Fotbalul românesc, în doliu! Angelo Niculescu, selecționerul României la Mondialul din ’70, a decedat! Ultimul interviu acordat ProSport
Tragedie în fotbalul românesc. Angelo Niculescu, fostul selecționer al României, a decedat sâmbătă în jurul orei 12:00. Niculescu, în vârstă de 93 de ani, s-a stins din viață în locuința sa din București.
Angelo Niculescu a fost selecționerul României la Campionatul Mondial din Mexic, iar FIFA în consideră „părintele” stilului tiki-taka, mod de joc readus în lumina reflectoarelor în ultimii ani de Barcelona.
Ca jucător, Angelo Niculescu a evoluat la FC Craiova, Carmen București, Ciocanul București și Dinamo. Din postura de antrenor, Niculescu le-a pregătit pe Dinamo (în șase rânduri), pe Steaua, Tractorul Brașov, Sportul Studențesc, Poli Timișoara, SC Bacău, U Cluj, Oțelul Galați și bineînțeles naționala României.
Cariera de jucător:
- 1939-1944 FC Craiova
- 1945-1947 Carmen București
- 1947-1948 Ciocanul București
- 1948-1950 Dinamo București
- 1953-1957 Dinamo București
- 1964-1966 Dinamo București
- 1973-1977 Sportul Studențesc
- 1977-1979 Politehnica Timișoara
- 1979-1980 Dinamo București
- 1980-1981 SC Bacău
- 1981-1982 Universitatea Cluj
- 1982-1983 Oțelul Galați
Ioan Viorel, fost jurnalist ProSport, a realizat un reportaj cu marele Angelo Niculescu în 2009, în care fostul antrenor al naționalei a vorbit despre fotbalul românesc, despre antrenorii din România, dar și despre echipa națională. Puteți citi reportajul mai jos
Un bloc vechi, undeva în apropierea Liceului „Spiru Haret”, din Capitală. La cât de încet se mișcă, cred că și liftul e la fel de vechi precum clădirea. E suficient să sun o dată și ușa apartamentului se deschide. În pragul ei, un domn venerabil, care răspunde la numele Angelo Niculescu. Are 88 de ani, dar este mai lucid și mai coerent decât mulți dintre actualii conducători ai fotbalului românesc. S-a retras de mult timp din activitate, însă a rămas omul care spune lucrurilor pe nume. Direct, fără ocolișuri și fără grija că ar putea deranja.
-Domnule profesor, cum găsiți fotbalul românesc de acum?
-Diluat, mult slăbit din punct de vedere calitativ. A scăzut dinamismul, echipele noastre nu mai sunt în stare să susțină un ritm, suntem mult sub nivelul altor campionate. Uitându-mă în jurul nostru, observ că alții au făcut progrese uriașe din punctul de vedere al tehnicii individuale, al vitezei de joc, al tehnicii în regim de viteză. Noi, tot pe loc. Multe stângăcii, de unde înțeleg că problema exersării și a repetării în procesul de instruire este insuficientă. Nu mai vorbesc de jocul aerian, unde suntem depășiți cu regularitate, indiferent de adversar.
-Din ce spuneți, se înțelege că nici calitatea antrenorilor nu e grozavă.
-Ca să fiu sincer, n-am vorbit cu vreunul dintre cei care sunt acum în meserie, nu pot să-mi dau seama exact cum gândesc. Asta ca să dau un răspuns diplomatic. Vorbind însă la modul direct, îi putem judeca după efectele muncii lor, adică rezultatele. Care sunt dezastruoase! Și după valoarea campionatului, una foarte scăzută. Și atunci, da, putem vorbi de lipsă de valoare la mulți dintre ei!
-Îl apreciați, totuși, pe vreunul dintre antrenorii noului val?
-Iese în evidență Petrescu, dar felul în care se manifestă pe marginea terenului este condamnabil. Pur și simplu te îndepărtează de la stadion. El are de pierdut și e păcat, pentru că pe linie tehnică este de apreciat.
Cu personalul de la București la Sofia, pentru a vedea Anderlecht
-Erau mai pregătiți tehnicienii acum câteva decenii?
