FOTO** Miss Univers 2011

Sports Illustrated a lansat ieri colecția Swimsuit 2011. În
traducere, incendiarul supliment de costume de baie prezentate de
fete cărora nu ai ce să le reproșezi. Sau poate ai. Farmecul lor.
Printre protagoniste: cea mai sexy atletă din lume, sulițașa
paraguayancă Leryn Franco, logodnica lui Cristiano Ronaldo, Irina
Shayk, și femeia ce-i stă alături lui Andy Roddick și la bine, și
la rău, modelul Brooklin Decker.

Bianca Drăgușanu. Sau… Daniela Crudu. De ce nu, „Bomba” lui
Dodel? Sau poate Diana „Strâmba” Gureșoaie? E clar! Noua „Nicoleta
Luciu”! Vă plac? „Ne place, place, place”, vorba melodiei. Adulate
sau făcute albie de porci, cu ele se titrează cu o literă de-o
șchioapă. Pe la noi! Au aceleași aspirații sau aspiranți, sunt
flexibile… sau elastice (după caz) și-l au pe „vino-ncoa”. Și vin.
Fotbaliști, sportivi alți domni interesanți.

Doar
crema în sports illustrated

Puțin mai sus, adică pe un piedestal de-ți frângi gâtul, se află
tipele vânate de crema revistelor de profil. Din străinătate.
Mecanismul e simplu. Chiar dacă (și ele) au sau n-au tangențe cu
fenomenul sportiv. „Victimelor” li se face curte cu propuneri
indecente, cam cât li s-a oferit la un loc tuturor vedetelor care
au pozat în Playboy-ul autohton, iar succesul e garantat. Și cad.
Din prima! Cine are de câștigat? Ambele părți. Sau noi!? Spre
exemplu, pe sulițașa Leryn Franco o știu doar adversarele din proba
ei. Și câțiva pasionați din țara lui Chilavert.

Țilea:
„Ne uitam și noi la Leryn”

„Mă rog, e atât de frumoasă încât ne uităm și noi, fetele, la
ea. Păcat că n-are rezultate”, spune, mucalit, Felicia Țilea, cea
care a concurat la JO 2008 alături de Leryn. Dar după ce a apărut
în Sports Illustrated, poate să-și schimbe numărul de telefon dacă
mai vrea și… liniște. Agitație? E starea în care plutește Irina
Shayk. Excentrică și voluptoasă, domnișoara „Cristiano Ronaldo”
n-are operații estetice. Doar artistice, poate. O lumină dintr-un
unghi favorabil, un rimel mai accentuat, un fard avantajos… Oricum,
n-ai cum să-l deposedezi pe CR7. Poate doar un tip ca Năstase?

Ce are
Roddick n-are nimeni

Cine știe? Ilie însă ar avea alt meci de jucat. Căci Roddick e
un fel de lider ATP. All-time. Cine-i aduce micul dejun? O fată cu
un stil retro ce degajă un spirit sexy: Brooklin Decker, soția lui.
Și ca ea… mai sunt. Multe. Dar pentru că pagina 16 e prea mică
pentru niște forme atât de… mari, vă invităm la sport. Adică Sports
Illustrated. Adică www.si.com.

CE ROMÂNCĂ‚ AR PUTEA VISA LA SPORTS
ILLUSTRATED

Anca Martin volei
Lorena Menghia atletism
Sandra Izbașa gimnastică
Sorana Cîrstea tenis
Anne Marie Părâu baschet
Ionela Cozma natație
Clara Vădineanu handbal
Ada Nechita handbal

De la
Ana la Maria

Jucătoarele de tenis au fost mereu o țintă pentru diriguitorii
celebrei reviste americane. Rând pe rând, pictoriale incendiare au
realizat rusoaicele Anna Kournikova sau Maria Șarapova (foto
dreapta), pentru ca anul trecut vedeta incontestabilă să devină
îngerul din Serbia, Ana Ivanovic (foto stânga). Dacă ar mai urca în
clasament, cine știe, vreodată, poate ar intra în vizor și Cîrstea,
Olaru, Halep…

Articol scris de Andrei Panait

Publicat: 16 02. 2011, 08:35
Actualizat: 16 02. 2011, 08:36