Gigi spune că l-a iertat pe Ilie Stan, dar i-a lăsat sabia deasupra capului!** I-a găsit deja înlocuitor
Ilie Stan a avut un moment de rătăcire în după-amiaza zilei de luni și și-a permis să-l critice pe patronul Gigi Becali pentru felul în care înțelege să se implice la echipă. Curajul antrenorului nu i-a picat deloc bine patronului, care imediat a reacționat virulent la adresa angajatului său, confirmând la nervi mai multe momente neplăcute din vestiarul Stelei, lucruri scrise de ProSport la vremea respectivă.
Deși părea ca și dat afară de la Steaua, Gigi Becali a revenit la sentimente mai bune după ce a fost suna de Ilie Stan, care i-a prezentat versiunea lui. Chiar și așa, deși șeful Stelei a anunțat că s-a împăcat cu antrenorul, soarta acestuia atârnă de un fir de ață, înlocuitorul fiind deja pregătit: actualul secund Edi Iordănescu!
Află din ProSport-ul de marți care este condiția pentru ca schimbarea de pe banca Stelei să se producă, de ce stadionul lui Dinamo se dărâmă, care sunt numele arbitrilor implicați în blatul premeditat la amicalul naționalei lui Piți cu Uruguay, câți bani a strâns Neșu în doar două zile pentru ajutorarea copiilor cu dizabilități, dar și destinația incredibilă a handbalistei Cristina Vărzaru.
-
Postul negru, secretul vieții lungi și al creierului sănătos