Geoană: „Arestarea lui Becali e dictată politic”







Președintele PSD, Mircea Geoană, crede că arestarea patronului Stelei, Gigi Becali, a fost dictată politic, în dorința de a deturna atenția de la „lucrurile importante” ale țării.

"Aceste arestări spectaculoase în timp de noapte, această senzație că trăim, de fapt, o telenovelă în care cineva încearcă să-și salveze la final de mandat promisiunea neonorată de luptă împotriva corupției, deturnează energia și atenția opiniei publice de la lucrurile care sunt cu adevărat importante: depășirea crizei, păstrarea locului de muncă. Eu cred că, într-un stat normal, cel care este este agresat sau cel căruia îi este furat un bun trebuie să fie în atenția parchetului, eventual în pușcărie, atunci când se întâmplă fapta, și nu atunci când factorul politic decide că este mai convenabil din punct de vedere mediatic, pentru a deturna atenția de la alte subiecte, care eventual, nu sunt convenabile pentru acel lider politic”, a declarat liderul PSD, fără a pronunța însă numele președintelui României, Traian Băsescu.

 

Publicat: 04 04. 2009, 14:14
Actualizat: 04 04. 2009, 14:18