Ghidul financiar al lui Mutu: afaceri păguboase, relații dubioase și totuși, la 35 de ani, imaginea lui încă vinde
În mai 2011, SRI intercepta o seria de convorbiri telefonice între temutul interlop constănțean Beinur și Adrian Mutu, în care cei doi vorbeau despre afaceri. După ce i s-a plâns interlocutorului că a fost tratat rău în localul acestuia, fotbalistul a fost îmbunat cu mai multe propuneri de business în Turcia:
Nuredin Beinur: Păi, da. De-aia, poate dăm o fuga săptămâna viitoare când vii. Și ți-am găsit și combinație pentru Consuelo cu aurul și cu astea…
(…)
Adrian Mutu: Auzi, mă? Dacă vor turcii să facă ceva cu mine, să-mi plătească tot absolut două zile și să-mi dea 50 000 euro…
Nuredin Beinur: Da..
Adrian Mutu: Și să facă. Că eu n-am dat la nimeni până acum.
Nuredin Beinur: Și dai un reportaj.
(…)
Nuredin Beinur: Înțelegi tu. Că dacă, e te așteaptă ăia la aeroport, îți dai seama. Pun pe turcu ăla, pe actorul, să ne aștepte cu camerele, cu alea, înțelegi tu. Că vii din partea lu’ ăla, prietenul tău. Ă‚la e cel mai în vogă actor acuma în Turcia, știi?
Adrian Mutu: Da.
(…)
Nuredin Beinur: Și atunci eu știu cum o leg cu miliardarii ăia, cu casele și cu alea. Că niște prieteni de-ai mei fac acuma un șir de-astea de vile de lux, știi? „Bă, vreți să asta? Uite, îi dați lu’ ăsta o casă, vedem cum facem. Și vă face reclamă” Înțelegi? Uite, stă Mutu în vila cutare, cutare, înțelegi? Știu cum s-o leg. Deci fii atent, îmi fac program pentru săptămâna viitoare!
Adrian Mutu: Da, mă, da.
Nuredin Beinur: Bine, Gogule.
Adrian Mutu: Bine, Gogule, hai.
În ciuda modalității nu totdeauna elegantă de a face afaceri, Adrian Mutu a rămas, la 35 de ani și după două scandaluri de dopaj, un brand care atrage. Venirea sa la Petrolul a pus în mișcare resorturi financiare nebănuite de conducerea clubului din Ploiești. 500 de tricouri cu numele lui Mutu s-au vândut în câteva zile la prețul de 180 de lei bucata, iar firma Opel și-a dat acordul de a-și asocia numele cu Petrolul, prin intermediul unui dealer de automobile care plătește 400.000 de euro pe sezon, cu posibilitatea de a urca suma spre 900.000 de euro, în funcție de performanțe.
Practic, banii din această asociere acoperă salariul lui Mutu, un fotbalist care, într-o carieră controversată, a câștigat aproape 25 de milioane de euro numai din lefuri, fără a lua în calcul primele de joc și alte bonusuri, și a generat în jur de 45 de milioane de euro din transferuri.
În ciuda salariilor consistente, între 2010 și 2013, Mutu a stat sub spectrul falimentului, după ce Tribunalul Federal Elvețian i-a dat dreptate lui Chelsea într-un caz în care clubul lui Roman Abramovici îi solicita atacantului român despăgubiri de 17,1 milioane de euro în urma scandalului Cocaina. Ulterior, Mutu a fost scos de sub acuzație, despăgubirile urmând a fi plătite de Juventus, clubul care l-a legitimat după concedierea de la Chelsea.
Scandalul Cocaina i-a dăunat financiar lui Mutu. Imediat după transferul la Chelsea, românul încheiase un contract de 2,5 milioane de euro cu Pepsi, însă înțelegerea a fost reziliată după anunțul că Mutu s-a drogat. Culmea, Pepsi s-a întors în 2008 și și-a legat încă o dată numele de jucător, în perioada în care acesta înscria zeci de goluri pentru Fiorentina. Și producătorul de echipament sportiv Adidas a renunțat la contractul de 300.000 de euro pe sezon încheiat cu Mutu. Tot la capitolul pierderi este trecută și înțelegerea de 100.000 de euro cu firma Perenna, care îmbuteliază ape minerale, terminată în momentul în care Mutu a fost prins dopat cu sibutramină.
