Înainte de Al Doilea Război Mondial, la o fermă din zona rurală, la aproximativ 160 km de Sao Paulo, câțiva tineri de culoare se aliniau pentru o poză. Lângă ei era un steag cu svastica. Nimeni nu a înțeles alăturarea acestei sigle cu zona respectivă. Se presupune că poza a fost făcută în anii ’30, când partidul nazist prinde avea o putere mare în Europa. Totuși, povestea noastră se întâmplă tocmai în cealaltă parte a lumii. „Nu înțelegeam ce e cu această poză„, a spus pentru BBC Jose Ricardo Rosa Maciel, fost proprietar al fermei Cruzeiro do Sul, cel care a găsit și fotografia. Întâmplarea a fost al doilea moment care semnala că ceva ciudat se întâmplase la acea fermă. „Într-o zi, porcii au spart zidul și au ieșit pe câmp. Am văzut cărămizile și când le-am privit mai atent, am crezut că am halucinații„. Pe interiorul caramidei apărea svastica. Un detectiv a preluat cazul și a încercat să afle ce s-a întâmplat în urma cu aproape 80 de ani în acel loc.
În acea perioadă, între Brazilia și Germania existau legături puternice din punct de vedere politic. Brazilia avea cel mai mare partid fascist din afara Europei, cu peste 40.000 de membri. Legătura a fost făcută de polițistul Sidney Aguilar Filho, care a descoperit că în acea perioadă ferma aparținea familiei Rocha Mirandas, o familie bogată de industrialiști din Rio de Janeiro. Tatăl și doi fii aparțineau de Acao Integralista Brasileira, o grupare extremistă de dreapta, simpatizantă a naziștilor. Deseori, această familie ținea întâlniri ale organizației chiar la fermă. Dar mai târziu s-a descoperit că acea fermă era un câmp de muncă foarte brutal pentru copiii de culoare abandonați.
„Nu înțelegeam de ce suntem obligați să îl salutăm pe Hitler” Unul dintre fii, Osvaldo, se angaja ca tutore al copiilor, iar povestea continuă din punctul de vedere al acelor copii. Aloysio Silva este unul dintre ei. „A venit la orfelinat și ne-a pus într-un colț. A ales zece dintre noi. Ne promitea că o să jucăm fotbal, că o să călărim, dar nimic din toate astea nu s-a întâmplat. În schimb, ne dădea câte o sapă să curățăm ferma de buruieni. Fusesem păcăliți„. Pe lângă munca grea, copiii erau supuși unor bătăi dese, nu li se spunea pe nume, ci erau numerotați. Silva avea numărul 23.
Un alt supraviețuitor este Algemiro dos Santos (foto, dreapta). Fusese găsit pe străzi și dus la orfelinat. Apoi, familia Rocha Miranda l-a luat la fermă. „Nu le plăceau oamenii de culoare deloc. Existau pedepse de la înfometare până la bătaie cu palmatoria (n.r. – o paletă de lemn cu găuri pentru a nu fi îngreunată de aer și pentru a mări durerea). Ne dădeau chiar și cinci lovituri, era limită maximă. Mai mult de atât și puteam muri. Prin casă erau fotografii cu Hitler și ne puneau să salutăm. Noi nu înțelegeam nimic„.
Singurele momente de relaxare pentru acei copii erau cele în care jucau fotbal împotriva altor muncitori de la alte ferme. Fotbalul era folosit foarte des de dictatorul Getuilo Vargas la manifestații și parade, iar băieții aveau ocazia să joace în fața unei mulțimi de oameni. „Noi jucam de plăcere, dar apoi lucrurile au progresat și a apărut un campionat. Eram foarte buni„. Dar Algemiro se săturase. „Într-o seară, am lăsat poarta întredeschisă. Noaptea m-am trezit și am fugit. Nu m-am uitat înapoi”. S-a întors la Rio și a început să vândă ziare. În 1942 s-a înrolat în armată după ce Brazilia a declarat război Germaniei. A primit o medalie pe care o arată cu mândrie, dar Algemiro este cunoscut și pentru altceva. După război, a fost unul dintre cei mai buni fotbaliști ai anilor ’40, jucând pentru unele dintre cele mai mari echipe din Brazilia, Vasco da Gama, Botafogo și Fluminense. „Atunci nu existau fotbaliști profesioniști, doar amatori. În afara terenului, jucătorii erau ori vânzători de ziare, ori lustragii„. Totuși, amintirea fermei nu a dispărut. „Toți cei care spun că au avut o viață frumoasă de când s-au născut până acum, mint. Tuturor ni s-a întâmplat ceva rău la un moment dat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER