Goana după bani

Austriecii au investit până acum 250 de milioane de euro pentru organizarea Campionatului European, astfel că și așteptările pentru un profit pe măsură sunt mari.

Prin Viena, la tot pasul dăm de diverse lucruri care ne amintesc de marea competiție continentală. Trix și Flix, mascotele Euro, ne zâmbesc de pe tramvaie, sigla turneului este pe sticlele de băuturi răcoritoare, și chiar o catedrală a fost „îmbrăcată” în culorile alb și roșu. Imaginea rece a austriecilor pare a se îmblânzi pe zi ce trece.

Ei promit că Euro va fi un loc de întâlnire plăcut pentru milioane de turiști care vor veni aici între 7 și 29 iunie. Toate au însă un cost. Cheltuielile de până acum sunt undeva în jurul a 250 de milioane de euro, aici intrând și lucrările de modernizare a celor patru stadioane din Austria care vor găzdui partide la Euro 2008.

Bineînțeles, conturile trebuie să se umple din nou după turneul final. Austriecii sunt optimiști. Calculele lor indică un profit estimat de 300 de milioane de euro. O astfel de sumă ar depăși-o cu mult pe cea înregistrată după Mondialul din Germania. Atunci, nemții au realizat un profit de 56,5 milioane de euro.



Puncte de interes

În timpul turneului final vor avea loc mai multe expoziții având ca temă fotbalul. De pildă, „Die Fussballausstellung”, de la Muzeul Tehnic din Viena, va fi o prezentare a fenomenului fotbalistic în totalitatea acestuia, de la istoria sportului până la jucătorii și fanii de astăzi.

Mai multe concerte vor fi susținute pentru cei care vor să „îmbine” Euro cu muzica. Vor putea fi văzuți și aplaudați Placido Domingo și Elton John, dar și Orchestra Simfonică din Viena.

Foarte aproape de stadionul din Viena va fi instalat un spital de urgență pe durata turneului final. Un al doilea spital va fi în centru, lângă primărie.

Pentru cei care nu vor putea ajunge la unele meciuri vor fi instalate în oraș ecrane gigantice pe care vor fi transmise în direct respectivele partide (lângă Parcul Prater sau pe una din insulele de pe Dunăre).

Publicat: 26 03. 2008, 19:38