Gabi Balint: „Nu mă mai însor!”

Fostul internațional spune că la o femeie contează în primul rând aspectul fizic. N-ar spune niciodată nu unei piese bune de teatru și e convins că ar fi putut ajunge artist

Ne-am întâlnit cu Balint la o cafenea cochetă din centrul Bucureștilor, un local unde acordurile muzicii clasice răzbăteau din difuzoare. Gabi e un personaj jovial. Pare liniștit și detașat de atmosfera din fotbalul românesc. Vorbește calm și zâmbește des, ca un om stăpân pe sine.

Vă gândiți frecvent la perioada copilăriei?
Mi se întâmplă de multe ori să stau în pat, să încerc să mă liniștesc și să mă gândesc la orașul meu natal, Sângeorz Băi. Îmi aduc aminte de prieteni, de locurile de joacă, de tot felul de întâmplări haioase. Mai ales că făceam multe tâmpenii. Eram un golan nenorocit.

Mai mergeți la Sângeorz?
Cât pot de des, pentru că tatăl meu a rămas acolo. Îmi place să mă plimb pe dealurile pe care călcam în copilărie. Mă relaxează mult acele locuri și muzica anilor 70, Rolling Stones, Beatles… „El condor pasa” a fost prima melodie care mi-a stârnit aceste gânduri și apoi au urmat mai multe.

V-a plăcut școala sau vă stătea gândul doar la fotbal?
Am fost un elev foarte bun la școală. Până în clasa a IX-a am fost premiant. Îmi plăceau fizica, matematica, chimia, dar uram româna, istoria (pentru că erau foarte multe date de reținut), geografia, la care am luat prima și singura notă 4, în clasa a IV-a. Făcusem o năzbâtie, iar învățătoarea a vrut să mă pedepsească. M-a scos la hartă să-i arăt hotarul României, și fiindcă eu nu știam ce înseamnă „hotar”, mi-a dat 4.

Sunteți un colecționar de amintiri?
Tatăl meu a strâns într-un album tot ce apărea despre mine în presă. Practic, acolo se află întreaga mea viață de fotbalist. Unele sunt acum într-o stare mai proastă, dar vreau să le scanez, să le refac, pentru că nu vreau să se piardă. Am și înregistrări video, am pus câteva și pe site-ul meu personal. Dacă aud că cineva deține vreun meci important de-al meu și eu nu-l am, sunt înnebunit să fac rost de el.

Cum v-ați simțit când ați câștigat primii bani din fotbal?
Eram foarte mândru, pentru că erau mulți. Primul salariu l-am luat de la Steaua, 10.000 de lei, cu tot cu primă. Îmi aduc aminte că în acea vreme se purtau blugii cu buzunare aplicate, care se închideau cu fermoar. Și am băgat 5 mii într-un buzunar, 5 în celălalt buzunar și am plecat la iubita mea, care era din Cluj. La acea vreme o pereche de blugi costa 1.000 de lei, cât un salariu, și munceai de nu mai știai de tine pentru ei. Din bani știu că le-am dat părinților, parcă mi-am luat și un magnetofon…

Cum era înainte de ‘90?
Noi, fotbaliștii, nu o duceam deloc rău. Câștigam bine, aveam și pile, ne descurcam. Chiar dacă eram urmăriți sau nu, aveam o diurnă foarte bună.

Revoluția unde v-a prins?
În ziua când a început nebunia la Timișoara, noi trebuia să plecăm în vacanță la Brașov, dar la 5 dimineața am fost chemați la cazarmă. Medicului și maseurului le-au dat arme, au vrut să ne dea și nouă, dar s-au răzgândit, și bine au făcut, că poate ne împușcam între noi, oricum nu știam să mânuim armele. Ne-au dat drumul într-un final și am plecat în vacanță, dar medicul și maseurul au rămas. După câteva zile ne-am întors la București.

Există vreun moment din viața dumneavoastră care vă doriți să nu fi existat?
Accidentarea la genunchi, acesta este cel mai mare regret al meu. Poate nu aș fi avut longevitatea lui Dorinel Munteanu, dar oricum mai puteam să joc cel puțin patru ani. Una este să te lași de bunăvoie, alta să renunți pentru că medicul nu-ți mai permite. Au fost multe meciuri în care mi-aș fi dorit să joc, atât la echipa de club, cât și la națională. Mai ales că atunci când ești antrenor și vezi că jucătorii nu pot, că nu sunt capabili să facă o preluare, turbezi pe margine și-ți vine să intri tu pe teren să le arăți cum se face.

