Ghiță, în finala K1!** „Important este să-ți aperi fața și calculatorul! Capul adică”
Daniel Ghiță (29 de ani), primul român ajuns într-o finală K1
(Yokohama, mâine, ora 9:00, live pe Sport.ro), a dat ochii ieri, la
conferința de presă, cu adversarul său din „sfertul” piramidei de
opt, turcul Gokhan Saki.
„Vei pierde din primul meci!”, l-a secerat
„ienicerul” pe vărul lui Ciprian Sora, dar replica nu s-a lăsat
așteptată. „Nu mi-a căzut niciun dinte
până acum. Am calciu, smalțul dinților este foarte tare. Se mai
rupe o coastă, se mai rupe un picior, dar important este să-ți
aperi fața și calculatorul! Capul adică”, a sunat ieri
riposta bucureșteanului.
Un sportiv complet care, înainte de a pleca în Japonia, a povestit
pentru revista Men’s Health amănunte inedite din copilăria sa. Pe
când avea doar nouă ani, era înalt și slab, iar părinții l-au
orientat către judo. „Eram piele și os, trebuia să umblu cu
cărămizi în buzunare pentru a nu mă lua vântul”, glumește
Dani, care, mai târziu, s-a intersectat cu fotbalul! „La
Electroaparataj București, antrenamentul începea la ora 8:00 și
chiar dacă visam să ajung fotbalist celebru, eram incapabil să mă
trezesc devreme”, mai spune Ghiță pentru sursa citată.
Dacă va trece de Saki, fostul SPP-ist s-ar putea duela cu Overeem
în semifinale, căci primul finalist pare a fi indubitabil Semmy
Schilt.
Cotele la
pariuri la casa Stanleybet (cele 4 sferturi)
Saki (2,00) Ghiță (1,60)
Mo (2,30) Aerts (1,45)
Schilt (1,15) Kyotaro (3,90)
Overeem (1,15) Spong (3,90)