Lindsey Vonn (34 ani), poate cea mai bună schioară din toate timpurile, și-a anunțat retragerea din activitate la sfârșitul sezonului 2018-2019. Sportiva din SUA susține că apelează la această decizie, întrucât simte că al său corp nu mai poate face față efortului.
Lindsey Vonn este una dintre sportivele cu cele mai importante venituri. Ea a anunțat deja că va continua în business după ce va renunța la carieră. Ea a câștigat nu mai puțin de patru ediții ale Cupei Mondiale (2008-2010, 2012), dar și titlul olimpic la Vancouver.
Sportiva din SUA a avut, de-a lungul carierei, foarte multe accidentări, care și-au lăsat urmele asupra organismului său. În ultima declarație, de altfel una foarte emoționantă, Vonn a recunoscut că va pune capăt unui capitol din viața sa.
„După multe nopți nedormite, am acceptat că nu pot continua. Voi mai concura doar la Campionatul Mondial și la super-G, dar vor fi ultimele mele competiții. În ultimele două săptămâni mă lupt cu realitatea semnalelor transmise de corpul meu și cu inima și mintea care îmi spun de ce sunt încă în stare. Realitatea e că mintea și corpul meu nu mai sunt pe aceeași lungime de undă”, a scris Vonn pe Facebook.
„Corpul meu e frânt după atâtea reparații. Corpul țipă „Oprește-te” și e timpul să-l ascult. O parte din osul piciorului a fost îndepărtată, dar mi-am mai revenit în urma durerilor de spate și în plus, mi-am lovit genunchiul stâng. În acest moment, artrita e cea mai mică problemă”, a adăugat Vonn.
Mai multe fotografii cu frumoasa sportivă găsiți în GALERIA FOTO
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER