Gabriela Szabo nu a participat la Semimaratonul Internațional, după decesul tatălui său
Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, este în doliu după decesul tatălui său, fosta atletă anulându-și participarea la Semimaratonul Internațional de la București.
Gabriela Szabo, alături de alți membri ai Guvernului, urma să alerge duminică la Semimaratonul Internațional de la București, însă participarea sa a fost anulată după aflarea veștii privind decesul tatălui.
Ioan Szabo avea 63 de ani și a murit sâmbătă seară într-o clinică din București.
Cel mai probabil, tatăl multiplei campioane la atletism va fi înmormântat în orașul natal, Bistrița, luni sau marți.
Ministrul Tineretului și Sportului, Gabriela Szabo, și alți nouă membri ai Guvernului, printre care și vicepremierul Gabriel Oprea, își anunțaseră participarea în Cursa Populară din cadrul Semimaratonului Internațional București, potrivit unui comunicat al MTS din 14 mai.
„Alături de Gabriela Szabo – Ministrul Tineretului și Sportului, vor fi și alți membri ai Guvernului printre care Gabriel Oprea – viceprim-ministru, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Bănicioiu – ministrul Sănătății, Titus Corlățean – ministrul de Externe, Attila Korodi – ministrul Mediului și Schimbărilor Climatice, Eugen Teodorovici – ministrul Fondurilor Europene, Bogdan Stanoevici – ministrul delegat pentru Români de Pretutindeni, Aurelia Cristea – ministrul delegat pentru Dialog Social și Mirel Palada – purtătorul de cuvânt al Guvernului. Cei opt înalți demnitari vor participa la Cursa Populară din data de 18 Mai, una dintre activitățile sportive organizate de Asociația Bucharest Running Club în cadrul SMIBP pentru a promova și încuraja sportul de masă. Traseul Cursei Populare începe din Piața Constituției și se încheie în același punct”, se arăta în comunicatul Ministerului Tineretului și Sportului.
Pe lista anunțată de Ministerul Tineretului și Sportului nu se regăsea prim-ministrul Victor Ponta, care confirmase în 9 aprilie că va participa alături de Gabriela Szabo la proba de ștafetă din cadrul Semimaratonului Internațional București.
În cadrul Petrom Bucharest International Half Marathon, membru al Asociației Internaționale a Maratoanelor și Curselor de Distanță, vor fi organizate curse de semimaraton, individual 10 km, ștefetă 4×5 km și cursa populară de 2,9 km, cu plecare din fața Palatului Parlamentului.