Cu imunitatea îndesată printre filele pașaportului, Gigi a fugit în Emirate de frica sentinței pe care judecătorii (ce butadă, cinci femei să decidă viitorul celui mai misogin membru al comisiei juridice) trebuiau să o anunțe în cazul dosarului său legat de lipsirea de libertate a unor hoți de mașini ce s-au legat, într-un moment de rătăcire profesională, de portiera lui. Prea votatul parlamentar din Drumul Taberei s-a ascuns după piciorul din spate al unei cămile și a așteptat zgomotul ciocanului judecătoresc. A spus că a dezertat de la Palat de dragul mamei, copiilor, nevestei, alegătorilor, oilor, colindătorilor, care isterizați de emoțiile unei noi cumpene din viața războinicului de sub neon, se apucaseră deja de mâzgălit cartoane cu „free Gigi”.
Pentru a-i scuti de pumni plini de Aspacardin, Gigi free a luat o decizie bărbătească și s-a dus în vizită la neamuri. Neglijat de ani buni, finul Rădoi a fost prins un pic fără plocon, însă nașul a promis că nu stă mult. „Luni sunt înapoi. Bine, eu nu sunt prost, la 10 se dă decizia, iar dacă e bine, la 10:30 m-am urcat în avion”. Pe sistemul pac-pac, vine omu stă oleacă, mai discută, dar și pleacă. Și a sosit ziua de luni, iar Gigi a aflat decizia în direct și în exclusivitate printre crolluri galbene.
„Trei ani cu executare”, a cazut bomba breakingnews-ului peste nea Gigi, iar războinicul a trait câteva minute cu gândul că este condamnat la roaming pe termen nedeterminat. „Nu mă mai întorc în țară. Cu harta pe masă și cu Luțu pe post de busolă, Gigi se gândea deja la țări unde nu ajunge low-costul de pe Otopeni: Iordania, Ecuador, Venezuela, azil politic, etc. Între două pauze publicitare s-a schimbat burtiera, iar executarea s-a transformat în suspendare. Luțu a luat din nou bilete pentru „Aurel Vlaicu” și nea Gigi a spus că îi este rușine că se întoarce într-o țară ca România.
P.S. Cu câteva ore înainte, pe holurile de la Înalta Curtei de Casație și Justiție, mult mai plângăciosul prieten al războinicului, Georgel spunea cu lacrimi în ochi. „Orice ar fi, eu nu o să mă sustrag urmăririi, nu o să plec din România indiferent de decizia Justiției.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER