren de fotbal sau o
minge.

Cosmin, de când practici sportul ăsta?

De prin clasa a II-a, de la școală.

Tu nu ai văzut niciodată, cum poți descrie
fotbalul?

Este foarte greu, fără să fi văzut nimic. Doar mi-l imaginez,
din auzite.

La televizor?

Da, sau chiar pe stadion. La televizor ascult toate meciurile,
emisiunile, îmi place. Pe stadion, mai mergeam pe Ghencea, pentru
că țin cu Steaua.

Și nu mai mergi?

Nu, pentru că acum mi-e frică. Se înjură prea mult, e prea multă
violență, este foarte urât. Înainte mergeam și trăiam meciul în
tribune, ascultam scandările, bucuriile, supărările, era
frumos…

Ai un jucător preferat?

Da, îmi place de Bănel foarte mult. Dar și de Chivu sau de Gică
Popescu, mi se par mari caractere.

„Viața nu
ne poate oferi altceva”

Ce te motivează să joci fotbal, Cosmin?

Doar plăcerea, alte avantaje nu avem.

Nu e greu? Te mai lovești…

Da, este, dar ce altceva ne mai poate oferi viața?

Alte sporturi?

Mai fac atletism, îmi place să alerg. Și aruncarea
greutății.

Din ce trăiești?

Din masaj. Dar este foarte greu. Iar în București nu avem deloc
condiții să facem sport.

Te antrenezi?

Da, de câteva ori pe săptămână.

Cum simți jocul, fazele?

Poate avem și alte simțuri mai dezvoltate, noi, cei fără vedere.
Auzim mingea, intuim pozițiile adversarului… Simțim…

120 de lei
primește fiecare jucător din echipa câștigătoare a unui turneu de
fotbal pentru orbi

6 orașe au
echipe de fotbal pentru orbi: București, Rm. Vâlcea, Cluj, Satu
Mare, Suceava și Pitești

Am jucat fotbal până la 9 ani, când mi-am pierdut vederea.
Mă bucur că s-a găsit o soluție ca să putem simți fotbalul. Dar
mi-e dor să simt din nou gazonul
Marius Cârleț, jucător orb

Meciurile pentru nevăzători se desfășoară într-o liniște
totală, pentru că jucătorii se bazează foarte mult pe auz