„Ganea e singurul antrenor cu coloană dreaptă!”. Dan Bucșa, fost căpitan la U Cluj, face dezvăluiri despre Miriuță, Ogăraru, impresari și culisele fotbalului de la noi. „După ce mă retrag, mă fac hitman și împușc guvernanți”
Mijlocașul Dan Bucșa (28 de ani), fost jucător la Dinamo, Petrolul sau „U” Cluj, a oferit un interviu captivant pentru site-ul Actual de Cluj. Legitimat la echipa de ligă secundă din Israel, Hapoel Bnei Lod, fostul junior din Șoseaua „Ștefan cel Mare” e genul sportivului care are curajul să-și exprime opiniile în timpul activității, nu după retragere. Cu subiect și predicat, Bucșa arată câteva anomalii din fotbalul românesc și duce discuția chiar către guvernanți. Iată mai jos câteva dintre temele dezbătute pentru actualdecluj.ro.
DESPRE CONDUCĂ‚TORII CARE ÎȘI IMAGINEAZĂ‚ CĂ‚ SUNT ANTRENORI. GANEA, UN ANTRENOR CEREBRAL
„Păi ia uitați-vă ce-a pățit Ionel Ganea. El e unul dintre antrenorii români pentru care m-aș sacrifica pe teren. E unul dintre cei mai corecți din câți am întâlnit și e printre puținii. Cu Ganea, indiferent de numele pe care-l ai, indiferent cine ești, indiferent ce impresar ai, pornești de pe picior de egalitate cu toți ceilalți. E un caracter puternic, un om cu coloană vertebrală, un antrenor cerebral. Eu îl respect foarte mult. Din păcate, uitați cum se poartă cu el. A mers la Voluntari, i-a salvat de la retrogradare, a făcut o treabă excelentă și a fost dat afară. El zicea că a plecat că a bătut-o pe Steaua. Despre ce vorbim? E penibil ce se întâmplă. Cred că îi va fi acum destul de greu să mai antreneze în România. Președinții și patronii se feresc de oameni cu caracter. A făcut un grup la Universitatea, ne-a unit și am avut rezultate. Apoi s-a rupt totul pentru că noi eram neplătiți, cei care am dus greul în sezon salvării și veneau alți jucători, mulți străini, care primeau bani la semnătură, primeau salarii. De asta n-au mai fost rezultate.”
„Sunt impresari
Dan Bucșa, fost căpitan la Dinamo II și câștigător a două titluri la juniori cu Dinamo
DESPRE RELAȚIA CU FOSTUL SĂ‚U ANTRENOR DE LA „U” CLUJ, GEORGE OGĂ‚RARU
„Mi-am permis să-l întreb atunci cu ce am greșit. A venit, m-a odihnit la un meci de cupă, apoi n-am mai jucat deloc 3-4 partide, fiind căpitan în ultimele 20-30 de meciuri. L-am întrebat ce nu fac bine. Nu l-am înfruntat, eu nu înfrunt pe nimeni, l-am întrebat cu bun simț ce s-a întâmplat. Mi-a zis că e totul în regulă, că el nu știa nici că am fost căpitan. M-a băgat apoi cu Petrolul, era 3-0 la pauză pentru ei și am fost primul schimbat. Atunci mi-am dorit să plec, consideram că nu e un mediu corect pentru mine.”
CUM A RELAȚIONAT CU VASILE MIRIUȚĂ‚ LA GYOR
„Aveam pubalgie, am jucat cu pubalgie la Universitatea. Mă tratam la clinică la care veneau și ceferiștii. Mi-am făcut și prieteni, iar o cunoștință comună de-a mea și de-a lui Miriuță m-a întrebat dacă aș vrea să mă duc în Ungaria. Am zis, de ce nu? Îi mulțumesc că a avut încredere în mine. Am ajuns la Gyor. Aveau o bază senzațională de pregătire, n-am văzut nicăieri în România așa ceva. Aveam un contract bun, începeam meciurile și după vreo două partide a fost arestat patronul, apoi clubul a intrat în insolvență. Am stat până în vară, mi-au achitat câteva salarii, iar apoi m-a sunat Bogdan Apostu, fostul meu coleg de la „U”, care se făcuse impresar. M-a chemat la ASA Târgu Mureș. Era locul 2 din campionatul României, jucam în cupele europene, am zis că merg că e o șansă bună în cariera mea.”
„Mă fac hitman și îi împușc pe guvernanți. Glumesc. Nu știu, mă ocup de afacerea părinților mei, îi ajut cum pot. Aș vrea să mă implic și în politică.”
Dan Bucșa, jucător la Hapoel Bnei Lod care nu știe cât va mai continua în fotbal
PESTE MIRIUȚĂ‚ A DAT ȘI LA ASA TÂRGU MUREȘ ȘI A TRĂ‚IT ACEEAȘI POVESTE
„Am început cu
DIN POLITICĂ‚ „PLEACĂ‚ TOATE RELELE DIN ȚARA ASTA”
„Să nu mă înțelegi greșit. Eu nu am nicio afinitate, nici nu mă pricep la politică, dar cred că politica ar trebui să fie o treabă de bun simț. Și ce-am văzut în această perioadă în România e jenant. Cu acele ordonanțe votate la miezul nopții, cu ceea ce s-a încercat. E absurd. M-am uitat pe net seară de seară la oamenii care au ieșit în stadă. N-am cuvinte, am rămas fără cuvinte. Atâta solidaritate n-am văzut niciodată nicăieri. Dacă eram în România ieșeam seară de seară și eu la proteste. Și aș vrea să pot schimba și eu ceva, de asta zic că m-aș implica în politică. Din politica făcută împotriva poporului pleacă toate relele din țara asta. De-asta a ajuns și sportul românesc la un nivel de subsistență.”
DAN MIHAI BUCȘA a evoluat în cariera sa pentru echipele: Dinamo II, „U” Cluj, Dinamo, SV Bergisch Gladbach 09 (Germania), ETO FC GyÅ‘r (Ungaria), ASA Târgu Mureș, Petrolul Ploiești și Hapoel Bnei Lod (Israel)