Fotbalul românesc are un fan club în Bulgaria! Funcționează în cadrul unui site specializat, romanian-football.com, și adună peste 6.000 de unici lunar.
Un ziarist de la Sofia, în vârstă de 39 de ani, și-a propus să topească rivalitatea istorică dintre români și bulgari. Milan Nikolov s-a îndrăgostit de fotbalul românesc, iar de câțiva ani a deschis un site sportiv specializat cu informații din Liga I. Știrile sunt traduse în limba bulgară, însă sunt actualizate la minut, mai prompt decât multe site-uri din România. „Inițial, prin 2005, am deschis un blog dedicat fotbalului românesc. Site-ul e de doar doi-trei ani. Eu iubesc de mic România și fotbalul românesc, de când țineam radioul și televizorul deschise pe posturi românești. Așa am și învățat limba voastră”, spune Milan.
Decizia de a deschide un loc virtual unde se pot întâlni toți cei care gândesc ca el a fost provocată de un moment istoric. „Când au început discuțiile despre aderarea la Uniunea Europeană, au fost multe comentarii critice între Bulgaria și România. Și despre societate, și despre fotbal. Atunci am decis să iau inițiativa, pentru că românii și bulgarii sunt la fel”, explică Milan.
La site-ul său lucrează acum șapte oameni, dintre care trei înțeleg limba română. Există chiar și un corespondent la București, student bulgar. „Avem 6.000 de unici pe lună. Au început să vină chiar și reclame. Acum, lucrez pentru firme din România care vor să-și facă reclamă în Bulgaria. Limba română m-a ajutat mult”, spune Nikolov.
Mare fan al Stelei încă de când roș-albaștrii au câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, bulgarul n-a ratat o vizită la muzeul echipei din Ghencea. „În ultima vreme nu-mi place cum joacă Steaua, mai spectaculos e stilul lui CFR Cluj și Rapid. Fotbalul românesc e mai bun ca al nostru”, a mai mărturisit Milan, care la una dintre vizite a fost țepuit de valutiști în Gara de Nord.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER