Fotbalul coboară în tranșee!** 17 fotbaliști și antrenori libieni luptă pentru îndepărtarea lui Kadhafi

Un grup de 17 personalități din fotbalul libian, printre care se
află și portarul echipei naționale, Juma Gtat, s-a alăturat
rebelilor în lupta pentru îndepărtarea lui Muammar Kadhafi de la
putere, a anunțat, sâmbătă, BBC.

Potrivit sursei citate, Juma Gtat și antrenorul formației
Al-Ahli (Tripoli), Adel bin Issa, au fost cei care au anunțat BBC
de decizia lor. Printre cei 17 se mai află alți trei componenți ai
echipei naționale.

Îi spun colonelului Kadhafi să ne lase în pace și să ne
permită să creăm o Libie liberă. De fapt, mi-aș dori ca el să nu
mai existe deloc. Uitați-vă puțin, în țară nu există
infrastructură, nu există un sistem sanitar și asta este din cauza
regimului pe care l-am suportat în ultimii 42 de ani”
, i-a
declarat Juma Gtat corespondentului BBC aflat într-un hotel din
Jadu (vestul Libiei), în care se aflau cei 17 care au decis să se
alăture rebelilor.

La rândul său, Adel bin Issa a declarat că a luat această
decizie pentru a trimite un mesaj că „Libia trebuie să fie unită și
liberă”. „Sper să mă trezesc într-o dimineață și să aflu că Muammar
Kadhafi nu mai este aici”, a mai spus tehnicianul.

Mediafax

Publicat: 25 06. 2011, 14:11
Actualizat: 25 06. 2011, 14:32