Hagi vă este un bun prieten?
Gică este un foarte bun prieten al meu. Ne știm de foarte mult timp, încă de pe vremea în care jucam împreună la Luceafărul. Cu el și cu Belodedici am rămas în relații foarte bune. Ne vedem frecvent, mai ales când sunt meciuri de fotbal. Ne place să le comentăm împreună.

Care e cel mai simpatic personaj din fotbal?
Mie îmi place foarte mult Bănel Nicoliță. Are ceva aparte și ca om, nu doar ca fotbalist. Apreciez felul lui de a se dărui, chiar dacă la tehnică nu stă tocmai bine. Dorința și dăruirea îl pot face un model pentru alții.

Cum vă petreceți timpul?
Mă bucur că nu mai sunt stresat, ca pe vremea când eram antrenor, așa că timpul mi-l organizez acum cum vreau eu. În afară de televiziune, am activități… liber alese! Motocicletă, calculator, fiica mea, Denisa, mai un meci, mai o fată, mai ales că acum sunt singur… Îmi îndulcesc viața.

Cum se vede viața de pe un Harley la viteză maximă?
Care viteză maximă? Pe Harley Davidson ai parte de senzații extraordinare, dar nu merg cu viteză foarte mare. Sunt destul de precaut, pentru că țin la viața mea. Pe mine fenomenul Harley m-a atras cel mai mult și nu motorul în sine, pentru că și înainte mai mergeam cu scuterul.

Stați mult la calculator?
La fel ca și telefonia mobilă, calculatorul este o necesitate. Eu mă relaxez în fața computerului, mereu găsesc câte ceva de făcut. Acum, de vreo câteva zile, stau cu Iphone-ul în mână, îl întorc pe toate fețele, îl personalizez.

Sunteți gurmand?
Da și se vede! Sunt foarte pofticios, îmi place să mănânc orice. Mi-am propus de atâtea ori să țin cură de slăbire, dar nu sunt în stare. În plus, îmi și place să beau vin la masă, și vinul îți face poftă de mâncare. Nu sunt vreun bețiv, dar un pahar, așa, la masă, merge foarte bine. Și mă chinui cu kilogramele astea, că sport nu am voie să fac pentru că încă mai am probleme la genunchi.

Ce relație aveți cu fosta soție?
Ne înțelegem bine acum. Ce am avut de împărțit și de spus ne-am spus la acea vreme. Acum suntem în relații ok, pentru că avem un copil împreună. Denisa stă la mama ei, însă este crescută mai mult de bunica ei, pentru că fosta mea soție este destul de ocupată cu afaceri.

V-ați gândit să vă recăsătoriți?
De ce să mă însor, să divorțez iar?! Un alt copil nu-mi mai doresc… Așa că mă simt foarte bine cum sunt acum.

Ce vă atrage la o femeie?
Mă uit întâi la aspectul fizic. Cine spune că importante sunt inteligența și sufletul minte. Vorbește prostii? Acestea sunt, cu siguranță, lucruri care contează într-o relație, dar pe astea le descoperi mai târziu. Fizicul e cartea de vizită.

Ce hobby-uri mai aveți?
Îmi place teatrul. Acolo se vede adevăratul actor, nu în filme. Eram, și sunt și acum, fan al marilor actori. Vorbesc de Dem Rădulescu, Ștefan Bănică senior, Amza Pelea, Toma Caragiu. Poate există actori buni și astăzi. De exemplu, Ștefan Bănică junior mi se pare un artist complet. Foarte talentat.

Vicii?
Fumez din când în când. Și apropo de cazul „Bricheta”… Eram la un târg de motoare și lângă mine erau două domnișoare superbe. La un moment dat, una dintre ele se îndreaptă spre mine și eu mă gândeam: «Mamă, domnișoara asta vine să-mi ceară vreun autograf». Din păcate, însă, mi-a cerut o brichetă să-și aprindă o țigară. Iar eu nu aveam nicio brichetă la mine și atunci m-am gândit: ce bine era să fi fost în locul lui Deaconu și să iau bricheta aia de pe gazon!!!