FOTO ProSport Tower Center Up Run:** 2.41 – cel mai bun timp obținut de un concurent! Listele câștigătorilor:
Mai jos sunt prezentați câștigătorii, împărțiți pe categorii
Lista câștigătorilor tombolei ProSport Up Run
Clasament Open
Clasamentul competiției feminine
Clasamentul competiției masculine
Clasamentul competiției feminine (vârsta 16-35 ani)
Clasamentul competiției feminine (vârsta +35 ani)
Clasamentul competiției masculine (vârsta 16-35 ani)
Clasamentul competiției masculine (vârstă +35 ani)
Andreea Răducan, Ana Brânză, Virgil Stănescu și Alin Petrache au luat startul alături de peste 500 de concurenți.
UPDATE Concursul s-a încheiat. ProSport a premiat cei mai buni timpi obținuți la mai multe categorii de vârstă, atât la bărbați cât și la femei. Locul unu a fost premiat cu 100 euro, locul doi cu 75 euro, iar locul trei cu 50 de euro.
Gabriel Andrei Antonescu a reușit să obțină cel mai bun timp al competiției – 2.41. La categoria +35 ani, băieți, câștigător a fost desemnat Andrei Roșu cu timpul de 3.10.
UPDATE S-a dat startul primului concurs de up-running organizat vreodată în România, în clădirea Tower Center. Primii concurenți au terminat deja cursa în mai puțin de 3 minute.
2.41 este cel mai bun timp de până acum în cadrul competiției
Cel mai sclab timp este de aproape 6 minute
Andreea Răducan, Leonard Doroftei și Daniel Prodan au fost antrenorii celor 500 de de concurenți de la ProSport Up Run, azi, ora 11:00, sport.ro
Azi, la Tower Center din București, are loc primul concurs de up-running organizat vreodată în România
Andreea Răducan, Ana Brânză, Virgil Stănescu și Alin Petrache vor lua startul alături de cei 500 de concurenți
În culise apar succesiv cadre în premieră. Daniel Prodan îl salută pe Leonard Doroftei cu o îmbrățișare de urs. „Ooo, dom’ președinte! Bine ați venit! Hai să-ți dau o mână sănătoasă, de la un ardelean adevărat!”. Iar pe Andreea Răducan cu un vagon de respect. De la Satu Mare. „Sunt deosebit de onorat să te cunosc. Tu ești campioană olimpică! Eu? Sunt doar campion național. Bine, am făcut parte din Generația de Aur. Și ce-i drept, mi-a lipsit puțin și mie să iau aur”, zice călăul din visele lui Batistuta, Asprilla și McCoist.
Sfaturi de la cei mai buni
Amiciția se leagă repede și magazinul i-Style din Băneasa Shoppinng Center devine teren de antrenament pentru concurenții la Tower Center Up Run. Antrenament mental. 500 de siluete numai inimă și mușchi apar treptat pentru a-și primi pachetul de participare. Cronometru, număr de concurs etc. Printre tablete de râs și moleculare de ultimă generație. Cel mai vârstnic temerar are 56 de ani. Cel mai fraged, 16. Și primesc energie din mâini de campion! Dacă ar avea magneziu în palme, Andreea ar face un sol perfect. Pe Moșu îl trădează doar cămașa. Se poartă cu puțină burtică.. Dar Didi e tonic ca la Pasadena. Nu ca la Kosice. Și nu-i vreun trio imaginar. E tripleta cu rol motivațional formată de ProSport. Pentru curajoși care susțin că se vor elibera de cele 514 trepte ca de niște scame de pe rever. Din buzunarul de la piept șeful de la FR de Box scoate teste de rezistență. Și de râs! „Au! Nu mă mai strânge așa tare de mână. Se vede că ai făcut flotări”, sună încurajarea din colțul… pupitrului. Un zdrahon de 2 metri zâmbește încurcat. Dar Moșu’ continuă: „Vă ține cu răsuflarea tăiată o asemenea experiență. Hai, baftă! Sus, sus!”. Nimeni nu va probleme cu aparatul respirator, dar atmosfera trepidantă e tensionată de Andreea: „Să văd cine ține ritmul cu mine. Eu m-am antrenat la Cetatea Deva”. Și detensionată de Tătuca’. În stil Anghel Iordănescu. „Când eram eu mic, junior la Olimpia Satu Mare, făceam scărițe pe stadion până se întuneca. Trebuie să fii calm. Așa-mi spunea și nea Puiu. Dacă atacantul te provoacă! Nu riposta! Și așa mi-am luat bătaie de la mulți. Voi trebuie să tratați cu seriozitate fiecare treaptă a performanței”. Sfaturi alese, sfaturi culese din experiențe personale, toate venite de la campioni care au urcat sus. Sus, sus, sus! În turnul performanței.
Premii
Locul I 100 de euro
Locul II 75 de euro
Locul III 50 de euro
Tombolă
un ipad
două ipod-uri oferite de iStyle
vouchere oferite de Vitamax
25 de etaje vor avea de urcat concurenții
514 trepte sunt de escaladat până în vârful Tower Center
107 metri este înălțimea Tower Center
Argăseală, invitat de onoare
La meciul Steaua – Chelsea, președintele executiv Valeriu Argăseală a dovedit reale calități pentru concursurile de Up Run. Trimis de George Becali cu mesaje pentru Reghecampf, Argăseală a coborât și a urcat de două ori scările de pe Național Arena, de la lojă (echivalent cu etajul 5) la nivelul gazonului și invers. Drept urmare, ProSport îl invită oficial pe mesagerul lui Becali la concursul din această dimineață și îi achită și taxa de înscriere în valoare de 20 de lei. Până aseară, Argăseală nu a confirmat prezența. (Costin ȘTUCAN)
Alin Petrache aleargă cu cele trei fete
La startul evenimentului de azi se va afla și președintele Federației Române de Rugby, Alin Petrache. Fostul căpitan al „stejarilor” va avea o misiune extrem de interesantă.”Voi veni cu toate cele trei fete. Daria are 10 ani, Casiana are 4 ani, iar pe cea mică, Ecaterina, în vârstă de doar 2 anișori, o voi căra în cârcă! Vreau ca sportul românesc să renască și noi încercăm să facem totul pentru ca toți tinerii să se îndrepte către sport”, spune șeful de la FRR.(Andru Nenciu)
Sport.ro transmite sâmbătă, LIVE, ora 11:00, ProSport Tower Center Up Run
Invitați: Andreea Răducan, Gabi Szabo, Virgil Stănescu și Ana Maria Brânză