FOTO: Alina Dumitru, demonstrație de judo în aeroport. Jucătorii de la ACS Poli, spectatori de lux

Campioana olimpică de la Beijing Alina Dumitru a susținut, vineri, în incinta terminalului plecări al Aeroportului Internațional „Henri Coandă”, o demonstrație în cadrul proiectului „Judo în spații neconvenționale”, printre spectatori numărându-se și fotbaliștii echipei ACS Poli Timișoara.

La demonstrația de la aeroportul Otopeni au participat, alături de Alina Dumitru, aproximativ 30 de copii și juniori de la LPS Mircea Eliade, CSS 2, Dinamo București și Steaua București. În incinta aeroportului a fost amenajat un tatami, pe care tinerii sportivi au efectuat diferite procedee din judo.

Aproximativ o sută de călători au asistat la eveniment. Aceștia și-au folosit telefoanele mobile pentru a filma sau poza exercițiile efectuate de sportivi. Printre cei prezenți s-au aflat și jucătorii echipei ACS Poli Timișoara, care așteptau să se îmbarce în avion pentru a pleca în cantonamentul din Antalya.

„Așteptăm acum să punem la cale un alt spațiu neconvențional. Acum nu știm exact zona, vrem să vedem dacă vom reuși să facem la vară într-un parc. Poate așa vom atrage mai mulți copii la sală. Noi de aceea facem astfel de demonstrații, ca să arătăm că judo e un sport complex. Noi vrem să obținem mai mulți bani pentru sport, să se bage mai mulți bani în sport, pentru că nu mai avem sportivi care fac performanță”, a spus Alina Dumitru.

Aceasta a fost cea de-a treia ediție a campaniei „Judo în spații neconveționale”, care are drept scop atragerea copiilor către acest sport, după cea din Munții Bucegi, de la Babele, și din Gara de Nord din București.

mediafax

Publicat: 31 01. 2014, 18:12
Actualizat: 31 01. 2014, 18:13