Frații Costea ar fi invidioși!** Un jucător de poker din Zalău a câștigat peste un milion de dolari în ultimii trei ani
Fost student la Politehnică, Andrei a ajuns să facă avere dintr-un joc pe care mai toată lumea îl consideră unul de noroc și care pentru mulți alții a devenit un viciu care i-a ruinat. „Greșit! E un joc la care ai nevoie de strategie și de un psihic puternic. Nu ține deloc de noroc”, replică vehement One.
Milioane de jucători în toată lumea. Cei mai mulți preferă site-urile, iar alții spun că joacă doar la masă. Fenomenul este însă același, iar în ultimii ani românii au început să facă furori în toată Europa. E vorba de poker, mai precis de „Texas-Hold’em”, o variantă născută în SUA. Se joacă prin cămine, cluburi sau baruri, ori pur și simplu între prieteni. E de cele mai multe ori un hobby, dar unii au înțeles cum pot să facă și o meserie din asta. E și cazul lui Andrei One, sau „extasyman”, cum e cunoscut de cei care frecventează site-urile de poker. Conform site-ului pocketfives.com, care contorizează câștigurile jucătorilor de poke on-line, One a adunat din 2008 până acum aproape 1 milion de dolari doar din turnee jucate pe internet. Mai precis 963.180 de dolari câștigați la turnee. „Nu știu câți bani am câștigat pentru că e greu să contabilizezi tot. Mai sunt și turnee pe care le-am pierdut. Am jucat și live, nu doar pe internet. Nu vreau însă să vorbesc despre bani”, spune One.
A renunțat la facultate pentru poker
Zălăuanul a câștigat în septembrie 216.000 de dolari, de pe primul loc la un turneu on-line. E mândru pentru că a primit și recunoaștere internațională odată cu acest premiu. Își amintește că a început să joace pe mize de 1 leu. „Am venit la Cluj la Politehnică și am început să joc în primul an cu colegii de cămin. Îmi amintesc că intram cu 50 de lei și mizele erau de 0,5 lei și 1 leu. Îi cam băteam și am început să joc și pe internet. În primul an am ieșit pe minus, dar apoi am început să bat mizele mici, apoi cele medii, iar acum le bat și pe cele mari”, dezvăluie One. Succesul l-a determinat să renunțe și la facultate și să se dedice total pokerului. „Mai aveam 3 examene în anul 5 și n-am mai mers, pentru că nu aveam timp să învăț. Deja jucam cam 8 ore pe zi”, mărturisește Andrei, care acum nu mai joacă la fel de mult pe internet, dar cutreieră Europa. ” Am fost prin toată Europa la turnee. Am jucat la masă cu Negreanu, Mercier, Ivey. Îi respect, dar nu mă las intimidat”, se laudî One.
„Pokerul nu e pentru toată lumea”
Pokerul i-a schimbat viața și i-a asigurat viitorul și spune că nu va renunța niciodată. „Asta știu să fac cel mai bine. Consider că ai nevoie de mentalitate de învingător, talent, trebuie să fii stabil psihic și relaxat. Dacă îl joci correct, atunci vei câștiga. Atenție însă! Pokerul nu este pentru oricine. Eu nu încurajez pe nimeni să joace, dacă nu are aceste calități”, e avertismentul unuia dintre cei mai buni jucători români de poker.
Sfaturi de la One:
1. Regula de aur este să joci o miză pe care ți-o poți permite. Un începător trebuie să aibă 500 de blynd-uri când intră la masă
2. E nevoie de o strategie. Cei care joacă după instinct pierd.
3. Dacă ai 60 la sută șanse de câștig, iar adversarul 40 poate că vei pierde de 4 ori, dar de 6 ori vei câștiga. Trebuie să continui să joci mâna corect și când pierzi
5. Pe termen scurt e un joc de noroc, dar pe termen lung realizezi că nu e deloc vorba de noroc.
6. Pokerul nu este pentru oricine. Trebuie să fii capabil să iei decizii sub stres
7. N-am învățat pokerul din cărți. Cel mai mult înveți din experiență și din analiza jocului tău
8. Nu îți trebuie un IQ foarte mare. Trebuie să fii stabil psihic. Trebuie să fii mental pregătit, să treci peste nervi și stres atunci când pierzi.
Și-a făcut „Școală de Poker”
One s-a gândit să facă și o afacere din pasiunea lui. „Am încercat să fac investiții, dar nu mi-a ieșit. Am o echipă de poker însă formară din câțiva prieteni, cărora le-am dat bani să înceapă și pe care i-am învățat cum să joace mai bine. Ei știau, dar făceau anumite greșeli pe care i-am ajutat să și le corecteze. Cu mize mici au făcut profituri destul de importante și ei”, povestește One.
6 premii întîi a luat One la turneele pe internet în ultimii 3 ani, dintre care două cu câștiguri de peste 200.000 de dolari