-Pe vremea mea nu erau nici DVD-uri, nici calculatorul, nici casetele video și nici posibilitatea asta de a merge oricând și oriunde pentru a studia. Dar exista parcă mai mult interes. Plus că tehnicienii de atunci erau mai echilibrați, mai măsurați în modul de exprimare decât cei de astăzi. Exista un spirit de colectivitate care era extraordinar. Ne întâlneam regulat, discutam și analizam fenomenul. Mergeam în tabere și acolo făceam schimb de experiență. Era Colegiul Central al Antrenorilor în cadrul federației, care se ocupa de organizarea acestor tabere, reuniuni. Erau aduși specialiști de peste hotare care rămâneau o săptămână, două, trei, se analiza în profunzime fenomenul. Și pasiunea era alta. Mi-aduc aminte că în 1958 ne-am strâns mai mulți tehnicieni și am plecat cu trenul personal din Gara de Nord la Sofia, ca să-i vedem pe belgienii de la Anderlecht cum jucau în sistemul 4-2-4! Acum, înaintea pasiunii este pusă partea financiară. Cât de util ar fi azi acel Colegiu Central, care să fie alcătuit din tehnicieni cu experiență, care să meargă și să supravegheze procesul de instruire la cluburi! Pentru că, dacă fotbalul nostru a scăzut în valoare, asta e și din cauză că s-a lăsat libertate totală antrenorilor la club, unde fiecare face doar ce vrea și cum vrea. Și, după cum se vede treaba, nu fac deloc bine!
-E bine că sunt aduși tehnicieni de afară în campionatul intern?
-Dintr-un punct de vedere e bine, pentru că vin cu o altă mentalitate, cu o competență construită într-un alt mediu, la o altă școală. Nu este însă bine că aducerea lor puneîntr‑o lumină nefavorabilă munca tehnicienilor din țară. Ideal ar fi ca acești tehnicieni să aibă și o valoare deja demonstrată, nu să vină doar cei la început de carieră. Pentru asta e nevoie însă de bani, antrenorii de valoare de afară nu vin pe doi lei.
-Vă așteptați ca Florin Halagian să aibă în continuare succes?
-Da, mă așteptam, pentru că Halagian și-a demonstrat în trecut valoarea. Nu vârsta decide valoarea și calitatea unui tehnician. La Bistrița, el și-a impus metodele lui, cerând disciplină, conștiinciozitate și seriozitate.
Ca antrenor, Angelo Niculescu a câștigat două titluri de campion, în 1955 și 1965
„Mutu este de chemat la națională”
-Cum vedeți evoluția lucrurilor la națională?
-Deocamdată, din păcate, suntem în curs de căutări. Răzvan Lucescu face bine că aduce mulți fotbaliști pentru a se convinge de potențialul lor, dar trebuie să fie conștient că la națională nu va găsi multă înțelegere și răbdare din acest punct de vedere. Acolo nu există reconstrucție, ci doar performanță!
-Viteză sau temporizare? Că tot ați adus conceptul acesta de temporizare la națională.
-Depinde de calitățile jucătorilor pe care îi ai la dispoziție. Pe de altă parte, hai să fim sinceri cu noi și să recunoaștem că românul în general nu este un tip foarte vivace, foarte rapid, bătăios, arțăgos. Nu sunt calitățile noastre, de-aia am și jucat temporizare la națională. Pe calitățile noastre naturale nu puteam să mă duc să mă iau la luptă cu brazilienii, cu englezii sau cu cehii, că ne făceau praf! Mulți n-au înțeles nici atunci și nici peste ani de ce am procedat așa. Asta e! Cine a înțeles, bine. Cine, nu, nu!
-E de păstrat Mutu la națională, ținând cont de desele sale derapaje din afara terenului?
-Mutu rămâne un jucător talentat, de valoare, care a făcut performanță, dar care la un moment dat a luat-o pe o cale greșită și și-a deteriorat edificiul. Sunt însă de părere că, atât timp cât își demonstrează valoarea pe teren, este de chemat. În ceea ce privește derapajele, trebuie discutat cu el și convins că nu e bine așa.
„Tabachera” de la Steaua
-Se poate face o comparație între jucătorii din naționala dumneavoastră și cei de acum? Între Rădoi și Dinu? Sau între Marica și Dumitrache?
-Ooo, hai să fim serioși! Cum să existe comparație între Rădoi și Dinu!? Ă‚ia erau fotbaliști adevărați. Nu vreau să jignesc pe niciunul dintre cei de acum, dar diferența e imensă.
-Despre calitatea jucătorilor care vin în campionatul nostru?
