Gest impresionant făcut de Gică Hagi pentru un tânăr care a rămas fără picioare în urma unui teribil accident de circulație

Gică Hagi a acceptat invitația de a se implica într-o stângere de fonduri pentru un bărbat care a rămas fără picioare în urma unui accident de circulație. Printre altele, patronul Viitorului a oferit un tricou cu autograf pentru a fi scos la licitație.

Imre Janko, antrenor de fotbal la CS Junior Brașov, a fost implicat într-un cumplit accident de circulație. Pe 3 august, acesta a pierdut controlul automobilului pe care-l conducea pe centura Constanței și a intrat într-un parapet metalic. Balustrada s-a desprins, a străpuns tabla autovehicolului și le-a retezat picioarele lui Imrea Janko și soției acestuia, Elena Janko. Din păcate, Elena Janko n-a supraviețuit și a decedat la Spitalul Județean Constanța.

Pe bancheta din spate se afla și fiul celor doi, în vârstă de 6 ani. Acesta a fost salvat de un polițist venit la fața locului, Aurelian Coliș, care l-a scos dintre fiare și l-a resuscitat.

Un tânăr a inițiat pe Facebook o campanie de strângere de fonduri, în care s-a implicat și Gică Hagi. Antrenorul și patronul Viitorului a trimis un tricou cu autograf, iar banii obținuți din licitație vor merge pentru ajutorarea lui Imre Janko.

Publicat: 29 08. 2017, 20:27
Actualizat: 29 08. 2017, 20:29