FOTBALUL FUGE DE ANTIDOPING!**
Decesul suspect al fostului fotbalist Mihai Baicu (33 de ani), produs pe terenul de fotbal, a readus în actualitate războiul pe teme antidoping dintre fotbalul românesc și Agenția Națională Anti-Doping (ANAD).
„Trebuie să mai moară un Hîldan sau un Vrăbioru pentru ca FRF și LPF să mai ceară controale antidoping“, spunea, în urmă cu ceva timp, șefa ANAD, Grațiela Vâjială. Tragica dispariție a lui Baicu a redeschis discuția. „Fotbalul ne tratează cu fundul! De vreo doi-trei ani nu au mai comandat niciun control doping, în vreme ce Legea 227 recomandă necesitatea unor astfel de controale frecvente, iar UEFA are un program propriu de testare. Însă Valentin Alexandru, de la Ligă, mi-a spus senin: «Doamnă, doar nu suntem tâmpiți să plătim noi controalele…»“, spune Vâjială.
Sandu: „Și copiii mor de inimă“
De partea cealaltă, șefii FRF nu au o explicație concretă a faptului că n-au mai solicitat de ani buni controale doping. „Spuneți-i doamnei Vâjială că în ultimul an s-au făcut 200.000 de controale antidoping în fotbalul mondial și niciunul nu a ieșit pozitiv. Din acest punct de vedere, fotbalul este cel mai curat sport din lume. Agenția dumneaei să se ocupe de atleți și de alte sporturi care au asemenea probleme. Doar pentru că a murit tânăr nu înseamnă că Mihai Baicu a murit din cauza dopingului. Sunt și copii care mor de afecțiuni cardiace”, a fost reacția lui Mircea Sandu.
Și Ionuț Lupescu pare să împărtășească aceeași poziție: „Am avut contract cu ANAD până în 2007, iar în 2008 am beneficiat de controale suplimentare de la UEFA pentru că am participat la Euro. Din câte știu eu, pentru 2009 urmează să se semneze un nou contract cu ANAD”.
În 2008, ANAD a efectuat, din surse financiare proprii, 322 de controale doping în fotbal, toate negative.