George Copos rămâne în penitenciar. Judecătoria Sector 5 i-a respins cerea de eliberare condiționată
Gheorghe (George) Copos va executa în continuare pedeapsa de patru ani de închisoare, după ce magistrații de la Judecătoria Sectorului 5 i-au respins, miercuri, cererea de eliberare condiționată.
La sfârșitul lunii ianuarie, Comisia de la Penitenciarul Rahova a aprobat liberarea condiționată a lui Gheorghe Copos. Raportul în cazul lui Copos a fost trimis magistraților Judecătoriei Sectorului 5, care respins, miercuri, solicitarea omului de afaceri.
Hotărârea este contestabilă, sentința definitivă în acest caz urmând să fie dată de Tribunalul București.
Gheorghe Copos întrunea condițiile de liberare condiționată, astfel că la nivelul Penitenciarului Rahova a fost formată o comisie care a analizat posibilitatea ca fostul acționar majoritar al Rapidului să iasă din închisoare. Un judecător de supraveghere a pedepselor privative de libertate a stabilit, în urma analizării documentelor, că Gheorghe Copos poate fi liberat condiționat.
Copos are de executat patru ani de închisoare, după ce Tribunalul București a decis să nu fie aplicat un spor de pedeapsă, în urma contopirii condamnărilor primite în dosarele Loteria I și cel privind transferurile de jucători.
În 25 august 2014, Tribunalul București l-a condamnat pe Gheorghe Copos la patru ani de închisoare cu executare în dosarul Loteria I. În momentul în care a primit această pedeapsă, Copos se afla încarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani și opt luni de închisoare primită în dosarul transferurilor de jucători.
În primul dintre dosare, Copos era acuzat că a făcut afaceri „profitabile” cu Loteria Română, în urma cărora a adus un prejudiciu statului de peste un milion de euro. Mai exact, omul de afaceri nu și-a plătit obligațiile fiscale, el ascunzând faptul că deține 38 de spații comerciale, prin așa-zisa vânzare a acestora către Compania Națională Loteria Română.
În cel de-al doilea dintre dosarele în care Copos a fost condamnat la închisoare cu executare, în 4 martie, el s-a dovedit a fi vinovat că s-a implicat în efectuarea de tranzacții ilegale în cazul transferurilor unor fotbaliști către cluburi din străinătate. Alături de ceilalți oameni de fotbal implicați în acest caz – Ioan Becali, Victor Becali, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Nețoiu și Cristian Borcea -, Copos ar fi produs un prejudiciu total de aproape 1,5 milioane de dolari în dauna statului și de peste 10 milioane de dolari în dauna a patru cluburi de fotbal.
Copos mai are un dosar – Loteria II – în care este judecat pentru manipularea pieței de capital, spălare de bani, fals în înscrisuri și folosirea de informații privilegiate pentru dobândirea, pe cont propriu sau pe contul unei terțe persoane, de instrumente financiare la care aceste informații se referă. Cauza este la judecată în fond la Tribunalul București.