Fotbaliștii cluburilor care intră în procedură de insolvență vor putea să își rezilieze unilateral contractele dacă nu sunt plătiți pentru o perioadă lungă de timp. Este rezumatul modificării Legii insolvenței, modificare aprobată de Camera Deputaților la inițiativa Asociația Fotbaliștilor Amatori și Nonamatori din România (AFAN). Modificarea vine ca o victorie pentru fotbaliști în urma cazurilor repetate semnalate în ultima perioadă la cluburi din eșaloane inferioare, cel mai cunoscut astfel de caz fiind la Metalul Reșița.
Potrivit comunicării făcute de ANAF, fotbaliștii pot depune la Comisia Națională de soluționare a Litigiilor o cerere de reziliere a contractelor în cazul în care sunt minimum 90 de zile de neplată de la scadență și neachitarea a minimum 75% din drepturile financiare.
La Articolul 75, Aliniat 2 din Legea insolvenței nr. 85/2014, a fost introdus un al treilea punct, care face referire directă la dreptul sportivului de a participa la competiție. Iată cum arată acum acest articol de lege:
(2) Nu sunt supuse suspendării de drept prevăzute la alin. (1):
a) căile de atac promovate de debitor împotriva acțiunilor unui/unor creditor/creditori începute înaintea deschiderii procedurii și nici acțiunile civile din procesele penale îndreptate împotriva debitorului;
b) acțiunile judiciare îndreptate împotriva codebitorilor și/sau terților garanți;
c) procedurile extrajudiciare aflate pe rolul comisiilor sportive din cadrul federațiilor sportive care funcționează potrivit Legii educației fizice și sportului nr. 69/2000, cu modificările și completările ulterioare, având ca obiect denunțarea unilaterală a contractelor individuale de muncă sau convențiilor civile ale sportivilor și sancțiuni sportive aplicabile în această situație sau orice alte litigii având ca obiect dreptul sportivului de a participa la competiție.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER