Gigi Becali, transferat în secret la Jilava
După ce ieri fusese amânată mutarea lui Gigi Becali de la penitenciarul Rahova la cel de la Jilava, iată că acest transfer s-a făcut în cele din urmă în cursul nopții, anunță rtv.net
Avocații patronului Stelei nu au știu nimic de această mutare, care reprezintă o măsură normală conform reprezentanților penitenciarelor.
„Procedura exactă e cea stabilită de regulamente. Dacă deținutul – în cazul de față Becali – este clasificat într-un regim de executare a pedepsei și a depășit perioada de carantină, se va alege penitenciarul și va fi transferat acolo. Sunt destule cazuri în care se face transferul deținuților și ziua, și noaptea. Criteriile țin de planificarea curselor”, a explicat Sorin Dumitrașcu, liderul Federației Sindicatelor din Penitenciare.
Condamndat pentru trei ani cu executare, Gigi Becali se teme că Steaua ar putea avea de suferit în perioada detenției. Patronul din Ghencea a făcut o cerere de eliberare prin care speră să obțină o întrerupere a pedepsei timp de trei luni.