Gest emoționant făcut de Mihai Neșu. Fundația lui susține financiar un centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii

Centrul de recuperare pentru copii cu dizabilități neuromotorii B2B Special din Constanța a reușit să își asigure existența până anul viitor cu ajutorul sprijinului financiar venit de la Fundația Mihai Neșu. Amenajarea și dotarea centrului la standarde comparabile cu cele din clinicile din afara țării s-a realizat în totalitate din donații și sponsorizări prin intermediul Asociației Copii Suflete Speranțe, cu sprijin financiar din partea Mihai Neșu Foundation.

„În lipsa unui astfel de centru la Constanța, am fost nevoiți să facem turism medical în afara țării, călătorii istovitoare pentru copil dar și costisitoare pentru noi părinții. Ulterior la recomandarea Dr. Michael Marton, neuropediatru și șeful clinicii Kinderzentrum din Munchen, Germania am înteles că este nevoie de un astfel de centru în Romania”, a declarat Ciprian Drutau, unul dintre părinții fondatori ai centrului, pentru mangalia.tv.

În prezent 30 de mici pacienți beneficiază de serviciile centrului dintre care 25% primesc terapie gratuită, restul beneficiind de costuri reduse. Asociația Copii Suflete Speranțe iși dorește să atragă cât mai multe fonduri din donații și sponsorizări pentru a crește numarul copiilor care beneficiază complet de gratuitate. Un sprijin financiar a venit și din partea patronului Stelei, Gigi Becali.

Centrul, care și-a început activitatea în Septembrie 2014, dispune de echipamente de ultimă generație și specialiști în evaluarea, diagnosticarea și recuperarea copiilor cu afecțiuni neuromotorii. Este vorba, printre altele, despre paralizii cerebrale (de orice tip), tetrapareze spastice, dipareze spastice, hemipareze spastice, parapareze spastice, sindrom hipoton, pareze flasco-spastice, sindrom Down (Trisomia 21), sindrom West, sindrom Asperger, sindrom Patau (Trisomia 13), sindrom Warkany (Trisomia 8), sindrom piramidal, sindrom extrapiramidal, retard mental, epilepsie, sindrom athetoid sau diskinetic, ADHD, autism, întârziere în dezvoltare și alte forme de afecțiuni neurologice.

Publicat: 04 08. 2015, 10:12
Actualizat: 04 08. 2015, 16:01