FOTO | Sportul pe care l-a practicat Laura Codruța Kovesi în tinerețe. A ajuns chiar și la echipa națională

UPDATE. Joi, Consiliul Uniunii Europene a votat pentru numirea Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror șef european. Kovesi devine prima persoană 

care va deține această funcție abia înființată. Pentru oficializare mai este nevoie de votul din Consiliul European, dar acesta este doar o problemă tehnică. Românca a primit 17 voturi pentru din cele 22 de voturi exprimate. În trecut, ProSport a scris despre o latură mai puțină știută a acesteia. Kovesi a fost sportivă de performanță pe vremea când locuia la Mediaș.

–––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––

Laura Codruța Kovesi a primit cele mai multe voturi în comisia LIBE pentru în procesul pentru câștigarea funcției de procuror șef al Parchetului European. Până să-și câștige notorietatea în România ca procuror șef al DNA, Kovesi a făcut baschet de performanță și chiar a ajuns la echipa națională a României. 

Miercuri, Laura Codruța Kovesi a câștigat susținerea Comisiei LIBE pentru funcția de procuror șef al Parchetului European. Fosta șefă a DNA a primit cele mai multe voturi în comisia LIBE, și anume, 26 de voturi. Cei doi contracandidați la conducerea Parchetului European au obținut mai puține voturi, Jean-François Bohnert – nominalizat de Franța – a primit 22 de voturi, iar Andres Ritter (Germania), un singur vot, anunță Mediafax.

Membrii Comisiei LIBE din Parlamentul European au votat secret, miercuri, începând cu ora 12.00, candidatul pentru funcția de procuror șef al Parchetului European, după ce Laura Codruța Kovesi a obținut marți seară cele mai multe voturi în Comisia CONT. Parlamentul European și Consiliul UE vor numi de comun acord procurorul-șef european, iar Conferința Președinților ar urma să fie informată despre rezultatul audierii înainte de viitoarea sa reuniune de la 7 martie 2019.

A jucat baschet și chiar a ajuns în națională

Laura Kövesi a început să joace baschet la 7 ani și a absolvit învățământul preuniversitar la Mediaș, unde a evoluat ca jucătoare la Club Sportiv Școlar Mediaș. Talentul și munca i-au adus chiar și selecții în echipa națională de baschet feminin-cadete, cu care a câștigat în 1989 la Timișoara titlul de vicecampioană europeană, conform realitatea.net. 

Mai târziu, a ales cariera tatălui său și, între 1991-1995, a urmat cursurile Facultății de Drept în cadrul Universității Babeș-Bolyai.

 

Publicat: 19 09. 2019, 17:08
Actualizat: 19 09. 2019, 17:23