-Prea puțini cu adevărat valoroși. E o problemă de bani, dar și de ochi, de pricepere, e nevoie de oameni care să știe să evalueze exact, înainte de a lua un jucător străin. Uite, mi-aduc aminte de „tabachera” aia care a venit la Steaua acum câțiva ani (n.r. – e vorba de brazilianul Elton, foto)! Ă‚la care l-a adus chiar nu și-a pus problema dacă poate evolua în campionatul nostru? E o chestiune de aprofundare.
„Penibili, domnule!”
-V-ați uitat la meciurile echipelor noastre în cupele europene?
-Rezultate mai mult decât modeste. Asta ca să fiu elegant. Nu suntem pregătiți pentru aceste meciuri din niciun punct de vedere. Suferim la toate capitolele: jucători, antrenori, conducători. Nu vreau să par prea dur la adresa antrenorilor și a jucătorilor, dar jocul reflectă antrenamentul. Ce faci la procesul de instruire, aia arăți la meci! Mergem de la efect la cauză. Am văzut fotbaliști care nu știu să execute o fază fixă, sunt meciuri în care pur și simplu nu șutăm la poartă!
-Ați atins un subiect sensibil: conducătorii. Borcea, Becali, dar și…
-…Vorbesc prea mult și fără conținut. Toți o dau pe arbitri, în loc să se uite la echipele lor, plus că limbajul a depășit de mult orice limită a decenței. Cuvântul „rușine” nu mai există la ora actuală. Totul pleacă de la educație sau, mai bine zis, de la lipsa educației. Nu mai vorbesc cum se bagă ei peste antrenori, cum își dau cu părerea. Penibili, domnule! Sigur, sunt și excepții, dar prea puține. Vreau să vă spun că și eu, ca jucător, am prins în anii ’40 patroni în fotbal la cluburile unde am jucat. La Craiova era Puiu Pleșa, moșier și bancher, la Carmen l-am avut pe Ionel Mociornița, cel cu fabrica de pantofi, dar erau niște oameni de o calitate extraordinară. Măcar din jenă și nu se apucau să comenteze munca și deciziile antrenorului.
Piști Covaci, în patul lui Dobrin
-Despre Mutu spuneți că trebuie chemat în continuare, dar dumneavoastră ați ales altfel când ați avut un caz asemănător: Dobrin, în Mexic.
-Hai să lămurim odată treaba asta. Nu se compară o situație cu alta. Dobrin a greșit în timp ce se afla în cantonamentul naționalei, în Mexic. Abia ajunsesem acolo, iar el pleca noaptea din hotel cu încă vreo doi, rezerve, n-are rost să dau nume, și se întorceau abia dimineața de la bar. Portarul hotelului l-a dat de gol. „Domnilor, niște jucători de la dumneavoastră pleacă în fiecare noapte și se întorc dimineața!”. Balaș, omul comuniștilor, trimis să ne însoțească, nici una, nici alta că-i face reclamație ăluia că denigrează țara și partidul. Ca să ne lămurim: într-o noapte, Ștefan Covaci, care făcea parte din delegație, a intrat în camera lui și, Dobrin nefiind acolo, s-a băgat în patul lui. Când Gică a revenit, spre dimineață, a dat peste Piști în patul lui. Nu mai zic că la antrenament nu alerga, se trăgea la umbra tribunei, era moale, foarte moale.
-N-a meritat nici măcar un minut să intre, mai ales că avusese o contribuție importantă la calificare?
-Nu puteam să-l bag pentru că abdicam de la niște principii. Plus că, apoi, cum i-aș mai fi privit eu în ochi pe ceilalți, care munceau pe rupte la antrenamente? Nu, nu regret deloc că nu l-am băgat! Dar după revenirea acasă, când și-a schimbat comportamentul, a revenit fără nicio problemă la națională.
-Ca antrenor, ați avut totuși vreo feblețe printre jucători?
-Da, Radu Nunweiller și Dembrovschi. Erau genul de jucători care nu numai că știau cu mingea, dar trăgeau până la epuizare, n-ar fi cedat un centimetru în fața adversarului. Crânceni, tari. Apoi am observat și la Dinu aceleași calități, drept pentru care l-am chemat la mine, pentru că voiam să mă lămuresc de ce el era așa și alții nu. Când mi-a spus că se trage din neam de sârbi, mi-a fost clar. Era altă rasă, avea gena de luptător în el.