De-a lungul carierei, Mutu a avut și alte contracte de reprezentare. La capitolul firme de vestimentație, atacantul a fost pe rând imaginea Dolce&Gabbana, Cotton Belt, Undici și Souvenir Clubbing, ultima fiind o firmă italiană la care a deținut și acțiuni. După Adidas, românul a colaborat și cu producătorul japonez de echipament sportiv, Mizuno (contract semnat în 2007 pentru un milion de euro).
În 2008, Mutu și-a asociat imaginea cu un producător de vin din Castelnuovo Berardenga care a scos pe piață vinurile „Il 10 din Adrian Mutu”, la prețul de 11 euro sticla de 750 ml. Un an mai târziu, un producător de ulei de măsline și-a dorit să fie reprezentat de Mutu, astfel că pe piață a apărut sticla Il Dieci.
Capricii de fotbalist
Jurnalistul Cristi Brancu a susținut în 2009 că Mutu a semnat o înțelegere pentru un reality show cu Kanal D, contra sumei de două milioane de euro. „Am aflat că la a patra vizită, Mutu nu le-a mai deschis ușa celor care filmau. De ce? Că n-a mai avut el chef”. În acea perioadă, jucătorul a refuzat 5.000 de euro din partea producătorului de bere Bergenbier pentru a apărea într-o reclamă. Mutu a motivat că tariful său este de minimum 20.000 de euro.
În 2006, Mutu a semnat cu dealerul auto Cardinal Motors un contract pe 4 ani, cu condiția de a primi în fiecare an o mașină nouă pe care să o conducă în România. În 2010,s-a înțeles cu BlueAir pentru a fi imaginea companiei pe partea de aero-taxi.
Relația cu Nicu Gheară
Un fotbalist cu lichidități este un magnet pentru diverși potențiali parteneri de afaceri, astfel că Mutu s-a asociat cu controversatul Nicu Gheară, viitorul său naș de cununie. În locația fostului bar Melody, cei doi au deschis în 2003 clubul Life, însă investiția a fost un eșec. Cu 600.000 de euro, Mutu a achiziționat jumătate dintr-un yacht, Ten Lifes, iar Nicu Gheară a cumpărat cealaltă jumătate, apoi a venit rândul unei fabrici de jeanși care producea haine pentru linia de vestimentație Ten Life, deținută de cei doi.
Mutu a dat rateu și cu clubul Pascha, deschis în 2007 împreună cu Ștefan Brotac, patronul firmei Bronec, în care jucătorul a investit 300.000 de euro. Localul a falimentat după ce a adunat datorii de un milion de euro. Împreună cu un impresar, Mutu a investit și într-o pizzerie, însă afacerea a rămas în administrarea sorei sale, Laura. La Ploiești, fotbalistul a deschis cafeneaua Parole, pe care i-a vîndut-o în 2009 prietenului Adrian Neaga, pentru 90.000 de euro.
O altă investiție păguboasă făcută de Mutu a fost în combustibil biodiesel. Asociat cu Adrian Marțian, Mutu a pierdut bani după ce fabrica de la Cesena a trebuit mutată. Cei doi au încercat varianta Serbia, însă în cele din urmă au ajuns la Oradea, unde afacerea a căzut din cauza problemelor financiare ale lui Marțian.
Mutu nu este singurul preocupat de afaceri din familie. Dincolo de „combinația cu aurul”, invocată de Nuredin Beinur în interceptările telefonice făcute de SRI, Consuelo Matos Mutu, soția atacantului de la Petrolul, s-a asociat la finele anului trecut cu firma de cosmetice Maite Make-up Company și a lansat o linie de produse pentru femei, „Consuelo by Maite Makeup Company”. Consuelo va profita de transferul soțului la Petrolul și are în plan să deschidă un magazin chiar la Ploiești.