Gigi Becali va executa pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă

Gigi Becali va executa pedeapsa de trei ani și șase luni de închisoare în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, după termenul din 11 decembrie, când trebuie să se prezinte la instanță, urmând să se decidă ziua în care va fi dus înapoi de la Jilava la unitatea din județul Constanța.

Surse judiciare au declarat, sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că după ce Curtea de Apel București a dispus definitiv, în 26 noiembrie, ca Gigi Becali să rămână cu sporul de șase luni aplicat la condamnările de trei ani de închisoare primite în dosarul „Valiza” și în cel privind schimbul de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale, s-a decis, în funcție de mai multe criterii, printre care și durata pedepsei, ca finanțatorul FC Steaua să execute pedeapsa în regim semideschis.

Decizia a fost contestată de avocați la judecătorul delegat de la Penitenciarul Jilava, aceștia cerând ca Gigi Becali să execute pedeapsa în regim deschis.

Potrivit surselor citate, contestația a fost admisă, Gigi Becali urmând să execute pedeapsa în regim deschis, la Penitenciarul Poarta Albă, județul Constanța.

Pavel Abraham, avocatul lui Gigi Becali, a declarat pentru MEDIAFAX că a introdus la Comisia de supraveghere de la Penitenciarul Jilava o cerere de modificare a regimului de detenție, respectiv din semideschis în deschis.

Avocatul a precizat că respectiva comisie și, ulterior, judecătorul delegat au admis cererea, astfel că, la acest moment, regimul de detenție al lui Gigi Becali este unul deschis.

Abraham a menționat că acest regim de detenție nu îi permite lui Becali să meargă acasă, dar poate desfășura activități în interesul penitenciarului, în afara unității. Avocatul a precizat că Becali ar putea, spre exemplu, să execute servicii de pază a deținuților, în foișoarele închisorii, sau chiar să supravegheze deținuții ieșiți la muncă în afara penitenciarului.

Regimul deschis de detenție îi mai aduce lui Gigi Becali posibilitatea de a primi mai des vizite ale membrilor familiei, dar și pachete.

Avocatul a arătat că regimul de detenție se poate schimba în cazul unor abateri grave, susținând că în cazul clientului său nu se va ajunge la o asemenea situație.

Potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în acest regim sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului, pot presta muncă și pot desfășura activitățile educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială în afara unității de detenție, fără supraveghere.

Condamnații care execută pedepse ce nu depășesc 10 ani de închisoare pot beneficia, potrivit legii, de eliberarea condiționată după ce execută cel puțin două treimi din pedeapsă. Gigi Becali, în vârstă de 55 de ani, ar putea cere eliberarea condiționată după aproximativ doi ani și două luni de închisoare.

Dacă va munci după gratii sau va elabora lucrări științifice, invenții sau inovații, Becali ar putea beneficia de o reducere a pedepsei. Din pedeapsa lui Becali au fost scăzute zilele din intervalul 2 aprilie – 17 aprilie 2009, în care acesta a fost reținut și arestat preventiv în dosarul sechestrării de persoane.

Gigi Becali a fost transferat, în 29 octombrie, de la Penitenciarul Jilava la Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, după ce Administrația Penitenciarelor a aprobat cererea acestuia.

În 26 noiembrie, Gigi Becali a fost adus de la Penitenciarul Poarta Albă în București, unde a avut termen, la Curtea de Apel, în dosarul privind contopirea pedepselor.

La finalul ședinței de judecată, Gigi Becali nu a mai fost dus la Penitenciarul Poarta Albă, din județul Constanța, în care își ispășește pedeapsa, în condițiile în care pe adresa Administrației Naționale a Penitenciarelor au venit alte trei citații emise pe numele finanțatorului FC Steaua, pentru a se prezenta în fața judecătorilor bucureșteni în dosare care au termene în 5, 9 și 11 decembrie, au declarat marți, pentru MEDIAFAX, surse din ANP.

Astfel, Gigi Becali a fost încarcerat la Penitenciarul Jilava, de unde va fi dus la instanțele bucureștene la cele trei termene de judecată.

Potrivit surselor citate, ANP a decis ca Becali să rămână la Penitenciarul Jilava până la termenul din 11 decembrie, apoi să fie dus înapoi la Penitenciarul Poarta Albă.

În 5 decembrie s-a judecat, la Tribunalul București, contestația lui Gigi Becali la executarea pedepsei, aceasta fiind respinsă ca „inadimisibilă”, întrucât a mai fost o dată soluționată de Tribunalul Ilfov, instanța competentă în acest caz.

Gigi Becali a arătat atunci în fața instanței că s-a săturat să fie plimbat la Jilava, la Poarta Albă, „cu zăbrele, cu cătușe”, spunând: „Vreau să gătați chinurile!”.

„Așa cum îi spunea Sfântul Gheorghe împăratului Dioclețian: «Gătați chinurile, pentru că sunt pregătit să le primesc», așa vă spun și eu că vreau să gătați chinurile. Du-te la Jilava, du-te la Poarta Albă, cu zăbrele, cu cătușe. Ca Sfântul Gheorghe primesc ceea ce se întâmplă, pentru că așa a fost lăsat de la Dumnezeu”, a spus Gigi Becali.

Curtea de Apel București urmează să judece, în 9 decembrie, recursul formulat de Gigi Becali la decizia Tribunalului Ilfov de respingere a contestației la executarea pedepsei cu închisoare.

În 11 decembrie, Gigi Becali are un termen la Curtea de Apel București într-un dosar în care Asociația Accept a cerut anularea deciziei Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării în cazul declarațiilor finanțatorului FC Steaua referitoare la homosexuali.

Gigi Becali declarase, în cadrul unui interviu referitor la un eventual transfer al unui fotbalist profesionist: „Nici dacă se desființează Steaua nu iau un homosexual în echipă”. Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, sesizat de Asociația Accept, a constatat discriminarea sub forma hărțuirii și a încălcării dreptului la demnitate și l-a sancționat cu avertisment pe Becali.

În 20 mai, Gigi Becali a fost condamnat definitiv de instanța supremă la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naționale. Alături de acesta au primit pedepse de câte doi ani de închisoare cu executare fostul ministru al Apărării Victor Babiuc și fostul șef al Statului Major General Dumitru Cioflină. Cei trei au fost încarcerați în 20 mai la Penitenciarul Rahova, iar în 10 iunie au fost transferați la Penitenciarul Jilava.

Becali mai are două condamnări definitive, dispuse anul acesta tot de instanța supremă, respectiv una de trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul sechestrării celor care i-au furat limuzina, și una de trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Valiza”, pentru dare de mită și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Mediafax

Publicat: 07 12. 2013, 16:13
Actualizat: 07 12. 2013, 16:22