Oficialii clubului Universitatea Craiova au amenajat în această după-amiază, în fața sediului clubului, un loc unde oricine poate aprinde o lumânare în memoria lui Adrian Păunescu. Primii care au dorit să-i aducă un ultim omagiu poetului au fost membrii galeriei Universității. „Adrian Păunescu a însemnta totul pentru Universitatea. Fără el, Universitatea era într-un grup cu Farul, FC Argeș, care nu s-au putut lupta cu sistemul comunist. A fost cel care a creat barajul între Universitatea și echipele departamentale. Toată lumea știe ce greu era în acele timpuri să faci performanță”, a declarat Gabi Blondu, liderul galeriei oltene.
„Păunescu nu a murit” Printre cei care au aprins o lumânare s-a numărat și fostul fotbalist din echipa de aur a Științei, Aurică Beldeanu. „Sunt trist, nu credeam că se poate duce în ceruri așa devreme. Adrian Păunescu a fost pentru Universitatea un mare om. A făcut multe pentru ea, alături de Ștefan Andrei au fost singurii aproape de echipa asta în acele vremuri. Adrian Păunescu trăiește, pentru că poezia lui va fi nemuritoare. Am amintiri plăcute cu dânsul. Înainte de meciul cu Benfica am cântat pe scenă alături de dumnealui”, a declarat Beldeanu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER