Gardoș, vedeta Ligii ProSport!** Fă-ți și tu echipă și intră în cursa pentru 10.000 €!
Liga ProSport a stârnit imaginația de manageri de fotbal a
tuturor românilor. Zeci de mii de oameni s-au înscris deja în jocul
cu premiu final de 10.000 de euro cash și premii săptămânale de
1.000 RON. Din echipele gândite de aceștia rezultă date extrem de
interesante.
Contrar așteptărilor, cel mai selectat jucător nu este Torje,
Cristea sau Tănase, printre cei mai valoroși din joc. Cel mai
căutat fotbalist până aseară era stelistul Florin Gardoș (foto)!
Aproape 6.000 de manageri virtuali l-au selectat în echipă, adică
20% din participanți! Un motiv este cu siguranță prețul bun al
fundașului, 39.000 de bani, în condițiile în care cei mai scumpi
costă în jur de 60.000 de bani! Cum bugetul inițial este limitat, e
important să alegi jucătorii cu cel mai bun raport
preț/calitate.
Torje,
plăcut de steliști!
Deși poate părea incredibil pentru suporterii fanatici, peste
1.100 de echipe ale steliștilor îl au în componență pe dinamovistul
Torje! Mulți steliști n-au ținut cont de „apartenența” acestuia, în
realitate, la rivali și n-au ezitat să pună „Torje” pe un tricou al
Stelei. Ei au apreciat valoarea jucătorului și statutul său de VIP.
Iar acesta din urmă generează venituri în mod regulat pentru
manager.
Stancu, evitat de
dinamoviști
În schimb, fanii lui Dinamo nu s-au înghesuit după golgheterul
Stelei. Bogdan Stancu a fost selecționat în mai puțin de 400 de
echipe „dinamoviste”, orgoliul fiind probabil mai mare în rândul
suporterilor din „Ștefan cel Mare”. E important de precizat însă și
faptul că echipele „steliste” sunt practic de două ori mai multe
decât cele personalizate pe Dinamo.