Giuleștiul nu-și mai amintește**

Giuleștiul nu-și mai amintește**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Mai mult decât orice alt sport, fotbalul românesc și-a presărat istoria ultimelor decenii cu victime. Mișa Klein în 1993, Ștefan Vrăbioru în 1999, Cătălin Hâldan în 2000, Cristi Neamțu în 2002, Mihai Baicu acum doar câteva zile.  Moartea nu alege. Cad, la întâmplare, veterani credincioși, precum celebrul Klein (cu 90 de meciuri la națională), sau recruți abia intrați în focul bătăliei. Ștefan nu apucat să joace decât zece minute pe prima scenă a fotbalului românesc.

“Păcat că s-a făcut tam-tam”

Nicolae Manea, acum director tehnic în Giulești, e unul dintre oamenii de la Rapid care au fost martori oculari la cumplitul moment din urmă cu un deceniu. Oficialul rapidist e reținut în declarații, dar își amintește prietenia ce l-a legat pe fiul său de Ștefan: „Au fost prieteni buni. Ne vizita des și petreceau mult timp împreună. Păcat că s-a făcut mare tam-tam după moartea lui Ștefan…”. Referitor la suma de bani oferită de clubul Rapid familiei îndurerate, Manea neagă faptu că ar fi fost returnată vreodată: „A trecut mult timp de atunci, dar, din câte știu, nu s-a pus problema să luăm banii înapoi”.

O victimă și doi țapi ispășitori

Raportul medicilor legiști atestă că decesul lui Ștefan a survenit în urma unui infarct. Cauza: insuficiență cardiacă acută consecutivă unor leziuni cronice miocardice favorizate de efortul fizic intens în mediu excesiv de cald. Ștefan Vrăbioru a decedat pentru că nu a beneficiat de asistență medicală înainte și după accident, în condițiile în care el era un vechi cardiac, afecțiune care putea fi depistată la un control de rutină.

La vremea aceea, Comitetul Executiv al FRF a decis să îl excludă din viața sportivă pe Victor Popovici, medicul Astrei Ploiești, ca urmare a neprezentării sale la partida contra Rapidului. De asemenea, Marian Dumitru, doctorul giuleștenilor, a primit o sancțiune în valoare de 20 de milioane de lei și o suspendare de cinci ani, pentru că nu i-a acordat fotbalistului primul ajutor și, mai mult, pentru că nu l-a însoțit în drumul către spital, în condițiile în care ambulanța era dotată doar cu o targă! Nici unul dintre conducătorii federației și ai ligii plătiți să creeze o legislație bună, care să nu permită desfășurarea meciurilor fără asistență medicală și aparatură de resuscitare, n-a ajuns în boxa acuzaților.

“Vrăbioru”, stadionul fără echipă

În omagiul lui Ștefan Vrăbioru, care a evoluat cinci ani la Petrolul Brăila, oficialitățile de la Ianca au decis ca stadionul din localitate să îi poarte numele. Înființat în 1969, clubul Petrolul Brăila a fost nevoit să se retragă din campionat din motive financiare, urmând ca pe arena cu o capacitate de 5.000 de locuri să evolueze formația Viitorul Ianca, care își dispută astfel partidele de pe teren propriu în Liga a IV-a. Localitatea Ianca e a doua ca mărime din județul Brăila, cu 13.000 de locuitori.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Viitor sumbru! Microsoft susține că, în viitor, toți vom fi șefi ai angajaților AI
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Suhaib Meshah a fost declarat MORT! Fostul iubit al Danielei Crudu e dispărut de 3 ani și acum…
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Ungurii au reacționat imediat după ce Csikszereda a promovat în SuperLiga României
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
"Dacă mai continuaţi aşa, sunteţi pa". Reghecampf şi Neubert, ameninţaţi de un jucător din lot cu demiterea: "Laur s-a speriat"
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
Dispare garanţia de 50 de bani! Schimbare majoră la punctele de reciclare, ce se întâmplă cu sistemul SGR
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Cât costă să devii pilot în România. Salariul poate ajunge la 100.000 de euro pe an
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Ceva CIUDAT se întâmplă cu Soarele! Este nemaivăzut de 100 de ani
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Cele două afaceri cu care fiica lui Adrian Ilie vrea să dea lovitura: Din Spania am preluat ideea
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Catinca Roman, prima reacție după ce s-a aflat că fiica ei a DISTRUS două apartamente: 'S-au întâmplat niște lucruri...'
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Mașinile au primit interzis. Decizie obligatorie pentru șoferii români. Intră în vigoare luni, 28 aprilie
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Este obligatorie semnalizarea în sensul giratoriu?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să îmbătrânească. Te-ai prins despre cine e vorba?
Vedeta care a pozat așa alături de nepoțică. La 61 de ani, multe femei se pensionează, dar ea refuză să…
×