Își aduce cineva aminte de vreo etapă fără erori grave de arbitraj de când a început sezonul? Nu flecuștețuri, avertismente anapoda sau o lovitură liberă mutată câțiva metri, ci din cele grele. Penalty-uri inventate ori nebăgate în seamă, goluri din ofsaid sau poziții închipuit neregulamentare. Mediașul și Timișoara sunt doar două dintre ultimele pricini de sfadă și de făcut ochi dulci federațiilor care mai acceptă să-și trimită arbitrii într-un campionat care a ajuns deja de poveste pe la curțile europene. Așa se vede de afară. Să înghițim în sec când suntem luați peste picior pentru că cerem arbitri străini la orice meci, nu tu la un derby decisiv la titlu sau la o finală de Cupă.
De acasă se vede altfel. Cu atâția profesori doctori într-ale arbitrajului nu are de ce să mai mire că prestația corectă a unui neamț tomnatic la Dinamo – Urziceni a fost prilej de ironii fudule. Vorbea opoziția tocmai mazilită de la putere. Și-n arbitraj e ca-n politică. Se guvernează pe găști, pe grupuri de interese, pe bilete de favoare, pe arătatul pisicii. Vezi că eu te-am cocoțat acolo, eu te dau jos. Doar zâzania dintre Porumboiu și Crăciunescu n-a mijit dintr-o estimare eronată a următoarei producții de grâu la hectar.
Cum să mai surprindă pe cineva că în momentul în care a fost uns un nou șef la CCA n-a mai rămas cărămidă pe cărămidă din vechea echipă?! Ciocu’ mic, acum noi suntem la putere și și-au aruncat paharele cu apă pe pantaloni sau în față, dar departe de studiourile TV. Găștile, toate, ale lui Grigorescu sau Crăciunescu, Costică-Vâlcea sau Avram, au bătut câte un cui la coșciugul cu fluier și fanion.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER